Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat luni că dacă la anul nu va fi o guvernare de dreapta, România va fi în 2007-2008, nu în 2025, pentru că ne vom confrunta cu o criză economică şi financiară care acum e ascunsă. ea a precizat că, dacă PNL lăsa orgoliile la o parte şi veneau pe bune la o discuţie, ar fi fost pentru prima dată în istoria României când am fi câştigat din primul tur, cu prima femeie preşedinte.
”Dacă la anul nu va fi o guvernare de dreapta, România va fi în 2007-2008, nu în 2025. Ne vom confrunta cu o criză economică şi financiară care acum este ascunsă de cei care sunt la guvernare, tocmai pentru că mai sunt trei luni până la alegeri”, a spus Elena Lasconi.
Ea a precizat că în mod normal, ar fi trebuit să anunţe premierul înainte cu 6 luni măsurile de austeritate pentru anul viitor, dar nu a făcut-o şi nici nu o să o facă.
ntrebată dacă nu ar trebui să existe discuţii cu noua conducere a PNL după alegeri, Elena Lasconi a răspuns: ”Cred că ar fi fost pentru prima dată în istoria României când am fi câştigat din primul tur, cu prima femeie preşedinte, dacă lăsau orgoliile la o parte şi veneau pe bune la o discuţie”.
Ea a admis că va discuta cu cei de la PNL, dacă liberalii o vor suna.
”Dacă voi fi sunată, cu siguranţă da. Eu îl invit pe domnul Ciucă să mă sune, are telefonul meu. M-a sunat când a avut nevoie, i-am răspuns, ltiu să ţin lucruri confidenţiale, dacă aşa batem palma. Dacă politica mare se joacă cu oameni fără cuvânt nu e bine”, a precizat Lasconi.
Despre ce pregătire are pentru funcţia de preşedinte, Lasconi a răspuns: ”Oricum, eu am o diplomă de Bacalaureat pe care vi-o pot arăta”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.