Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a declarat că în campaniile electorale, oamenii politici vorbesc despre câinii care umblă cu covrigi în coadă şi a menţionat că el nu crede şi nu a crezut niciodată în acest lucru. El consideră că în campanie trebuie să fii corect cu oamenii şi dacă ei te votează, atunci trebuie să ai un comportament responsabil după aceea.
”De obicei, în campanii, oamenii politici vorbesc despre câinii care vor umbla cu covrigi în coadă. Eu nu cred în asta şi n-am crezut niciodată în asta. Cred că şi în campanie trebuie să fii corect cu oamenii şi dacă te votează trebuie să ai un comportament responsabil după aceea. Şi asta am încercat în cei 20 de ani de funcţii publice pe care le-am ocupat şi prin votul oamenilor am reuşit să facem condiţii pentru ca comunităţile noastre să se dezvolte”, a declarat, sâmbătă, Ilie Bolojan, la evenimentul de lansare al programului de guvernare al PNL.
El a precizat că se apropie de final un ciclu de guvernare unde am avut stabilitate şi în care a fost creştere economică.
”E un final de ciclu de guvernare în care am avut stabilitate, în care a fost o creştere economică, în care s-au realizat multe programe de investiţii, dar e şi un preţ pentru asta. Suntem în situaţia în care avem deficite foarte mari, anul acesta am luat 44 de miliarde de euro împrumuturi, iar volumul de investiţii total în România nu va depăşi 24 de miliarde de euro, dintre care aproximativ 30% sunt fondurile europene. Înseamnă că avem un deficit şi că ne place, că nu ne place, ne duce pe datorie. Nu e doar o problemă de dacă, ci doar o problemă de când până când va veni un decont pentru această situaţie şi cred că noi avem responsabilitatea să spunem aceste lucruri şi să le spunem oamenilor ce trebuie făcut pentru ca, într-adevăr România să fie, într-adevăr modernă şi prosperă. Altfel, gândiţi-vă că lucruri pe care le-am putea face nu le mai vedem”, a mai transmis preşedintele CJ Bihor.
El a explicat şi ce înseamnă un deficit de peste 20 de miliarde de euro.
”Ştiţi ce înseamnă un deficit de peste 20 de miliarde de euro? Vă rog să vă gândiţi că un kilometru de autostradă sau de drum expres înseamnă 10 sau 15 milioane de euro. Înseamnă că am putea avea 1500-2000 de kilometri de autostrăzi în România într-un singur an numai din deficit, nu vorbim din total de credite”, a mai transmis Ilie Bolojan.
El s-a referit şi propunerea făcută de deputatul Florin Roman ca după ce Nicolae Ciucă va câştiga alegerile prezidenţiale, Ilie Bolojan să devină premier.
”M-am uitat să-l văd pe domnul Roman, dar nu mai este aici, pentru că dânsul întotdeauna face propuneri din asta surpriză. Stimaţi colegi, din nou trebuie să fim corecţi. Pentru ca PNL să fie în guvernare, pentru ca să-şi poată propune miniştrii trebuie ca vocea liberală în fiecare judeţ în aceste alegeri parlamentare să fie foarte puternică în aşa fel încât să avem grupuri parlamentare cât mai puternice, pentru că atunci contezi şi calitatea oamenilor contează, dar şi numărul lor contează. Şi asta trebuie să le explicăm la oameni. Şi atunci în următoarele săptămâni pe care le avem, vă rog pe fiecare dintre dumneavoastră să vorbiţi cu oamenii, vă rog să faceţi campanie atât pentru parlamentare, cât şi pentru prezidenţiale. Şi putem spune foarte corect că la prezidenţiale votăm pentru responsabilitate, votăm pentru experienţă, votăm pentru bun simţ, votăm Nicolae Ciucă preşedinte!”, a mai declarat Ilie Bolojan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.