Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, este de părere că partidul care va obţine cele mai multe mandate parlamentare trebuie să primească de la preşedinte prima şansă de a forma Guvernul. Liderul formaţiunii maghiare crede că afirmaţiile lui Marcel Ciolacu conform cărora va desemna premier de la alt partid, dacă va fi ales şef al statului, pentru că puterea trebuie împărţită, pot avea la bază un raţionament politic sau o înţelegere cu PNL. ”Problema este, dacă tot promiţi şi ajungi preşedinte, trebuie să te ţii de promisiune, pentru că nu poate să fie prima ta decizie împotriva promisiunilor”, atrage atenţia Kelemen Hunor.
Kelemen spune că există un principiu conform căruia partidul care are cele mai multe mandate în Parlament trebuie să aibă prima şansă de a forma o majoritate în vederea guvernării.
”Se poate spune că împărţim puterea, ceea ce spune Marcel Ciolacu în acest moment, se poate spune că vine un premier de la un partid mai mic, dar eu nu mă bazez pe o astfel de excepţie. Eu cred că după alegeri cel care va avea cele mai multe mandate trebuie să aibă prima şansă să formeze o majoritate. Dacă e PSD, atunci PSD trebuie să aibă această şansă, dacă e PNL, trebuie să aibă PNL această şansă şi dacă nu reuşeşti, atunci poţi să mergi mai departe. Asta este, pentru mine, regula numărul unu”, a afirmat liderul UDMR, marţi seară, la B1 TV.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Kelemen Hunor este de părere că afirmaţiile lui Ciolacu pot avea, pe de o parte, ”un raţionament politic”, bazat pe faptul că PSD, deşi a câştigat alegerile parlamentare, a pierdut în ultimele alegeri de fiecare dată prezidenţialele pentru că ”lăsau impresia că vor toată puterea, şi Năstase, şi Geoană, şi Ponta”.
”Pe de altă parte, s-ar putea să aibă o înţelegere deja cu PNL-ul, fiindcă PNL-ul spune peste tot că vor guverna împreună. Şi atunci poate că va împărţi puterea cu Iohannis sau cu Ciucă. Există aceste două explicaţii posibile, dar suntem în campanie.(...) Problema este, dacă tot promiţi şi ajungi preşedinte, trebuie să te ţii de promisiune, pentru că nu poate să fie prima ta decizie împotriva promisiunilor”, a adăugat Kelemen Hunor.
El spune că UDMR ”ar avea premier bun”.
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat că puterea trebuie împărţită şi a precizat că şi-ar dori ca după alegerile parlamentare să continuie alianţa cu actualii parteneri de guvernare. El a adăugat că nu le poţi spune românilor că sunt proşti, după ce au votat în 9 iunie cu 50% o listă comună PSD-PNL deoarece tu îşi doreşti unirea dreptei.
Şa rîndul său, prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a exclus o viitoare alianţă guvernamentală cu AUR, dar a afirmat că e posibilă o alianţă cu UDMR, pentru că niciun partid nu va avea 50% la parlamentare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.