Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în cadrul ceremoniei de decorare a unor personalităţi civile cu prilejul Zilei Naţionale a României, că în scurt timp, vom avea alt preşedinte, alt parlament şi alt Guvern, dar România rămâne a noastră şi românii rămân aici, cu mari aşteptări de la cei care sunt numiţi elitele ţării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Aceste decoraţii v-au fost acordate pentru merite deosebite, fiecare în zona în care activaţi. Pentru mine este o onoare şi o bucurie să vă acord aceste decoraţii în numele statului român. Este o tradiţie pe care am respectat-o în ultimii zece ani, ca, de ocazia Zilei Naţionale, să decorez persoane din toate zonele civile care s-au remarcat în activitatea lor profesională şi pentru comunitate. Aţi făcut acest lucru şi, de aceea, suntem astăzi aici”, a spus preşedintele în discurs.

Şeful statului a arătat că pentru el este un eveniment foarte special, pentru că este ultimul de acest tip pe care are onoarea şi plăcerea să-l organizeze.

”Ca atare, daţi-mi voie să vă spun doar câteva lucruri simple. În scurt timp, vom avea alt Preşedinte, al Parlament, al Guvern. Dar România rămâne a noastră şi românii rămân aici, cu mari aşteptări de la cei care sunt numiţi elitele ţării. Dumneavoastră faceţi parte din elitele României. Şi, în acest sens, vă rog să rămâneţi conectaţi, implicaţi şi suficient de hotărâţi ca să duceţi lucrurile bune mai departe. Românii merită acest lucru, România merită acest lucru. În acest sens, daţi-mi voie încă o dată să vă spun felicitări şi la mulţi ani!

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.