Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, miercuri, că şi-a depus a patra oară candidatura în alegerile prezidenţiale, dar nu pentru că speră la un alt rezultat decât la tururile trecute de scurtin. ”Să nu credeţi că sunt un jucător la loto care revine de fiecare dată şi crede că, la un moment dat, totuşi, va avea noroc”, a afirmat Kelemen Hunor, precizând că astfel are posibilitatea de a vorbi despre lucrurile care-i nemulţumesc pe români, indiferent de etnie.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Am depus listele de semnături pentru alegerile parlamentare şi listele de semnături pentru alegerile prezidenţiale şi lista pentru Diasporă. Celelalte liste vor fi depuse, în termen, în judeţe. Înainte de toate, vreau să le mulţumesc celor care au susţinut lista noastră pentru parlamentare şi celor care au susţinut candidatura mea la prezidenţiale, pentru colegii noştri care au fost pe teren şi au adunat aceste semnături, au muncit în aceste două-trei săptămâni foarte intens”, a declarat, miercuri, Kelemen Hunor, după depunerea candidaturilor.
Liderul UDMR a vorbit despre decizia sa de a candida : ”Eu, la alegerile prezidenţiale, a 4-a oară depun semnăturile şi candidatura. Să nu credeţi că sunt un jucător la loto care revine de fiecare dată şi crede că, la un moment dat, totuşi, va avea noroc. Aici nu e vorba despre un câştig personal, eu candidez pentru a spune lucrurilor pe nume şi pentru a arăta care sunt problemele reale ale României astăzi, şi pentru români, şi pentru maghiari, şi pentru celelalte etnii. Nu contează aici etnia, fiindcă problemele sunt valabile pentru fiecare dintre noi”.
Kelemen Hunor a adăugat că vrea să arate ”de ce sunt oamenii furioşi, de ce sunt nemulţumiţi de stat, de ce are Iohannis dreptate când vorbeşte despre statul eşuat şi care sunt soluţiile pentru a rezolva această problemă enormă care înseamnă lipsă de speranţă, lipsă de încredere şi, bineînţeles, problemele demografice cu care ne confruntăm”.
”Să arăt de ce sunt oamenii furioşi, de ce se simt striviţi de stat, de instituţiile statului, de ce sunt umiliţi şi, bineînţeles, să arătăm o viziune şi un drum pe care le putem parcurge împreună la alegerile prezidenţiale„, a mai declarat Kelemen HUnor.
Acesta a precizat că, în primul tur, fie care poate vota cum îi dictează conştiinţa, având libertatea de a alege.
”În primul tur există posibilitatea, într-adevăr, libertatea de a alege soluţia bună. Şi vă rog să mă susţineţi la alegerile prezidenţiale”, a mai declarat Kelemen Hunor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...