Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi că măsurile care vizează aceste ajustări bugetare nu se referă doar la eliminarea facilităţilor şi sunt multe alte măsuri privind creşterea gradului de colectare, zona de taxare a produselor de lux sau pe zona produselor de viciu, mărirea redevenţelor. El a precizat că PNL s-a pronunţat pentru păstrarea măsurilor şi facilităţilor care au adus numeroase beneficii zonei economice în România dar există o obligaţie şi un angajament al României în raport cu Uniunea Europeană, pentru încadrarea în ţinta de deficit bugetar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al PNL a arătat că problema eliminării unor facilităţi fiscale nu este doar tema PNL, este tema coaliţiei şi tema Guvernului.

”Până la urmă există o preocupare şi este evident acest lucru, pentru adoptarea celor mai bune măsuri pentru încadrarea în ţinta de deficit bugetar şi pentru a avea o construcţie bugetară sănătoasă. Dialogul continuă, sunt într-adevăr consultări în cadrul coaliţiei, dezbateri, există o consultare la nivelul miniştrilor de Finanţe, actualul şi fostul ministru, există un dialog pe care îl avem cu specialiştii din domeniu, pentru a lua cele mai bune măsuri care se impun. Nu există în momentul de faţă o decizie, referitor la acest lucru, noi realizăm foarte bine importanţa unor asemenea decizii şi impactul economic al unor eventuale eliminări ale acestor facilităţi. Ca şi principiu, PNL s-a pronunţat pentru păstrarea măsurilor şi facilităţilor care au adus numeroase beneficii zonei economice în România”, a explicat Stroe. El a precizat că ”există o obligaţie şi un angajament al României în raport cu Uniunea Europeană, pentru încadrarea în ţinta de deficit bugetar.

”Suntem şi este clar pentru toată lumea acest lucru, în procedura de ajustare a deficitului iar acest lucru este esenţial pentru atragerea fondurilor europene din PNRR şi a fondurilor europene. Gradul de absorbţie în România atinge un nivel record, ar fi păcat să compromitem acest lucru cu o eventuală neîncadrarea în ţinta de deficit bugetar”, a mai spus el.

Întrebat dacă aceste facilităţi ar urma să fie scoase anul acesta sau anul viitor, Ionuţ Stroe a spus că în momentul în care adopţi măsuri cu impact economic trebuie să existe o anumită perioadă, predictibilitate pentru că zona economică va reacţiona şi este normal acest lucru.

”Trebuie să ştie cum îşi proiectează viitorul, business-urile, cariera profesională. Dacă vor exista decizii în această lună, probabil vor viza viitorul apropiat, nu vor fi decizii abrupte. Guvernul, premierul, ministerul de Finanţe vor transmite public”, a spus liberalul.

Despre plata CASS pentru cei din agricultură şi construcţii, Stroe a admis că ”există această ipoteză de lucru”. ”Există această posibilitate şi măsurile care vizează aceste ajustări bugetare nu se referă doar la eliminarea facilităţilor, sunt multe alte măsuri care vin pe de o parte să mărească gradul de colectare, sunt măsuri pe care le putem adopta pe zona de taxare a produselor de lux sau pe zona produselor de viciu, pe mărirea redevenţelor. Nu vă raportaţi, când vorbim de măsuri care să genereze mai mulţi bani la bugetul de stat, doar pe eliminarea acestor facilităţi. Oricum, ar fi insuficiente, dacă ar fi să ne raportăm la cuantumul pe care îl câştigăm urmare a unei eventuale eliminări. (..) În momentul de faţă există foarte multe scenarii, dar e prematur să ne pronunţăm”, a completat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.