Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la şedinţa de bilanţ pe anul 2015 a Serviciului Român de Informaţii, ocazie cu care le-a mulţumit angajaţilor acestuia pentru că România a rămas o ţară sigură, într-o perioadă în care există multe riscuri de securitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Serviciul Român de Informaţii şi-a făcut datoria – pe deplin, cu eficienţă şi seriozitate. Am ţinut să mulţumesc celor care lucrează în Serviciul Român de Informaţii şi care, prin profesionalismul lor, fac România mai sigură, într-o perioadă cu multe probleme şi riscuri. Cred că cea mai bună recunoaştere a activităţii Serviciului este însă gradul de încredere de care se bucură din partea cetăţenilor României”, a declarat Klaus Iohannis după participarea la bilanţul SRI pe anul 2015.

Principalul merit al SRI, în viziunea preşedintelui Iohannis, este faptul că România a fost cruţată de atentate teroriste. ”În primul rând, România este o ţară sigură, scutită de incidente de securitate şi terorism. Am mulţumit celor care lucrează în SRI pentru că au asigurat securitatea cetăţenilor României (...) În al doilea rând, SRI a contribuit esenţial la lupta împotriva corupţiei, care rămâne unul din cele mai sensibile subiecte, relevant deopotrivă pentru instituţii, dar şi pentru opinia publică”, a arătat Iohannis.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Acesta a remarcat activitatea Serviciului în combaterea reţelelor de crimă organizată şi evaziune fiscală şi în domeniul de cyber intelligence.

”Nu în ultimul rând, mă bucur să constat că SRI este un partener respectat şi credibil în comunitatea de informaţii euroatlantică şi contribuie la profilarea României ca furnizor de securitate în regiune”, a mai spus Iohannis.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.