Fostul preşedinte Ion Iliescu a demisionat de la şefia Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, locul acestuia fiind preluat interimar, de Alexandru Mironov, membru al Colegiului Naţional al instituţiei. Anunţul privind demisia lui Ion Iliescu din fruntea Institutului Revoluţiei Române a fost făcut de senatorul Alina Gorghiu, unul dintre iniţiatorii proiectului de lege care vizează desfiinţarea Institutului şi care a calificat gestul drept ”tardiv şi cinic faţă de cei care aşteaptă de mai bine de 30 de ani adevărul despre evenimentele din decembrie 1989”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Surprize, surprize cu Ion Iliescu!  Nu vine, pleacă! Şi-a dat demisia de la Institutul Revoluţiei Române. O reacţie la propunerea legislativă pentru desfiinţarea acestui institut, pe care am iniţiat-o împreună cu Iulia Scântei, Alexandru Muraru, Andronache Gabriel şi Cupşa Ioan. Un gest tardiv şi cinic faţă de cei care aşteaptă de mai bine de 30 de ani adevărul despre evenimentele din decembrie 1989. Dar care demonstrează fără echivoc de ce Iliescu şi-a dorit IRRD. Ca să ascundă vinovaţii şi vinovăţiile pentru victimele de atunci. Dezagreabilă dezinvoltura cu care acest personaj pleacă dintr-o funcţie care i-a adus mulţi bani într-un interval lung de timp, fără a face mai nimic în afară de a populariza propriile lor interpetări asupra Revoluţiei Române din 1989, astfel încât să împiedice ancheta în Dosarul Revoluţiei". Dacă adăugăm şi neregulile financiare constatate prin Rapoartele Curţii de Conturi este mai mult decât suficient pentru a înţelege că desfiinţarea IRRD este obligatorie. De aceea, am încredere că iniţiativa legislativă pentru desfiinţarea IRRD va merge pe repede înainte. Datorăm asta eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, a scris Alina Gorghiu sâmbătă seară, pe Facebook.
Locul lui Ion Iliescu a fost preluat, interimar, de jurnalistul şi scriitorul Alexandru Mironov, care este unul dintre cei 25 de membri ai Colegiului Naţional al Institutului Revoluţiei Române. Apropiaţi ai acestuia au confirmat, pentru News.ro, numirea lui Mironov în funcţia lăsată liberă de Iliescu. Mironov a refuzat să facă orice declaraţie pe acest subiect. 
 
Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a fost înfiinţat prin Legea 556/2004 cu scopul de a cerceta istoria revoluţiei române din 1989. Membrii conducerii au fost numiţi pe viaţă, iar fondul de salarii pentru personalul institutului este unul foarte mare, în mare parte asigurat de la bugetul de stat.
Curtea Constituţională a decis în 24 martie că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 sunt neconstituţionale, în ansamblul lor.
Deputatul liberal Alexandru Muraru a anunţat, joi, într-un comunicat de presă, că împreună cu aleşii PNL Iulia Scântei, Alina Gorghiu, Gabriel Andronache şi Ioan Cupşa, dar şi cu senatorul USR-PLUS Cristinel Gabriel Berea, a depus o nouă iniţiativă legislativă pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din 1989, condus "în mod ruşinos" de Ion Iliescu.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.