Preşedintele Klaus Iohannis anunţat luni că, pentru majoritatea elevilor, în acest an şcolar grădiniţele, şcolile, universităţile nu se vor redeschide, aAnul şcolar se încheie pe 12 iunie, iar până atunci vor continua formele de învăţământ la distanţă. Examenele naţionale se vor organiza aşa cum au fost programate, cu respectarea măsurilor de distanţare socială. Preşedintele a mai anunţat că persoanele peste 65 de ani pot ieşi din locuinţă în două intervale, dimineaţa şi seara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Ministrul Educaţiei: Unde cursurile nu pot fi desfăşurate online, şcolile şi inspectoratele îi vor spriji pe elevi. Nu se vor da teze/ Evaluarea Naţională începe în 15 iunie, iar bacalaureatul în 22 iunie - VIDEO

Iohannis: S-a renunţat la ideea redeschiderii şcolilor

” S-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor, în acest an şcolar, grădiniţele, şcolile şi universităţile să nu se mai redeschidă. Deci, nu se va întoarce elevul, studentul, fizic la cursuri. Anul şcolar se va termina pe 12 iunie. Până atunci vor continua formele de învăţământ la distanţă, aşa cum s-au întâmplat lucrurile şi până acum, şi până pe 12 iunie, elevii vor avea mediile încheiate, cu notele pe care le au acum. În cazurile excepţionale, sigur, se mai poate face o evaluare suplimentară. Repet: grădiniţele, şcolile, universităţile nu se vor redeschide în acest an şcolar, universitar. Se vor redeschide în septembrie, când începe noul an şcolar.”, a declarat preşedintele după întâlnirea cu premierul, cu secretarul de stat Raed Arafat şi cu miniştrii Sănătăţii, Internelor şi Educaţiei.

El a precizat că elevii din clasele a terminale vor putea reveni la şcoală între 2-12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naţionale. 

”Elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a – unde este cazul, la profesională în anii terminali – vor putea, atenţie, vor putea reveni la şcoală după 2 iunie, între 2-12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naţionale. În această situaţie, altfel decât dacă toţi s-ar fi întors la şcoală, normele de distanţare pot fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi într-o sală de clasă, vom sta maximum 2-3 ore şi se vor pregăti pentru examenele naţionale.”, a explicat Iohannis.

Examenele naţionale - Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul - se vor organiza aşa cum au fost ele planificate, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte, de distanţare. Vor sta la distanţă mare unii de alţii, vor intra pe un coridor, vor ieşi pe alt coridor. Se vor face dezinfecţii regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în şcoală, şi multe alte reguli care vor fi explicate în detaliu de reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

El a argumentat că faptul că elevii s-ar duce la şcoală ar implica două riscuri mari: există riscul ca elevii să ducă boala la şcoală şi de la şcoală acasă.

”Prima temă – şcolile. Aici o mică introducere în temă. În momentul de faţă, activitatea fizică la şcoli, la universităţi, la grădiniţe este suspendată pe durata stării de urgenţă şi am evaluat cum putem să continuăm, având în vedere că pe 12 iunie anul şcolar, în mod normal, se termină. Trebuie să fim foarte conştienţi de faptul că epidemia nu s-a terminat. Aud de la mulţi că este cazul să ne relaxăm, că vremea este frumoasă şi că epidemia oricum va dispărea. Dragii mei, din păcate, nu este aşa! Am avut, aţi văzut în statisticile de ieri, peste 400 de noi cazuri de persoane infectate. Avem astăzi peste 300. Deci, nu putem să vorbim în niciun fel despre o relaxare sau despre o încetinire, din păcate, a acestei epidemii. Pe de altă parte, trebuie să ţinem cont de câteva lucruri destul de simple. Faptul că elevii s-ar duce la şcoală ar implica, din punctul nostru de vedere - şi toţi care am fost la discuţie au fost de acord - două riscuri mari. Există riscul major ca elevii să ducă boala la şcoală şi există un risc semnificativ să ducă boala de la şcoală acasă. Sunt două riscuri majore”, a afirmat preşedintele.

Un alt argument al lui Iohannis a fost că sunt o serie de ţări din UE care nu mai doresc să redeschidă şcolile şi că sunt câteva ţări unde situaţia e în evaluare.
”Pe de altă parte, am dorit să ştim şi ce fac alte ţări. Am constatat că deja sunt o serie de ţări din Uniunea Europeană care nu mai doresc să redeschidă şcolile. Sunt câteva ţări unde încă situaţia este în evaluare. Am dorit şi să aflăm ce se întâmplă acolo unde experimental s-au deschis şcolile. Avem un exemplu din Franţa, unde într-o provincie s-a deschis experimental şcoala, şi experimentul nu a decurs foarte bine. După puţine zile, zeci de elevi au fost testaţi pozitiv şi mai mulţi dascăli au ajuns, în doar câteva zile, la terapie intensivă. Deci, lucrurile nu sunt absolut deloc simple.”, a relatat Klaus Iohannis.
 
”Aşadar, nu se deschid şcolile, nu se deschid universităţile, se continuă învăţământul la distanţă, însă mediile se încheie, situaţia şcolară se încheie. Anul şcolar se va încheia cu mediile încheiate, cu situaţiile încheiate, şi, în acest fel, evităm riscuri majore. Gândiţi-vă că nu ar fi posibil în şcolile noastre să se respecte, de exemplu, distanţarea între elevi, nici dacă ar merge în mai multe ture. În concluzie, s-a renunţat la ideea redeschiderii şcolilor”, a conchis Iohannis.
 
Preşedintele Klaus Iohannis: Persoanele de peste 65 de ani vor putea ieşi din casă în intervalele 7:00 - 11:00 şi 19:00 - 22:00
 
Preşedintele a amintit că persoanele peste 65 de ani pot ieşi din casă între 11:00 şi 13:00.
”Având în vedere că vremea se încălzeşte, că intervalul stabilit a fost considerat prea scurt, începând de astăzi, tot prin ordonanţă militară, se va schimba acest interval. Deci, persoanele peste 65 de ani vor avea la dispoziţie două intervale zilnice: dimineaţa de la ora 07:00 până la ora 11:00 şi seara de la ora 19:00 până la ora 22:00, când vor putea să iasă din casă, fie pentru cumpărături, fie pentru a face un pic de mişcare în jurul casei sau în jurul blocului.i”, a subliniat preşedintele. 
 
Iohannis a anunţat şi un ajutor pentru R.Moldova în contextul epidemiei de coronavirus
 
”În Republica Moldova situaţia este complicată şi România, care se consideră un partener extrem de important - credem noi că cel mai important al Republicii Moldova - va pregăti şi va implementa în câteva zile două măsuri importante. Prima: o echipă de medici şi personal medical se va deplasa în Republica Moldova, pentru a ajuta spitalele de acolo, pentru a ajuta personalul medical şi medicii de acolo să facă faţă mai bine acestei epidemii. O a doua acţiune va consta în trimiterea de măşti, materiale sanitare, materiale de protecţie, ba chiar medicamente din rezerva noastră, în Republica Moldova, pentru a ajuta cetăţenii de acolo să treacă mai uşor peste această epidemie.”, a declarat preşedintele.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.