Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, pe Twitter, că a fost o onoare să participe la ceremonia de întronare a Împăratului Naruhito al Japoniei. El a publicat şi o fotografie de la sosirea la ceremonie, alături de soţia sa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Iohannis a publicat, marţi, pe Twitter, o fotografie în care apare alături de soţia sa, Carmen, la sosirea la ceremonia de întronare.

"Este o onoare să participăm la ceremonia de întronare a Împăratului Naruhito, la Palatul Imperial din Tokyo", a scris el.

Administraţia Prezidenţială anunţa că, în perioada 21-22 octombrie, preşedintele Klaus Iohannis se va afla la Tokyo, Japonia, cu ocazia participării la ceremonia de întronare a Majestăţii Sale Împăratul Naruhito al Japoniei.

Conform sursei citate, în marja participării la acest eveniment, şeful statului va avea o serie de întrevederi bilaterale.

Împăratul Naruhito, al 126-lea monarh nipon într-o linie dinastică neîntreruptă, şi-a preluat prerogativele imperiale la data de 1 mai 2019, ulterior deciziei de a abdica asumate de către Majestatea Sa Akihito, Împăratul Emerit al Japoniei. Ceremonia de întronare va reprezenta şi transferul oficial către perioada domniei Împăratului Naruhito, intitulată Era Reiwa ("de aleasă armonie”), care succede Erei Heisei (1989-2019), asociată perioadei de domnie a Împăratului Emerit, Majestatea Sa Akihito.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, luni, la Tokyo, cu premierul Japoniei, Shinzo Abe, şeful statului afirmând că discuţia a fost "excelentă". Cei doi au discutat despre parteneriatul strategic dintre cele două state, care urmează să fie încheiat în 2021.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.