Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că lupta împotriva corupţiei trebuie să continue, precum şi consolidarea statului de drept şi a instituţiilor democratice, el arătând că în România legea trebuie să se aplice la fel pentru fiecare, pentru că fiecare va fi respectat atunci când nimeni nu va fi personal favorizat.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj la lansarea Raportului de Competitivitate elaborat de Camera de Comerţ Americană în România, prezentat de către consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.
Şeful statului arată că dezvoltarea economică nu poate exista fără piaţă şi libertate economică, fără proprietate privată şi antreprenoriat, care sunt adevăratele baze ale prosperităţii economice.
”Tocmai de aceea este esenţial să înţelegem importanţa acestor beneficii, care au fost dobândite, prin sacrificii atât de mari, acum mai bine de 25 de ani, la momentul Revoluţiei române din decembrie 1989. Cei care au luptat atunci pentru libertate au avut vise şi speranţe, pe care noi, acum, avem datoria de a le duce mai departe. Schimbarea României prin performanţă economică şi competitivitate poate fi cel mai bun proiect de ţară de după tranziţie şi după aderarea europeană. Avem puterea şi este momentul ca România să facă pasul dincolo de standardele minimale, ale economiei de piaţă funcţionale. Este timpul să devenim o economie de piaţă consolidată, cu puternice repere de dezvoltare pe termen lung”, consideră Klaus Iohannis.
În opinia sa, România are nevoie de dezvoltarea unui sector privat puternic, autonom faţă de stat şi de puterile politice, ceea ce va consolida o clasă de mijloc solidă, ca vector al stabilităţii şi progresului.
Preşedintele precizează că, în acest sens, statul trebuie să protejeze, cu adevărat, drepturile de proprietate, libertatea, justeţea şi buna funcţionare a economiei de piaţă.
”Construirea unei economii competitive începe prin calitate instituţională pentru mediul de afaceri. În acest sens, transparenţa şi predictibilitatea sunt esenţiale pentru consolidarea încrederii economice de care, astăzi, România se bucură”, adaugă Iohannis.
Şeful statului menţionează că România dispune de certe oportunităţi şi avantaje competitive, pe care investitorii străini le apreciază şi caută să le fructifice cât mai bine cu putinţă, iar rezultatele bune pe plan economic reflectă, cu precădere, eforturile mediului de afaceri.
El arată că, în acelaşi timp, mediul de afaceri se confruntă cu diverse dificultăţi, fiscale, birocratice şi administrative.
”Din acest punct de vedere, încă există anumite probleme, dacă ne referim, de exemplu, la cozile de la ghişeele administraţiei publice sau birocraţia dăunătoare pentru dezvoltarea afacerilor. Este limpede că aceste constrângeri instituţionale trebuie să afecteze cât mai puţin economia şi modul de a face afaceri în ţara noastră”, continuă Iohannis.
Preşedintele subliniază că ”România trebuie să devină o ţară în care munca să fie răsplătită cum se cuvine, în care succesul se bazează pe corectitudine şi performanţă, nu pe favoruri şi relaţii”.
”Tocmai de aceea lupta împotriva corupţiei trebuie să continue. Numai prin rezolvarea acestei probleme majore vom putea valorifica potenţialul real al economiei noastre. România a făcut paşi importanţi în această direcţie. Eu, ca Preşedinte al României, am un angajament ferm pentru susţinerea luptei anticorupţie. Totodată, alături de competitivitatea economică, este important să încurajăm buna guvernanţă. Aceasta înseamnă, înainte de toate, consolidarea statului de drept şi a instituţiilor democratice. În România, legea trebuie să se aplice la fel pentru fiecare, pentru că fiecare va fi respectat atunci când nimeni nu va fi personal favorizat. Este esenţial să protejăm independenţa justiţiei, să consolidăm integritatea actului de guvernare şi să avem un Parlament mai eficient şi mai responsabil”, declară Klaus Iohannis.
Şeful statului spune că modernizarea României necesită, deopotrivă, capital străin şi capital românesc.
”Ne bucură faptul că Statele Unite ale Americii sunt şi vor continua să fie unul dintre cei mai importanţi parteneri. Totodată, suntem convinşi că relaţiile noastre economice pot deveni mult mai consistente, mai ales în virtutea Parteneriatului nostru Strategic. Avem încredere că Statele Unite pot deveni, în perioada următoare, unul dintre primii investitori străini din România”, a arătat Iohannis.
Preşedintele a menţionat că, pentru investitorii americani, domeniul IT&C poate deveni un adevărat „hub” cu impact regional, alte sectoare cu un foarte ridicat potenţial investiţional fiind şi sectorul agricol şi cel energetic, industria aviatică, sau domeniul cercetării şi dezvoltării.
De asemenea, piaţa de capital din România oferă oportunităţi deosebite, mai ales că există perspective clare de promovare de la statutul de piaţă de frontieră la statutul de piaţă emergentă, a spus el.
”Economia românească este cu adevărat favorabilă investiţiilor. Avem una dintre cele mai ridicate creşteri economice din regiune, iar majoritatea dezechilibrelor macroeconomice au fost treptat corectate. Nivelul datoriei publice este unul redus, iar România beneficiază de stabilitate monetară şi de un sistem bancar solid. La acestea se adaugă un capital uman înalt calificat şi o piaţă a muncii flexibilă. Însă, trebuie să fim consecvenţi şi să avem o viziune pentru dezvoltarea economică pe termen lung. Acest lucru necesită un proiect de dezvoltare asumat şi continuat indiferent de viitoarele schimbări politice. Pentru a construi este nevoie de continuitate, pentru a face doar paşi înainte”, a mai afirmat Iohannis.
Preşedintele şi-a exprimat convingerea că investitorii americani vor aprecia oportunităţile şi avantajele competitive ale economiei României.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.