Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, Elena Lasconi, afirmă că nu va candida pentru alegerile parlamentare. ”Nu o să-mi consum energia cu asta, concentrarea mea este doar pentru prezidenţiale”, declară Lasconi.
”Putem să ne gândim la scenarii, dar focusul meu, concentrarea mea merge doar pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale. Să ştiţi că acesta este şi motivul pentru care nici nu am candidat la parlamentare şi nu o să candidez la parlamentare, nu o să-mi consum energia cu asta, concentrarea mea este doar pentru prezidenţiale”, a declarat Elena Lasconi, într-un interviu difuzat, luni seară, la Antena 3.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ea a mărturisit că ceea ce nu i-am plăcut la preşedinţii României a fost faptul că, după ce au fost aleşi, ”parcă erau într-o colivie de aur şi nimeni nu se mai atingea de ei”.
”Pe mine o să mă vedeţi şi la piaţă. O să deschid porţile Cotroceniului pentru presă şi nu doar la declaraţii. (...) Mi-aş dori ca românii să se mândrească cu preşedintele lor, mi-aş dori asta!”, a spus Lasconi.
Ea consideră că preşedintele are ”un rol mult mai important” decât prevede Constituţia, un rol ”de natură morală”, acela de a fi un exemplu pentru popor.
Liderul USR a mai spus că îşi doreşte ca, după un mandat la Cotroceni, oamenii să nu mai ştie cine e preşedinte, cine e la Guvern, ca lucrurile să meargă bine, iar numele celor cu funcţii importante în stat să conteze mai puţin.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.