Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care este acordată o majorare de 25% la salariu pentru personalul militar, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare, precum şi personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională care au acces la informaţii clasificate secret de stat. Iniţiativa legislativă aparţine deputatului PSD Mihai Weber, senatorului PSD Şerban Nicolae şi deputatului ALDE Marius-Gheorghe Surgent şi a fost adoptată decizional de Camera Deputaţilor pe 30 iunie.
Actul normativ vine să completeze Anexa nr. VI la Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Astfel este introdus un articol care prevede că: „Personalul militar, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare, precum şi personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat beneficiază de un spor la salariul de bază/solda de funcţie de până la 25%, în condiţiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului se stabilesc în funcţie de locul de muncă şi certificatul sau avizul de securitate deţinut, obţinut potrivit legii, precum şi de nivelul de secretizare al informaţiilor la care persoana are acces.
Sporul şi indemnizaţia nu poti fi acordate cumulat aceleiaşi persoane, mai arată legea promulgată de şeful statului.
Proiectul de lege a fost adoptat decizional de către deputaţi pe 30 iunie şi trimis la promulgare în aceeaşi zi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.