Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că decizia de a deschide şcolile, deşi nu e una uşoară, este corectă şi necesară. El a încurajat părinţii să trimită copiii la şcoală. El a numit PSD campionul populismului fără acoperire, făcând un apel la decenţă politică. Preşedintele a declarat că în opinia sa, anul acesta nu ar trebui organizate festivităţi de deschidere a anului şcolar. Iohannis este convins că elevii se vor obişnui foarte repede cu masca, argumentând: ”Copiii se obişnuiesc foarte repede, chiar şi lucruri mai puţin plăcute”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE - Întrebat cum se vor obişnui copiii cu măştile, preşedintele a declarat: ”Eu sunt convins că se vor obişnui foarte repede. Copiii se obişnuiesc foarte repede, chiar şi lucruri mai puţin plăcute”.
UPDATE - Iohannis, despre festivităţile de deschidere a anului şcolar: ”După părerea mea, aceste festivităţi nu trebuie organizate în acest an. Sunt evenimente unde vine multă lume. Vin copii şi care nu îşi cunosc învăţătoarea, profesorul, e posibil să se înghesuie şi să avem efectul opus decât cel pe care ni-l dorim. Nu sunt ministru al Educaţiei, dar părerea mea este că nu ar trebui să aibă loc aceste festivităţi în situaţie de pandemie. Pe cale de consecinţă, nu voi participa la niciun fel de festivitate de început de an, dar voi avea un mesaj video pentru elevi şi pentru dascăli”.
UPDATE - ”Campionul populismului fără acoperire este PSD. Fac de aceea un apel la decenţă politică. Crearea de false aşteptări imposibil de susţinut economic sau contestarea unor măsuri sanitare care îşi dovedesc eficienţa sunt practici electorale toxice, care fac rău oamenilor. Dragi români, în această campanie electorală informaţi-vă! Alegeţi în cunoştinţă de cauză!”, a declarat Iohannis, referindu-se la măsuri decise în Parlament.
UPDATE - ”Alegerile locale au fost deja amânate o dată din cauza epidemiei. Acum sunt luate măsuri pentru ca cetăţenii care vin la vot să fie protejaţi. Nu ştim cât va dura pandemia şi de aceea alegerile locale nu mai pot fi amânate pe timp nedefinit„, a precizat Iohannis.
UPDATE - ”În acest moment avem doar câteva localităţi în care educaţia se va relua exclusiv online iar în altele se va desfăşura în sistem hibrid în funcţie de situaţia epidemiologică şi de condiţiile existente. Nu putem reduce riscul de infectare la zero, dar este foarte important să conştientizăm că, prin respectarea regulilor de bază, fiecare contribuie la siguranţa întregii comunităţi. Limitarea accesului la educaţie are consecinţe majore pentru generaţiile tinere şi ne afectează tuturor viitorul. Decizia de a deschide şcolile, deşi nu este una uşoară, este corectă şi necesară”, a declarat preşedintele.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Şeful statului a avut marţi o întrunire, prin sistem de videoconferinţă, cu preşedintele Consiliului European Charles Michel şi cancelarul german Angela Merkel.
Discuţiile au avut loc în marja pregătirilor pentru reuniunea Consiliului European din 24-25 septembrie, conform anunţului Administraţiei Prezidenţiale.
De la începutul lunii august, preşedintele Iohannis a avut săptămânal conferinţă de presă, ocazie cu care a oferit explicaţii pe tema traseismului, situaţiei din justiţie, cu predilecţie acţiunile şefei DIICOT, precum şi despre gestionarea pandemiei de COVID-19, organizarea alegerilor locale şi începerea anului şcolar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.