INTERVIU - Gen. Ştefan Dănilă: Armata ar trebui să fie de 300.000 de oameni, dar ar costa peste 10% din PIB /Fostul şef al Statului Major General al Armatei explică de ce grupurile de pensionari militari au fost penetrate de propaganda lui Călin Georgescu

România ar avea nevoie în acest moment de o armată de 300.000 de profesionişti pentru a face faţă militar celui mai puternic dintre vecinii săi, ceea ce ar însemna o cheltuială de peste 10% din PIB, declară pentru News.ro generalul cu patru stele Ştefan Dănilă, şef al Statului Major General al Armatei Române în perioada 2011-2015. În interviu,, fostul pilot pe MiG-21 Lancer mai afirmă că Europa n-ar fi capabilă acum să facă faţă Rusiei fără sprijin american, iar crearea unei forţe continentale credibile nu se poate realiza, indiferent câţi bani s-ar investi, mai devreme de 2030. Generalul Dănilă – care a venit la întâlnirea cu jurnalistul News.ro de la cursurile pe care le ţinuse cu tinerii piloţi români – explică de ce grupurile de rezervişti din Armată şi serviciile de informaţii au fost penetrate de propaganda lui Călin Georgescu. Nemulţumirile acumulate de foştii militari, corelate cu faptul că aceştia sunt mai bine organizaţi, îi fac vulnerabili la mesajele pe care „cineva cu voce blândă“, bine consiliat de foşti ofiţeri, ştie să le transmită pentru a le face pe plac. Pe de altă parte, cu toate slăbiciunile şi problemele Direcţiei de Contraspionaj şi de Securitate internă din MApN, fostul şef al Statului Major General dă asigurări că nu s-ar putea coagula în Armată o tabără pro-Georgescu suficient de puternică pentru a încerca o lovitură de stat.

El explică de ce a greşit Zelenski la scena scandalului cu Trump din Biroul Oval, ce impact are această ceartă asupra armatei ucrainene, în ce condiţii ar trebui ca România să trimită forţe de menţinere a păcii în Ucraina şi cum a ajuns Europa să fie atât de neputincioasă militar. 

Prezentăm integral interviul acordat News.ro de fostul comandant executiv al Armatei 

 

 „Ne uităm cine este cel mai apropiat şi mai puternic vecin. Dacă ar fi şi înarmat şi în situaţia în care este acum, armata noastră ar trebui să fie de peste 300.000 de oameni! Şi cu o capacitate de reacţie extraordinar de mare“

Matei Udrea: Domnule general Ştefan Dănilă, vă mulţumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu. Aş începe cu următoarea întrebare: ce-aţi fi gândit dacă eraţi şeful armatei ucrainene şi vedeaţi, pe 28 februarie, cearta din Biroul Oval? 

 

Ştefan Dănilă: E greu să fii în papucii altuia! De ce spun că e greu? Pentru că depinde de ce simpatii aveai înainte. Dacă simpatiile faţă de Statele Unite şi faţă de preşedintele Trump, în special, ar fi fost foarte mari în momentul producerii ciocnirii din Biroul Oval, pentru că acolo n-a fost o discuţie diplomatică – aş putea să spun că ar fi fost un şoc. Dacă aş fi fost şeful armatei ucrainene, pentru mine ar fi fost un şoc. De ce? Pentru că cel în care îmi puneam speranţele, adică preşedintele Statelor Unite, a pus într-o situaţie delicată preşedintele Ucrainei. Dacă simpatiile mele pentru preşedintele american ar depăşi simpatiile pentru preşedintele Ucrainei, pentru preşedintele meu – ceea ce nu este exclus –, atunci l-aş acuza pe preşedintele meu şi aş face poate gestul pe care l-a făcut ambasadoarea Ucrainei în Statele Unite, în sensul că ar fi trebuit să tacă, ar fi trebuit să îşi muşte limba, să se abţină, pentru că de fapt noi, Ucraina, trebuie să obţinem ceva şi nu putem să renunţăm la sprijinul Statelor Unite. Este adevărat, ca om, că m-aş fi putut simţi mândru de şeful statului care mă reprezintă cu demnitate în faţa chiar a liderului mondial şi are o poziţie corectă şi spune că Ucraina nu este în stat agresor, că Ucraina trebuie să beneficieze de garanţii de securitate şi de o pace justă.

 

 Matei Udrea: Dar militar?

 

 Ştefan Dănilă: Ca   militar, gândind pragmatic, ştiu că fără Statele Unite nu pot să fac faţă agresiunii. Şi atunci m-aş vedea în situaţia în care şeful statului meu mă pune în situaţia de a nu mai avea acest sprijin şi de a rezista în faţa unei agresiuni care mă copleşeşte. Ţinând cont de ajutorul de care beneficiază armata ucraineană din partea armatei americane, din partea statului american, pentru că beneficiază de sprijinul informaţional, beneficiază de sprijin pentru comunicaţii, beneficiază de sprijin militar efectiv, adică e vorba de muniţii, e vorba de echipamente militare. Şi acest sprijin, aşa cum am văzut, după ce a plecat delegaţia ucranineană, a încetat! Şi atunci îmi pun problema: cine a greşit? Pot să am sentimentul de mândrie naţională, pot să spun că aşa era bine să se comporte şeful statului ucrainean, dar asta este o reacţie de moment. După ce trec peste emoţia aceasta vin la momentul adevărului, la momentul raţional în care mă uit şi văd că nu mai am cu ce să lupt, văd că moralul trupelor… Care, la fel, sunt entuziasmate cât de mândru, cât de patriot a fost preşedintele, că şi-a susţinut cu tărie poziţia. Dar după aceea ce-a rămas? Şi vine momentul în care încep să mă simt descumpănit şi nu mai ştiu dacă pot să lupt cu Federaţia Rusă în condiţiile în care Statele Unite nu mai sprijină Ucraina.

„Din ceea ce ştiu eu, Europa nu are capacitatea militară suficientă pentru a sprijini Ucraina şi nici pentru a se confrunta efectiv cu Rusia! Pentru că asta înseamnă: a sprijini Ucraina şi a-i da garanţii de pace ar însemna acum, de fapt, să fii gata să te implici într-o confruntare directă cu Federaţia Rusă“

Matei Udrea: Asta era următoarea întrebare. Rezistă Ucraina fără ajutorul Statelor Unite?

Ştefan Dănilă: Am spus că primul moment cred că este un moment de îndârjire şi din partea comandanţilor, şi din partea soldaţilor pe front, moment în care se simt foarte mândri că sunt ucraineni şi spun că sunt gata să lupte până la ultima respiraţie împotriva agresorului rus. Dar când vor vedea că nu mai au cu ce şi sunt în poziţia în care trebuie să facă faţă tirului rus, nu ştiu cât vor rezista.

Matei Udrea: Europa am văzut că s-a mobilizat, a fost un summit la Londra. Europa poate să suplinească ajutorul Statelor Unite?

Ştefan Dănilă: Din punct de vedere politic, solidaritatea pe care o arată Europa în momentul de faţă este o solidaritate exemplară şi de care statele europene au mai dat dovadă şi în alte războaie. Acum, mulţi fac recurs la istorie şi sunt trimiteri la modul în care a reacţionat Marea Britanie, în care a acţionat Franţa în Primul Război Mondial, în Al Doilea Război Mondial. Nu suntem în aceeaşi situaţie! Trebuie să înţelegem că nu suntem nici în situaţia de înainte de Primul Război Mondial, nici în situaţia dinainte de Al Doilea Război Mondial. De ce: pentru că acum vorbim de un conflict între două state vecine care mult timp au fost state prietene, au făcut parte din aceeaşi Uniune Sovietică. Sunt persoane cu vederi opuse una faţă de alta. Dacă ne gândim cum era înainte de 2014, Ucraina era împărţită în două! Era foarte greu să debalansezi echilibrul de atunci, în care unii erau pro-ruşi, unii erau anti-ruşi. Cam asta era poziţia. Poziţia anti-europeană sau poziţia pro-europeană, de fapt, era pro-rusă sau anti-rusă. Ce aş putea să spun acum este că statele europene au demonstrat o implicare politică deosebită…

Matei Udrea: Dar militar?

Ştefan Dănilă: Dorinţă există. Din păcate, din ceea ce ştiu eu până în momentul de faţă – şi tare aş dori să mă înşel! –, Europa nu are capacitatea militară suficientă nu doar pentru a sprijini Ucraina, ci pentru a se confrunta efectiv cu Rusia! Pentru că asta înseamnă: a sprijini Ucraina şi a-i da garanţii de pace ar însemna acum, de fapt, să fii gata să te implici într-o confruntare directă cu Federaţia Rusă. Unele state au spus că au voinţa politică pentru aşa ceva. Mai rămâne să vedem dacă au putinţa militară. O au? V-am spus că nu am toate informaţiile privind capacitatea militară din acest moment, nu ştiu ce s-a făcut la nivel militar, pentru că în afară de informaţiile pe care noi le avem în modul public există totuşi şi activităţi militare pe care nu le ştim. Din punct de vedere informaţional şi comunicaţional, sprijinul cu sateliţi al Uniunii Europene ar putea să suplimenteze sau să compenseze lipsa reţelei Starlink a lui Musk. Pe de altă parte, alte capabilităţi de transport strategic sau capabilităţi de descurajare pe care le au americanii, Uniunea Europeană nu prea le are. Am văzut deficitul de capabilităţi de atac în Libia, care nu sunt suficiente. Deci, în Libia, Uniunea Europeană a fost nevoită să ceară sprijinul Statelor Unite, la un moment dat. Federaţia Rusă nu este Libia! Federaţia Rusă are un spaţiu imens şi are o capacitate nucleară de cel puţin 10 ori mai mare decât a statelor europene! Acum nu faptul că are mai mult de 10 ori mijloace de distrugere contează, ci contează foarte mult ce pot să lovească aceste mijloace! Au capacitate de lovire, pentru că am văzut că au rachete care pot să lovească orice obiectiv şi pot să treacă de apărarea antiaeriană. S-a demonstrat în Ucraina. Pot aceste rachete să transporte focoase nucleare? Pot să transporte! Pot să transporte focoase nucleare care sunt capabile să distrugă chiar un oraş precum Londra? Din păcate, da! Europa de Vest, mai ales, dar Europa în general, are o suprafaţă relativ mică faţă de Federaţia Rusă. E adevărat că lovirea unor localităţi importante din Europa ar putea să însemne reciproc lovirea oraşelor mari din Federaţia Rusă şi acolo sunt concentraţiile mari demografice din această ţară. Totuşi, suprafaţa Federaţiei Ruse este imensă, iar ruşii au demonstrat că ştiu să exploateze această suprafaţă. N-aş vrea să fiu un avocat al neimplicării europene şi al cedării în faţa Federaţiei Ruse! Nu! Statele europene trebuie să fie solidare şi nu trebuie să cedeze în faţa Federaţiei Ruse! Dar trebuie să înţelegem care sunt implicaţiile. După 80 de ani în care ne-am bazat pe sprijinul de descurajare al Statelor Unite, pe capacitatea nucleară a Statelor Unite, că Statele Unite pot să lovească de la un frumos ocean distanţă, e foarte complicat acum să credem că putem să facem ceea ce n-am fost în stare în toate aceste decenii! Să construim peste noapte o capacitate de descurajare similară cu cea a Federaţiei Ruse sau a Statelor Unite, să contrabalanseze ameninţarea Federaţiei Ruse, este deosebit de greu.

Asta nu înseamnă că nu se poate! Am citit despre cum s-a implicat Marea Britanie în Al Doilea Război Mondial, cum a fost mobilizarea generală la intrarea în război. Totuşi, trebuie să fim conştienţi că fără implicarea Statelor Unite, Marea Britanie nu ar fi făcut faţă celui de-Al Doilea Război Mondial, adică agresiunii Germaniei naziste! Şi atunci trebuie să tratăm mai cu atenţie relaţia cu Statele Unite. Din punctul meu de vedere, Uniunea Europeană trebuie să arate solidaritate, trebuie să arate că există o problemă în relaţia cu Federaţia Rusă, dar în niciun caz nu trebuie să se izoleze de Statele Unite şi trebuie să găsească puntea pentru a lucra în continuare şi a fi partener cu Statele Unite.

„Zelenski şi ar fi trebuit să semneze un document prin care, simbolic, ceda ceva pentru a-l mandata de fapt pe preşedintele Trump să negocieze în locul lui. Aşa văd eu lucrurile! Din punctul de vedere al Administraţiei Trump era esenţial să primească această mandatare, această semnătură“

Matei Udrea: Asta, în cazul în care mai vor Statele Unite!

Ştefan Dănilă: Aici este problema, că trebuie să vrea şi partea cealaltă!

Matei Udrea: În ce tabără este Trump, până la urmă?

Ştefan Dănilă: E foarte dificil să ştim ce are în cap cineva. Este destul de dificil în momentul de faţă să ştim care este direcţia strategică a Statelor Unite, a actualei administraţii.

Matei Udrea: Vedeţi plauzibilă această dezlipire a Rusiei de China şi o apropiere ruso-americană, aşa cum spun toţi analiştii care încearcă să găsească o logică în ceea ce face Trump?

Ştefan Dănilă: Este destul de dificil să mă pronunţ pe tema asta. De la Ronald Reagan încoace, cel puţin din ce ştiu eu, politica mare a fiecărei administraţii americane s-a bazat pe o strategie de securitate naţională. Acest document public, dar şi partea care ştim că nu a fost făcută publică a direcţionat relaţiile externe ale Statelor Unite în funcţie de interesele, de obiectivele care au fost stabilite în fiecare strategie. Acum nu avem o strategie de securitate naţională a Statelor Unite pentru că nu a fost prezentată încă de preşedintele american. Din acţiunile sale se poate înţelege că principalele obiective ale acestei strategii sunt chiar scrise, există undeva şi trebuie doar, la un moment dat, să fie făcute publice. Încă nu le ştim. Am aflat despre interesele Statelor Unite în Groenlanda, în Canada, în Panama. Ştim că preşedintele Trump a afirmat că îşi doreşte pacea între Ucraina şi Federaţia Rusă. Nu este foarte clar care este preţul păcii, dar în momentul în care l-a numit pe generalul Kellog principal negociator al procesului de pace, putem să deducem că nu şi-a trimis un diplomat de carieră, ci a trimis un general, adică discuţiile vor fi de pe poziţii de forţă. Acum, în negocierile de pace, preşedintele Trump nu a cerut Ucrainei, nu a cerut Uniunii Europene un mandat pentru a negocia cu Federaţia Rusă în numele lor. El şi-a asumat această negociere în baza cheltuielilor pe care le-au făcut Statele Unite. Şi el spune: „Am cheltuit foarte mult, vreau să negociez! Eu trebuie, am toate cărţile şi pot să negociez!“. De ce? Pentru că fără Statele Unite, Ucraina nu ar fi rezistat. Fără Statele Unite, Ucraina nu va rezista! De asta i-a şi spus preşedintelui Zelenski: „Cărţile nu sunt în mâna ta, cărţile sunt la mine!“. În cheia asta văd eu lucrurile. Pe de altă parte, eu nu-l văd pe preşedintele Trump ca fiind un prieten şi nici ca un partener de şah al lui Putin. Pentru că un jucător de şah, cum se autodeclară el, care îmi spune că are toate cărţile în mână îmi cam spune ce fel de jucător de şah este… Deci, pe de altă parte, acest jucător de şah care spune că ştie ce face şi el vrea să înţeleagă toţi partenerii că toate cărţile sunt la el, adică el este cel care are capacitatea de a negocia şi trebuie să aibă şi libertatea de a negocia. Orice element în plus, că este vorba de preşedintele Ucrainei, că este vorba de reprezentanţii Uniunii Europene, ar însemna numai un bruiaj pentru el şi el îşi doreşte să tranşeze lucrurile cât mai rapid. Are o presiune a timpului pentru că şi-a asumat să rezolve în timp scurt pacea în Ucraina. Pe de altă parte este dorinţa lui de a rămâne în istorie şi faptul că el se consideră un personaj istoric ne-o spune trecutul lui. Faptul că este un om de televiziune şi îşi doreşte să fie în faţă, îşi doreşte să fie nu o persoană importantă, ci îşi doreşte să fie un personaj: personajul Trump! Personajul Trump nu îşi doreşte pacea în Ucraina, ci îşi doreşte să facă el pacea în Ucraina! Lucrul ăsta trebuie înţeles. Preşedintele Macron şi premierul britanic se pare că au înţeles lucrul ăsta când au fost în vizită la Washington şi au pus problema în aşa fel încât să-l convingă să ţină cont de atitudinea Marii Britanii şi a Franţei în procesul de pace. Dar, totuşi, nu i-au dat acest mandat pe care şi-l dorea. A venit preşedintele Zelenski şi ar fi trebuit să semneze un document prin care, simbolic, ceda ceva pentru a-l mandata de fapt pe preşedintele Trump să negocieze în locul lui. Aşa văd eu lucrurile! Pentru că, efectiv, a negocia în numele cuiva este ridicol dacă celălalt nu te-a împuternicit. Cum ar fi putut să-l împuternicească preşedintele Ucrainei pe preşedintele american? Cedând ceva! A ceda resursele minerale sau a stabili un contract, un parteneriat înainte de a-l împuternici, era normal. Din punctul de vedere al Administraţiei Trump era esenţial să primească această mandatare, această semnătură. Asta însemna! În aceste împrejurări, eu îmi permit să văd altfel întâlnirea din Biroul Oval decât ar vedea-o şeful armatei ucrainene! Eu văd sub forma asta: întâlnirea trebuia să se desfăşoare ca orice întâlnire la nivel înalt, cu fotografiile de început, cu o frază pe care o spunea fiecare pentru a-l lăuda pe celălalt într-un fel sau altul, sau pentru a-şi preciza poziţia. Ar fi urmat închiderea uşilor pentru presă, discuţiile şi semnarea documentului, după care conferinţa de presă. Din păcate, lucrurile nu s-au desfăşurat aşa! Spun din păcate pentru că în procesul ăsta care ar fi trebuit să aibă un anumit curs, aşa cum am spuneam mai devreme, două-trei cuvinte au însemnat schimbarea atitudinii şi, dintr-un eveniment care ar fi însemnat mandatarea preşedintelui american pentru a negocia pacea în numele Ucrainei s-a ajuns la situaţia în care preşedintele american să spună că „nu pot să mai fac pasul ăsta, Zelenski nu m-a mai împuternicit, am întrerupt sprijinul pentru Ucraina, să se descurce!“. Cam aşa suntem acum!

 

 „Îmi este dificil să cred că poate să existe o organizaţie de tip NATO fără SUA. De ce? Statele Unite au creat NATO. Fundamentul NATO este puterea militară americană. Fără această putere militară, NATO îşi pierde principala caracteristică: forţa de descurajare“

Matei Udrea: Amiralul Stavridis, fostul comandant suprem al forţelor NATO din Europa, a scris duminică, pe X, un mesaj în care spune că ne îndreptăm către ETO, adică o Organizaţie a Tratatului European care se va înlocui NATO. Stavridis mai face acolo câteva predicţii, spune că s-ar putea ca evenimentele de acum să ducă la o îndepărtare a Europei faţă de Statele Unite în frontul comun de până acum contra Chinei şi că e posibil în scurt timp să vedem un acord liber schimb între UE, pe de o parte, Canada şi Mexic, pe de altă parte. Întrebarea mea e următoarea: supravieţuieşte NATO? 

 

Ştefan Dănilă: Să ştiţi că ceea ce spune amiralul Stavridis trebuie tratat cu mare atenţie! L-am cunoscut personal şi ştiu că este un om înţelept. La americani, nivelul de patru stele pe care-l are amiralul Stavridis este foarte important! Un nivel de patru stele înseamnă că acel general sau amiral este pregătit pentru a da recomandări militare liderului politic şi, în acelaşi timp, este capabil să interacţioneze cu politicul şi are o perspectivă strategică. O perspectivă strategică la nivelul generalilor şi al amiralilor americani înseamnă să fie o perspectivă la nivel global! Amiralul Stavridis, şi prin faptul că a fost SACEUR (NATO Supreme Allied Commander Europe – n. red.) şi a condus forţele operaţionale ale NATO are această viziune, are perspectiva strategică la nivel global. El cunoaşte NATO din interior şi ştie cum se manifesta NATO, ce probleme erau în perioada 2009-2013, cât a fost SACEUR, apoi a predat comanda generalului a Philip Breedlove. Deci, amiralul Stavridis spune un lucru care, de fapt, se cam vede din ce s-a întâmplat la Londra. Întâlnirea unor lideri importanţi europeni cu prim-ministrul Canadei, cu prim-ministrul Turciei, cu prim-ministrul Norvegiei, deci cu state care nu sunt membre UE, dar sunt membre NATO, dar a lipsit din poză reprezentantul Statelor Unite!

Matei Udrea: Exact!

Ştefan Dănilă: Nu au fost nici măcar la nivel de secretar de stat. Nu a fost niciun reprezentant al Statelor Unite şi pentru cineva ca amiralul Stavridis ar putea să însemne o izolare a Statelor Unite în cadrul NATO! NATO fără Statele Unite nu poate să existe. În schimb se poate realiza o organizaţie pe acelaşi model cu NATO fără Statele Unite. Îmi este dificil să cred că poate să existe o astfel de organizaţie. De ce? Statele Unite au creat NATO. Fundamentul NATO este puterea militară americană. Fără această putere militară, NATO îşi pierde principala caracteristică: forţa de descurajare. NATO este importantă ca alianţă politică, dar neavând capacitatea militară pe care o dau Statele Unite, nu mai este la fel de puternică. Asta nu înseamnă că nu ar putea să existe această organizaţie! Ar putea să existe, dar fără Statele Unite ar putea să însemne, la un moment dat, nu un parteneriat cu Statele Unite, ci chiar o ruptură. Dacă se produce ruptura, atunci se întâmplă ceea ce aţi spus, adică o altă atitudine a Uniunii Europene şi a celor care ar forma această organizaţie faţă de China. China fiind principalul adversar în momentul de faţă, sau principalul competitor al Statelor Unite la nivel global. Da, ar putea să se întâmple lucrul ăsta!

„Să ştiţi că în NATO este un grup al statelor nucleare care discută separat anumite probleme! În acel grup nu intră nimeni. Ieşirea Statelor Unite din acest cerc înseamnă o scădere fantastică a nivelului de putere al acestei organizaţii. Din punctul meu de vedere, NATO fără SUA ar fi o organizaţie care nu ar putea să intre în competiţie, în momentul de faţă, cu Statele Unite şi cu Federaţia Rusă“

Matei Udrea: Poate fi funcţională o organizaţie simetrică? Noi ştim că alianţele asimetrice presupun un jucător principal, care are 70-80% din forţa militară, şi alţii secundari. Tratatul de la Varşovia a avut Uniunea Sovietică în rol de lider care trăgea după el restul ţărilor socialiste. Statele Unite erau pe partea cealaltă liderul din NATO. Ştim că în Al Doilea Război Mondial a fost Axa, cu Germania care îi trăgea după ea pe ceilalţi aliaţi etc. O alianţă simetrică, în care sunt mai mulţi actori egali, să zicem Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, e viabilă pe termen lung?

Ştefan Dănilă: Faptul că nu există acel lider care să aibă capacitatea militară prin care să-şi impună soluţia, să-şi impună viziunea, o face dificil de realizat! Pentru că la nivel european avem mai multe state de aproximativ aceeaşi mărime, cu aproximativ aceeaşi capacitate militară şi este destul de dificil de stabilit cine este lider. Am văzut la Londra că şi-a asumat rolul de mediator şi de conducere a acestei alianţe de voinţă premierul britanic. Şi e posibil să-şi asume în numele Regelui şi Regele Charles al III-lea să fie considerat de ceilalţi… Regele cred că îşi doreşte să aibă un rol important în această coaliţie. Regele Charles al III-lea îşi doreşte să fie jucător, mai jucător decât au fost monarhii Marii Britanii până acum. Nu ştiu cât este posibil, pentru că există orgolii între statele europene, există dificultatea de a stabili cine are mai multă capacitate nu de luptă, nu letală, ci capacitate de conducere. Există orgoliul generalilor şi ştiu în NATO cât de complicat era pentru a se stabili cine ocupă o anumită poziţie de conducere! Orgoliul italienilor de a avea funcţia de preşedinte al Comitetului Militar era la fel de mare cu orgoliul Statelor Unite sau cu orgoliul Germaniei sau orgoliul francez. Orgoliul Estoniei sau al Lituanei, prin faptul că ei, deşi sunt state mici, ceea ce şi-au asumat faţă de NATO au furnizat! Şi-au asumat nişte obligaţii şi au făcut tot ce au putut, cu efortul destul de mari, pentru a îndeplini acele obligaţii. Şi în momentul respectiv ei se văd capabili să stea la masă cu ceilalţi, să discute deschis şi să aibă toată puterea de negociere pe care o au şi ceilalţi care au capacităţi nucleare! Să ştiţi că în NATO este un grup al statelor nucleare care discută separat anumite probleme!

Matei Udrea: Deci, cele trei – Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite.

Ştefan Dănilă: Şi există reuniunile în care toată lumea, prin consens, poate să adopte ceva, dar sunt anumite teme mari care se discută la nivelul grupului de state care au capacitate nucleară. În acel grup nu intră nimeni. Grupul respectiv este coordonat de către SACEUR. Cel care are în momentul de faţă cuvântul cel mai greu este şeful armatelor din Statele Unite. Iar preşedintele Comitetului Militar are un rol de mediator în sensul că încearcă să coordoneze poziţiile. Dar ceilalţi nu au acces acolo, celelalte state nu au acces în acest cerc. Ieşirea Statelor Unite din acest cerc înseamnă o scădere fantastică a nivelului de putere al acestei organizaţii. Din punctul meu de vedere, ar fi o organizaţie care nu ar putea să intre în competiţie, în momentul de faţă, cu Statele Unite şi cu Federaţia Rusă. Dezvoltarea pe termen mediu a acestei asociaţii ca o organizaţie care să înlocuiască NATO mi se pare foarte, foarte dificil de realizat.

Matei Udrea: Vi se par realizabile şi serioase discuţiile privind reînarmarea Europei? Practic, toţi liderii importanţi care au fost acolo, inclusiv Ursula von der Leyen, au spus că Europa trebuie să se reînarmeze rapid şi puternic. În ce orizont de timp pot statele europene să ajungă la un nivel competitiv de înarmare? Am văzut că viitorul cancelar al Germaniei a spus că sunt dispuşi să investească imediat 200 de miliarde de euro pentru armată şi industria de apărare.

Ştefan Dănilă: Am văzut solicitarea de a se ridica nivelul de contribuţie la NATO. De fapt, ca fiecare stat să-şi realizeze o capacitate naţională bazată pe un buget de 5%. A transforma totul în procente din PIB, mie se pare că e o perspectivă în care tratăm destul de uşor lucrurile. Nu mi se pare o abordare consistentă şi serioasă. De ce? Capacitatea de apărare trebuie realizată în funcţie de ameninţarea la care trebuie să fac faţă. Trebuie să am anumite capabilităţi de reacţie pentru a contracara ceva sau chiar pentru scop ofensiv, pentru a-mi îndeplini obiective. De unde am ajuns la 5%? Cine a făcut această evaluare? S-a făcut o evaluare a capacităţii de apărare europene şi ştim ce ne trebuie, ce nu ne trebuie? În momentul de faţă, noi ne învârtim în jurul unui procent din PIB. E adevărat că trebuie să asiguri banii dacă trebuie să-ţi construieşti o capacitate de apărare. E bine că, din punct de vedere politic, s-a descoperit acum că o participare cu 5% din PIB a statelor europene ar suplini deficitul de capacitate militară faţă de ce avem acum. Există un deficit al Europei, pentru că apărarea Europei a fost asumată încă de la înfiinţarea NATO, aşa cum am spus, de către Statele Unite. Cei care şi-au asumat securitatea Europei au fost americanii. Şi-a asumat-o şi, în aceeaşi timp, a semnat o limitare a cheltuielilor pentru apărare pentru celelalte state, nu neapărat că şi-au propus statele în sine, ci era o condiţie pe care au spus-o soft americanii. Adică nu au spus: „Voi, Germania, Italia, nu aveţi dreptul să vă faceţi armată pentru că sunteţi state învinse!“. Au spus: „Voi nu aveţi nevoie să vă faceţi armată pentru că vă apărăm noi!“. Ş  i din cauza asta avem baze permanente ale Statelor Unite.

Matei Udrea: Această propunere americană s-a transformat acum într-un reproş, de fapt. După ce atâţia ani li s-a spus că n-au nevoie să se înarmeze, acum li se reproşează că nu fac asta.

Ştefan Dănilă: Acum, pentru că noua administraţie de la Casa Albă vede lucrurile altfel, într-o perspectivă mult mai pragmatică, de tipul „de ce trebuie să vă apăr eu, ce primesc de la voi?“, lucrurile sunt într-o logică pe care nu am mai avut-o timp de 80 de ani!

„Chiar dacă există un acord politic, chiar dacă există toată bunăvoinţa, Europa are nevoie de minimum 5 ani ca să-şi realizeze o capacitate operaţională militară credibilă“

Matei Udrea: Presupunând că deciziile care s-au luat la Londra vor fi urmate de fapte, de cât timp ar avea nevoie Europa ca să se reînarmeze la un nivel corespunzător, pentru a nu mai depinde de alţii? Dumneavoastră ştiţi la ce nivel sunt armatele NATO…

Ştefan Dănilă: Eu aş putea să vă spun că ştiu foarte bine capacitatea militară a Armatei Române din 2014-15. Nu ştiu foarte bine nici măcar capacitatea reală de luptă a Armatei Române din acest moment, pentru că nu am informaţii. Pot să spun că, faţă de ceea ce am găsit în 2013, atunci când s-au pus bazele unui plan de refacere a capacităţii operaţionale, am avut un moment, 2015, când s-a agreat un pact, să avem 2% din PIB pentru Armată, şi toată lumea a ezultat, a spus că de acum avem bani şi s-a renunţat în mare parte la acel plan de refacere a capacităţii operaţionale. Nu sunt convins că, în momentul de faţă, avem capacitatea operaţională pe care ne-am propus-o în 2013! Deci, din perspectiva asta aş spune că şi multe state europene au depins de Statele Unite şi nu au capacitate operaţională suficient de ridicată încât în momentul de faţă să suplinească ele implicarea Statelor Unite.

Matei Udrea: Înţeleg. Dar în câţi ani ar putea să fie suplinit acest deficit, dacă s-ar investi acum, aşa cum îşi propun liderii europeni?

Ştefan Dănilă: Eu văd în felul următor: anumite categorii de forţe, anumite capabilităţi se pot realiza între 2 ani şi 5 ani. Vorbesc despre capabilităţi care depind de achiziţia de armament şi de programe de pregătire a personalului de până la 12 luni. E vorba de unităţi de infanterie, de unităţi de manevră. Dacă vorbim despre unităţi care presupun echipamente mai sofisticate, cu o infrastructură specială, înseamnă să achiziţionez echipamentul. Lucru care durează, aşa cum aţi văzut. Pentru F-35 va trebui să stăm la coadă până când sunt disponibile. Pentru rachete antiaeriene, pentru sistemul PATRIOT sau sisteme similar va trebui să stăm la coadă până când vor fi gata. Din acel moment vorbim despre operaţionalizarea lor. E adevărat, în acest timp noi putem face selecţia personalului, ne putem face infrastructură. Abia după ce vin echipamentele putem să ne pregătim efectiv personalul. Pregătirea teoretică se poate face anterior, dar pregătirea la locul de muncă cu obiectele respective presupune antrenamente de cel puţin nouă luni pentru echipamentele sofisticate. Şi atunci, dacă vorbim de echipamente mai complexe, putem să vorbim de minim 3 ani, dar se poate duce la 5-7 ani. Vrem să avem o capacitate de luptă navală? O capacitate de luptă navală presupune achiziţia navelor, pregătirea echipajelor, existenţa muniţiei şi exerciţii realizate cu ceilalţi. Nu doar de unul singur, ci trebuie să fii cu celelalte forţe navale. Asta, la fel, presupune minimum 5 ani. Deci, Europa nu poate să-şi realizeze o capacitate credibilă, chiar dacă există un acord politic, chiar dacă există toată bunăvoinţa, mai devreme de 5 ani! Mai devreme de 5 ani nu poate să aibă o capacitate operaţională credibilă.

Matei Udrea: Deci, cel mai devreme, 2030! Există o dezbatere între diverşi specialişti. Aceştia au plecat de la o presupusă discuţie în care militari americani le-au spus celor britanici că „s-ar putea să aveţi surpriza ca armamentul american să nu pornească, dacă se ajunge la o ruptură definitivă între noi“. Întrebarea este cum ar trebui să arate armatele europene: cu sau fără arme americane? Spuneaţi de F-35. Se avansează ideea că ar trebui să se renunţe la F-16 şi la F-35 şi să fie înlocuite cu Rafale şi Eurofighter. Sigur, schimbarea nu se poate face începând de mâine şi niciun avion nu se apropie de capacitatea F-35. Dar, pe de altă parte, n-ai ce să faci cu un avion blocat la sol dacă la Washington se ia decizia ca armele americane să nu fie folosite împotriva Rusiei, de exemplu.

Ştefan Dănilă: Eu sper să nu se pună niciodată problema ca ruptura să fie atât de mare încât să fim europeni contra americani. Să existe o reţinere în care Statele Unite să nu mai investească atât de mult în apărare, să dea o autonomie Europei sau să ceară Europei să investească în propria securitate este una. Să se producă ruptura între europeni şi Statele Unite, asta ar fi foarte grav! Este cel mai negru scenariu pe care l-am putea gândi vreodată, pentru că din punct de vedere militar depindem enorm de Statele Unite. Depindem şi din punct de vedere economic. Dacă Europa se rupe de Statele Unite, în primul rând apar problemele financiare, apar problemele economice. Partea militară e clar că se va resimţi, pentru că foarte multe echipamente militare sunt produse în Statele Unite. Fiind produse în Statele Unite şi depinzând de calculatoare, oricând se pot bloca!

Matei Udrea: Şi vin aceste propuneri. Înlocuim, de exemplu, Patriot cu sisteme antiaeriene pe care le produc italienii sau germanii, înlocuim avioanele americane cu avioane franţuzeşti sau...

Ştefan Dănilă: Cei care au avansat asemenea idei nu înţeleg că nu există niciun echipament european 100%, care să nu încorporeze un mic element care să fie produs de SUA! Deci există o dependenţă la detaliu. Am să vă dau un exemplu: Gripen, care spunem că este un avion suedez, are sistemul de comandă similar cu cel de la F-16 şi este produs de americani! Motoarele de pe Gripen sunt produse de americani!

„Deciziile luate în ultimele două luni de preşedintele Trump ar trebui să ne preocupe, să existe celule de criză la nivelul instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale“

 

 Matei Udrea: Tocmai de aceea în analiza asta Gripen nu era inclus. Se spune că e un proiect mort pentru că depinde de americani.

Ştefan Dănilă: Şi Eurofighter, şi Rafale cred că au componente care depind America.

Matei Udrea: Şi care nu pot fi produse în Europa?

Ştefan Dănilă: Este posibil. Nu spun că Europa nu are capacitatea de a-şi produce propriile echipamente. Este posibil, dar la fel cum spuneam despre capacitate operaţională, că este posibilă în 5 ani, pentru a fi total independenţi de americani, cred că europenii au nevoie de mai mult de 10 ani! Lucrul ăsta nu se poate întâmpla peste noapte!

Matei Udrea: Avem declaraţia consilierului prezidenţial Cristian Diaconescu, care a a vorbit, după întâlnirea americano-rusă din Arabia Saudită, despre o retrasare a sferelor de influenţă. Sunteţi de acord?
Ştefan Dănilă: Ar fi o eroare să comparăm situaţia de acum cu cea de la sfârşitul războiului. Nu cred că este cazul să ne gândim nici la Ribbentrop-Molotov, chiar dacă suntem mai aproape de o astfel de situaţie. Suntem membri ai NATO, suntem membri ai UE, nu suntem în situaţia anilor ’30-’40 din secolul trecut. Tehnologic, suntem într-o altă perioadă de timp, informaţia circulă altfel, comunicarea este alta, precum şi dependenţa economică şi energetică sunt diferite. Deciziile luate în ultimele două luni de preşedintele Trump ar trebui să ne preocupe, să existe celule de criză la nivelul instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale.

Matei Udrea: Aş vrea să vorbim un pic şi despre Armata Română. Realist vorbind, în circumstanţele actuale, câţi oameni ar trebui să numere, de fapt, Armata Română? Şi care ar fi dotările minime?

Ştefan Dănilă: Dacă ar fi să vă dau un răspuns politic, v-aş spune că e stabilit că Armata trebuie să aibă 90.000 de posturi. De ce nu are şi are doar 81.200? Pentru că, tot politic, s-a stabilit că trebuie să se reducă numărul de funcţii cu 10%! Când s-au redus acele funcţii, s-au redus funcţii neocupate! Adică într-un pluton de 24 de luptători nu aveam încadrate 8 poziţii. Acestea au fost tăiate!

Matei Udrea: Am înţeles. Dar eu vă întreb pe dumneavoastră ca militar, nu ca politician, pentru că nu sunteţi politician şi probabil nici nu veţi intra în politică.

Ştefan Dănilă: Ca militar, dacă ar trebui să avem o armată capabilă să reziste singură în faţa unei agresiuni, ar trebui să definim agresiunea. Dacă agresiunea ar veni de la cel mai puternic vecin, atunci ar trebui să avem o forţă similară sau măcar la jumătate faţă de forţa respective! Ne uităm cine este cel mai apropiat vecin, cel mai puternic. Dacă cel mai apropiat vecin ar fi şi înarmat şi în situaţia în care este acum, armata noastră ar trebui să fie de peste 300.000 de oameni! Şi cu o capacitate de reacţie extraordinar de mare. Ceea ce este greu de realizat!

„De când am început războiul, eu nu ştiu – dar poate că este secret! – dacă avem o brigadă capabilă să devină operaţională, să riposteze în 48 de ore!“

Matei Udrea: Profesionişti sau mixt, cum au finlandezii, cu...

Ştefan Dănilă: Profesionişti! Ar trebui să avem o armată pregătită, o armată instruită. O armată pregătită şi cu toată capacitatea operaţională poate să fie încadrată în anumite structuri, cu militari care să facă un stagiu de 2-3 ani, nu mai mult. Aceşti militari pot să fie voluntari în condiţiile în care am defini mai bine statutul de militari-voluntari sau poate chiar am reveni la legea pe care o aveam anterior, care a fost o lege bună. Înainte de 2010 am avut o lege a militarului profesionist care stabilea că militarul poate să stea în armată, deci poate să fie gradat profesionist, până la vârsta de 35 de ani. După acea vârstă – şi aici ar fi fost ceva de completat la lege –, de stabilit anumite facilităţi pentru cei care doreau să rămână în armată ca instructori, subofiţeri sau să fie chiar comandanţi, să revină ofiţeri, experţi în domeniu, pentru că acumulau ceva experienţă şi am fi putut să facilităm acest lucru. Ideea de a rămâne cu soldaţi, gradaţi profesionişti peste vârsta de 35 de ani este ceea ce ne-a creat lipsa de rezervă, ne-a creat un deficit de personal şi în momentul de faţă e greu de compensat cu diferite soluţii pompieristice, gen serviciu de patru luni, serviciu voluntar profesionist de şase luni şi aşa mai departe. Deci, de gândit o armată a României capabilă să facă faţă unei agresiuni nu este un proces complicat. Noi suntem acum în plin proces de revizuire a analizei strategice din 2020. Eu aş spune că ne-ar trebui, aşa cum am văzut în Statele Unite, un audit! Cred că şi nouă ne-ar trebui un audit de sistem, un audit extern pe care l-aş dori din partea oamenilor politici responsabili şi din partea oamenilor de afaceri care generează capitalul necesar României pentru dezvoltare! La fel cum sunt în Statele Unite! Implicarea oamenilor de afaceri în verificarea reală a capacităţii de apărare mie mi se pare un act responsabil şi necesar în momentul de faţă! N-aş spune că nu am încredere în cei dinăuntru, dar poate că ei s-au obişnuit! Poate că ei s-au obişnuit cu lipsurile de zi de zi, de ani de zile şi lor li se pare normal să funcţioneze cu 40% încadrare. Şi atunci trebuie să vină cineva din afară şi să întrebe dacă chiar pot să-şi execute misiunea, dacă au ce le trebuie şi, mai mult, să vadă ce ar trebui. Cred că suntem într-un moment în care ar trebui să ne trezim cu toţii. Aşa cum spunem că politic ne-am trezit şi vom face o organizaţie, cred că e necesar şi la nivel naţional să vedem ce putem face real. Ce fel de armată ne dorim? Ne dorim o armată care să funcţioneze, capabilă să reacţioneze dacă suntem adresaţi. să reacţioneze. Vom fi sprijiniţi, vom avea parteneri, vom avea aliaţi, dar noi suntem capabili să reacţionăm? Până în momentul de faţă, de când am început războiul, eu nu ştiu – dar poate că este secret, poate că nu am acces la aceste informaţii, pentru că nu e normal ca publicul larg să aibă acces – dacă avem o brigadă capabilă să devină operaţională, să riposteze în 48 de ore!

Matei Udrea: Este extrem de gravă chestiunea asta! Nici măcar o brigadă…

Ştefan Dănilă: N-am spus că nu avem! Am spus că nu ştiu!

„O armată de 90.000 de oameni echipată şi  încadrată corespunzător ar avea nevoie de 2,5% din PIB“

Matei Udrea: OK, am înţeles că ne-ar trebui o armată de minimum 300.000 de oameni. Şi dotări? De câte avioane am avea nevoie, de exemplu?

Ştefan Dănilă: Dacă am avea o armată de 300.000 de oameni, noi nu am putea nici cu 5% din PIB să o susţinem! Dacă ne gândim la o armată profesionistă sau echipată corespunzător, cu tot ce trebuie şi instruită, atunci ne trebuie mai mult decât aceşti 5%! Şi vă spun asta ca unul care ştie că o armată de 90.000 de oameni, echipată corespunzător, încadrată corespunzător, ar avea nevoie de 2,5% din PIB! În momentul de faţă ne-ar trebui mai mult, pentru că trebuie să facem şi achiziţii de echipamente şi investiţii în infrastructură. Dar o armată de 300.000 funcţională, cu o capacitate reală, ar necesita mai mult de 10% din PIB! Pentru ce? În situaţie de război, da, avem nevoie şi trebuie să asigurăm fondurile pentru aşa ceva. Dar nu suntem în situaţie de război. Noi trebuie să fim convinşi că avem sistemul de alianţe suficient de bine pus la punct încât să facem faţă unei agresiuni. În momentul de faţă, noi ne bazăm pe parteneriatul strategic cu Statele Unite. Aţi pus problema ce se întâmplă dacă nu mai există acest parteneriat strategic. Avem Uniunea Europeană şi suntem membri în Uniunea Europeană. Avem cel puţin câteva state puternice în Uniunea Europeană care şi-au asumat sprijinul faţă de România. În momentul de faţă avem prezenţă franceză, avem prezenţă olandeză, avem prezenţă spaniolă, italiană sau germană în România. Avem un parteneriat strategic şi o legătură destul de puternică de Turcia. Poate că ar trebui să întărim parteneriatul militar. Pentru România este esenţial să avem o alianţă şi un tratat bilateral puternic cu Turcia pentru că au şi strâmtorile.

Matei Udrea: De acord cu dumneavoastră, dar pe de altă parte există proverbul că, înainte să te ajute alţii, trebuie să te ajuţi singur.

Ştefan Dănilă: Să ştiţi că şi aici tot singur mă ajut! Singur mă ajut să-mi creez sistemul de alianţe şi să mi le întreţin, să fie valabile. În momentul în care eu ştiu, ca stat, că nu-mi permit o armată de 300.000 de oameni, dar cu efort pot să îmi permit o armată profesionistă de 90.000 de oameni, atunci fac tot ce se poate, ce depinde de statul român, să am un sistem de alianţe care să-mi dea garanţiile de securitate care-mi lipsesc. Singurul stat, în momentul de faţă – sau, poate, şi China – care poate să funcţioneze independent de ceilalţi, din punctul de vedere al capacităţii militare, a puterii, este Statele Unite!

Matei Udrea: Ne-am lămurit cu numărul de militari necesar. Dar de câte avioane de luptă ar avea nevoie România, de exemplu?

Ştefan Dănilă: Cred că un număr de 54 de avioane de luptă ar fi suficiente.

Matei Udrea: Eu vă prezint următorul scenariu. Se poate întâmpla ca, lipsită de sprijinul Statelor Unite şi cu Europa incapabilă efectiv s-o ajute, aşa cum mi-aţi explicat, Ucraina să pice şi ruşii să ajungă la Prut. L-am văzut pe Macron declarând că, dacă pică Ucraina…

Ştefan Dănilă: Ucraina poate fi sprijinită de Europa, dar nu poate fi sprijinită la nivelul la care o sprijină Statele Unite! Poate fi sprijinită de statele europene şi o implicare mai puternică a statelor europene poate să însemne apărarea teritoriului actual al Ucrainei. Pot să facă lucrul ăsta.

Matei Udrea: Am înţeles. Spune Macron, într-un interviu dat înainte să plece la Londra, că dacă ruşii ajung pe Prut, e foarte probabil ca după Moldova să intre şi în România. Avansează această idee. Eu vă întreb următorul lucru: dacă am avea scenariul pe care ruşii deja ştim că l-au aplicat de mai multe ori în istorie, în Cehoslovacia - 1968, în Afganistan - 1979, în Ucraina - 2022, cu un desant aeropurtat în capitală, pentru a ocupa principalele puncte strategice şi a lichida conducerea ţării şi, simultan, invadează peste Prut, armata română ar fi capabilă măcar Bucureştiul să-l apere, în acest moment?

Ştefan Dănilă: Cred că a presupune că ruşii ar acţiona la fel în fiecare stat e un pic hazardat. Cu toate astea, ei au repetat aceste lucruri! Ei au nişte operaţii prin care îşi impun punctul de vedere bine scrise mai demult şi acţionează în consecinţă. Am văzut că în Ucraina nu au reuşit. Dar ce stă la baza scenariilor? La baza scenariilor stă ideea că vor intra cu o forţă care va schimba conducerea politică şi cu o altă forţă vor face demonstraţia de forţă: tancurile care se îndreptau către Kiev, dar de fapt ele nu aveau de gând să lovească nimic. Ci erau doar o demonstraţie de forţă. Din perspectiva noastră, ei ar putea să încerce să destabilizeze conducerea politică, dar nu cred că ar acţiona neapărat printr-un desant aerian care să vină să ocupe Parlamentul şi să impună o forţă politică care să-i fie favorabilă.

Matei Udrea: Forţe politice care le sunt favorabile există berechet la Bucureşti.

Ştefan Dănilă: Există, dar aceste partide care sunt de partea Rusiei nu au o adeziune populară atât de mare încât să facă posibilă această intervenţie! În Ucraina vă spuneam la un moment dat că pe la începutul invaziei se presupunea că sunt undeva, jumătate-jumătate pro-ruşi şi anti-ruşi. În România, cei care sunt pro-ruşi sunt mai puţini. În Republica Moldova scenariul este foarte posibil şi poate că nu este nevoie nici de un desant de forţe speciale să realizeze lucrul ăsta, pentru că au şi alte pârghii pentru a influenţa opinia publică, a produce destabilizare şi venirea la putere a partidelor pro-ruse. Nu se mai pune problema în România, în momentul de faţă – zic eu – de a acţiona cu forţe militare. Mult mai probabil, vor acţiona pe alte căi: economice, politice, cu influenţarea presei, a opiniei publice. Ruşii au un registru de instrumente foarte diversificate. Unii îi spun război hibrid, eu spun că războiul aşa este de la Sun Tzu şi a fost descris de toţi strategii lumii că războiul este total. Când conflictul devine armat, deja e implicat tot palierul societăţii. Până când ajunge la conflictul armat, trebuie să rezistăm din punct de vedere bancar, din punct de vedere economic, trebuie să facem faţă întreruperii energiei, trebuie să fim siguri că facem faţă unor atacuri cibernetice. Sunt foarte multe domenii în care putem fi atacaţi de către un inamic. Şi acum inamicul nostru cel mai probabil ar fi Federaţia Rusă. Ideea că ruşii nu se opresc la Prut din punct de vedere fizic, adică trupe în teren, mie mi se pare uşor hazardată. De ce? Pentru că, dacă ruşii au controlul Ucrainei, România nu va fi agresată strict teritorial, adică cu forţe terestre, de trupe ruseşti, ci este mult mai probabil să fim agresaţi de forţe ucrainene sub control rusesc. Fiind sub control rusesc, putem să spunem că, de fapt, tot Federaţia Rusă ne agresează, că nu mai contează ale cui sunt trupele. Dar contează şi aici modul în care abordăm noi acum atitudinea noastră faţă de Ucraina, pentru că va influenţa atitudinea ucrainenilor chiar şi în condiţiile în care ar fi ocupaţi de Federaţia Rusă.

Matei Udrea: Aţi evitat să-mi spuneţi dacă Armata Română ar fi capabilă să respingă un asemenea atac asupra Bucureştiului precum cel care a avut loc la Kiev în 2022...

Ştefan Dănilă: Nu pot să vă spun, pentru că nu aş putea să imaginez un scenariu acum fără să fac un joc de război. Deci ar trebui să facem jocuri de război şi ar trebui să introducem nişte date.

„România ar putea şi ar trebui să se implice cu trupe dacă se stabileşte la nivelul Consiliului de Securitate al ONU că între Federaţia Rusă şi Ucraina vor fi poziţionate căşti albastre ale ONU. Să trimitem forţe terestre, elicoptere, avioane de transport care să participe la asigurarea menţinerii păcii pe linia de demarcaţie. Pentru că România este dependentă de starea de securitate a Ucrainei!“

Matei Udrea: Am înţeles. Ar fi bine sau nu sau să trimitem şi noi trupe în Ucraina în momentul în care se ajunge la o pace? Vedem că şi-au exprimat intenţia de a trimite trupe acolo Franţa, Marea Britanie, Canada, Turcia...

Ştefan Dănilă: Avem cel puţin trei situaţii. Cele trei situaţii ne spun despre situaţia din teren şi ce fel de trupe am putea să trimitem. Funcţie de asta, pot să vă dau un răspuns mai clar. Avem situaţia în care suntem acum, în care state europene vorbesc despre garanţii de securitate pentru Ucraina. Adică înseamnă că, la încetarea focului, ruşii nu vor acţiona în Ucraina pentru a pentru a destabiliza politic ţara. Şi asta ar însemna prezenţa în teren, înseamnă că de pe acum, dinainte să se producă încetarea focului, înainte să se stabilească ziua în care se încetează focul, pe teren să fie forţe britanice, forţe germane, ale statelor care şi-au asumat. Ei, această prezenţă înseamnă asumarea riscului ca acele forţe să fie lovite, să fie capabile să riposteze. Şi în condiţiile în care ele s-au declarat forţe de menţinere a păcii şi sunt lovite de către Federaţia Rusă, să se considere că statul care a trimis forţele a fost agresat de Federaţia Rusă. Pentru asta, statele europene au cerut Statelor Unite nişte garanţii, adică implicarea Statelor Unite, dacă forţele respective sunt lovite. Statele Unite au zis „pas“, deci au zis că nu oferă aceste garanţii. Aşa că statele care spun că şi-ar trimite forţe îşi asumă şi situaţia în care efectiv Federaţia Rusă ar lovi acele forţe şi intră de facto în conflict armat cu Federaţia Rusă. Sunt state din Europa care, în virtutea unui Război al Crimeei (aluzie la războiul din 1853-1856, dintre Rusia, pe de o parte, şi otomani, francezi şi britanici, pe de altă parte – n. red.), pot să spună că şi-ar asuma acest lucru. Ce înseamnă un război între statele Uniunii Europene şi un mare stat nuclear? Înseamnă mai mult decât implicarea într-un război în care furnizez sprijin militar. Înseamnă implicare efectivă, înseamnă că Rusia poate să lovească obiective de pe teritoriul acelui stat. Înseamnă că statul respectiv este pregătit, opinia publică este pregătită să facă faţă un război, să aibă alarme aeriene, să aibă obiective lovite de rachete, să aibă morţi, să aibă răniţi.

Matei Udrea: Deci, o pregătire psihologică.

Ştefan Dănilă: Este vorba de pregătirea opiniei publice pentru aşa ceva. Este vorba de voinţa de a lupta, pe care zic eu că o au statele care au discutat-o. Putem presupune că au această voinţă. Aceasta ar fi prima situaţie, în care noi nu putem să ne propunem să participăm. Din ce motiv? Din cauză că apropierea noastră de Federaţia Rusă, de front, este atât de mare încât permite să fim loviţi cu mijloace nu neapărat nucleare. Putem să fim loviţi cu rachete balistice, cu aviaţie. Putem să fim loviţi destul de uşor, avem vulnerabilităţi destul de mari. Şi atunci nu ne putem permite să intrăm într-un conflict deschis cu Federaţia Rusă. A doua situaţie, în care s-a stabilit încetarea focului în negocierea dintre Statele Unite şi Federaţia Rusă. Adică privesc deja la situaţia că Statele Unite au primit împuternicirea de la Uniunea Europeană şi de la Ucraina să le reprezinte în această negociere. Se stabileşte că este posibil, pe fondul dezarmării Ucrainei, ca alte forţe de menţinere a păcii să se instaleze chiar până la semnarea unui acord de pace. În acel moment urmează o retragere a forţelor ucrainene de pe linia frontului sau o rămânere pe poziţii, fără a se trage niciun foc până când se semnează un acord de pace. Ce risc avem aici? Avem riscul ca Rusia să nu respecte această încetare a focului.

Există riscul ca un comandant rus de pe front să nu respecte ce s-a stabilit sau să i se pară ceva, să existe o provocare la care să răspundă şi să izbucnească conflictul, cum am spus în primul scenariu. Dar mai există un risc, ca forţele ucrainene să se considere nereprezentate suficient, să considere că ele sunt capabile să lupte şi că ţările europene vor de fapt să-i desconsidere şi să-i scoată de luptă. Unii dintre ei ar putea să vadă forţele europene ca o forţă nu neapărat de ocupaţie, dar ca pe o forţă care nu e legitimă acolo. Şi ar putea să existe foc din partea armatei ucrainene.

Matei Udrea: Totuşi, e destul de puţin probabil să se întâmple aşa ceva. Au şi ei comandanţi, au o disciplină. În plus, cine vrea să continue un război?

Ştefan Dănilă: Este puţin probabil că armata ucranieană să riposteze, dar este posibil ca militari ucraineni să declanşeze focul împotriva forţei europene. Deci ar putea să existe morţi. Nu vorbim despre înfrângeri, nu vorbim despre lupte, vorbim despre focuri de armă…

Matei Udrea: Deci, vorbiţi de incidente.

Ştefan Dănilă: Da, incidente împotriva unor forţe trimise acolo pentru menţinea păcii. Nici în situaţia asta nu este oportun ca forţele din România să participe, pentru că România cu Ucraina au avut nişte dispute în timp. Nu sunt convins că ucrainenii pot să fie la fel de prietenoşi cu românii cum ar fi cu norvegienii sau cu danezii. Şi atunci România se poate abţine în a trimite trupe, dar poate să participle, la fel ca şi în prima situaţie, punând la dispoziţia celorlalte state infrastructura. Aeroportul, cazărmi în care să vină, să se prepoziţioneze, logistica necesară. E vorba de alimente, apă, tot ceea ce au nevoie cei care s-ar prepoziţiona aici. De aici se pot disloca în Ucraina sau se pot retrage în România. Deci, România poate să fie un punct în care să se poziţioneze forţele acestei coaliţii de voinţă. A pune la dispoziţie spaţiile înseamnă implicare, dar nu este aceeaşi indicare ca atunci când trimiţi trupe. Totuşi, România trebuie şi poate să fie parte a acestei coaliţii. A treia variantă, în care s-a semnat acordul de pace şi se stabileşte la nivelul Consiliului de Securitate al ONU, prin rezoluţie, că între Federaţia Rusă şi Ucraina vor fi poziţionate căşti albastre ale ONU, atunci România poate să transmită disponibilitatea de a trimite trupe: forţe terestre, elicoptere, avioane de transport care să participe la asigurarea menţinerii păcii pe linia de demarcaţie. De ce ar putea şi ar trebui să se implice România: pentru că România este dependentă de starea de securitate a Ucrainei! Noi avem nevoie de o Ucraina care să se reaşeze în normalitate. Avem nevoie de Ucraina în care să fie pace şi să se stabilizeze statul.

Matei Udrea: Şi mai ales să-i ţină pe ruşi departe de graniţa noastră!

Ştefan Dănilă: Şi ce mai vrem? Vrem să nu se întâmple cum s-a întâmplat în Moldova. Când a fost conflictul între Moldova şi forţele rebele din Transnistria a apărut o forţă de menţinere a păcii rusească. Acea grupare operativă din Transnistria este ce-a rămas din forţa de menţinere a păcii a Federaţiei Rusiei. Ei şi acum consideră acele forţe ca fiind de menţinere a păcii. Vrem să fie la fel între Ucraina şi Federaţia Rusă, forţe de menţinere a păcii ruseşti? Desigur, ruşii asta îşi propun! De aici îşi propun să negocieze cu americanii. Ei spun că îşi asumă să menţină pacea, dar singurele forţe care să fie acolo să fie ruseşti! Americanii au zis că ei nu vor fi cu trupe acolo. Europenii au spus că „dacă vor fi ruşii, vom fi şi noi“. Pentru că ucrainenii nu pot să aibă garanţii. Dacă sunt ucraineni, vor fi loviţi de ruşi.

Matei Udrea: Europenii nu vor să se repete încălcările de către ruşi ale acordurilor, cum a fost după Minsk 1 şi Minsk 2.

Ştefan Dănilă: Asta spun europenii, că noi ne implicăm cu forţe pentru a asigura menţinerea păcii.

„Avem o structură care se ocupă de securitate internă, contrainformaţii. Ar fi trebuit să ştie de militarii români în concediu plecaţi ca mercenari în Congo. Firesc, ar trebui să ştie! Cum ar fi trebuit să ştie şi alte nereguli care s-au întâmplat în Armata României şi nu au fost raportate. Dar aţi văzut, banii din fonduri operative ale Direcţiei Generale de Informaţii au fost folosiţi în alt scop!“

Matei Udrea: La ce v-aţi gândit când aţi văzut anchetele acelea din presă care arătau că militari din trupele de elită ale României şi-au luat concediu ca să meargă ca mercenari în forţe private, în Congo?

Ştefan Dănilă: Eu cred că sunt militari care au participat la operaţii, poate şi din forţele noastre care au participat la misiuni afară. Din ce am citit în presă, că nu am din altă parte de unde să ştiu, au fost foarte mulţi care au lucrat ca forţe de menţinere a păcii în diverse zone de pe glob din cadrul Jandarmeriei, din SPP şi din forţele armate. Ce pot să spun e că nu este normal să fie din concediu. Militarii care şi-au luat concediu fără plată o fac în baza legii, pentru că au un motiv specificat acolo. Dacă au plecat din ţară trebuie să informeze. Nu este corect! Dacă au plecat, trebuie să plătească pentru asta. Modul cel mai simplu în care vor plăti este desfacerea contractului de muncă, adică nu vor mai rămâne angajaţi. Şi se face în baza faptului că au raportat fals. Raportul fals este foarte simplu: se desfac contractele de muncă! Acum, dacă v-aş da un răspuns radical, în stilul administraţiei americane, aş spune că pentru România un militar bine antrenat, care a găsit să lucreze ce ştie el să facă – ce ştie să facă un militar? Să ducă operaţiuni de luptă –, s-a angajat la o companie privată pentru a face pază, protecţie şi după ce a îndeplinit contractul respectiv revine în armată, aş spune că am un militar pregătit! Pe timpul cât este plecat, este în concediu fără plată şi nu-l plătesc. Deci, ceea ce vă spun acum este la modul foarte radical! Nu este corect ca militarul respectiv să fie într-o zonă care implică politic România. Acolo unde România, în plan diplomatic, are o anumită atitudine faţă de statul respectiv, nu are ce căuta într-o companie care este pe contre cu interesele statului român. Un exemplu: în Afganistan existau companii americane sau companii ale altor state private care se ocupau de protecţia chiar a liderilor politici din Afganistan, lideri pe care noi îi vedeam democraţi atunci, Karzai era un preşedinte democrat. Dacă am fi avut militari acolo, misiunea nu era în contradicţie cu interesele României, pentru că România participa la operaţie în sensul acesta. Dar dacă ar fi fost la o companie talibană, atunci ar fi fost contrar intereselor statului român. În Africa, militarii români au fost au fost angajaţi în diverse companii care aveau angajatori din Europa de Vest. Am văzut pe undeva scris că ar fi fost angajatori din Federaţia Rusă. Daţi-mi voie să mă îndoiesc! De ce? Pentru că nu cred că românii s-ar fi dus să se angajeze în companii care aparţineau unor oligarhi ruşi. Sau, dacă au făcut-o, nu au ştiut.

Matei Udrea: Aceşti oameni, militari activi, au fost în compania lui Potra, care e român. 

Ştefan Dănilă: Eu nu pot să-l condamn pe Potra că a fost angajat în Africa şi ce ştia el să facă a făcut acolo...

Matei Udrea: Nu e vorba de asta. E vorba de aceşti militari activi români care şi-au luat concediu şi au plecat în Congo.

Ştefan Dănilă: Da, v-am spus, e problema militarului activ care a declarat că îşi ia concediu pentru un anumit motiv, el a solicitat concediu fără plată şi a avut nişte argumente. Argumentele respective au fost bine cântărite de către cei care au aprobat. Concediu fără plată se ia în baza unui raport făcut de militarul respectiv. Dacă el a a minţit acolo, a prezentat alte condiţii şi nu a declarat că pleacă să se angajeze la o companie în altă parte, i se va desface contractul de muncă.

Matei Udrea: Practica asta pare să fie de mai mulţi ani. Cel puţin din 2022. Eu vă întreb serios acum, credeţi că e posibil ca şefii Armatei Române, în toţi anii ăştia, să nu fi ştiut că militari din unităţi de elită – era acolo cineva dint-o unitate de comando, erau nişte paraşutişti – să nu fi ştiut nimic? E posibil aşa ceva? Nu ai servicii de securitate, nu ai informaţii militare?

Ştefan Dănilă: În mod normal, noi avem o structură care se ocupă de securitate şi potecţie internă, contrainformaţii. Ar trebui să ştie. Deci, în mod firesc ar trebui să ştie! Cum ar fi trebuit să ştie şi alte nereguli care s-au întâmplat în Armata României şi nu au fost raportate. Dar aţi văzut, banii din fonduri operative ale Direcţiei Generale de Informaţii au fost folosiţi în alt scop!

Matei Udrea: Da!

Ştefan Dănilă: Pentru acest lucru, cel care a fost vinovat a fost condamnat fără executare şi a rămas cu gradul militar!

Matei Udrea: Ceea ce e egal cu zero, practic.

Ştefan Dănilă: Pentru mine este ilogic! Totuşi, dacă gradul militar nu se ridică la o condamnare de felul ăsta, când se mai ridică? Ce trebuie să faci pentru a ţi se lua gradul militar? Şi este inadmisibil să foloseşti fondurile operative! Pentru capacitatea de apărare reprezintă o mare, mare problemă! Este mai mult decât dacă ai fura arme de unitate! A-i lua capacitatea unei direcţii de informaţii de a culege informaţii pentru că tu ai folosit fondurile pe operativ înseamnă o subminare a capacităţii de luptă! Pentru aşa ceva trebuia o condamnare exemplară. Modul în care s-a formulat acuzarea, modul în care s-a pronunţat sentinţa, mie îmi pune sub semnul întrebării capacitatea noastră juridică de a sancţiona astfel de infracţiuni.

„Grupurile de pensionari militari şi din serviciile de informaţii sunt mai bine organizate decât altele şi sunt vulnerabile. Odată penetrate de cineva care îşi transmite anumite mesaje, ele se vor difuza şi se vor răspândi uşor în rândul membrilor grupului. Nemulţumirile sunt speculate de cineva cu o voce blândă, care vine cu soluţii. Cel care reuşeşte să-i preia, cum este domnul Georgescu, cunoaşte aceste sensibilităţi “

Matei Udrea: Am văzut apelurile făcute de Călin Georgescu inclusiv la cadrele militare şi la militarii în rezervă. Au găsit ecou în rândurile acestora? La dumneavoastră au găsit ecou aceste apeluri?

Ştefan Dănilă: La mine n-au găsit, dar am destul de mulţi cunoscuţi la care au găsit rezonanţă. De ce? Pentru că a venit pe fondul unor nemulţumiri ale celor care sunt militari în rezervă, pensionari militari. A contat faptul că de 2-3 ani problema pensiilor militare nu a fost rezolvată. Eu am înţeles că s-au considerat pensii speciale, că această problemă trebuia rezolvată, dar nu am văzut nimic făcut în sensul ăsta! Adică pot să înţeleg că nu am o pensie aşa cum este corect! Dar militarii au o pensie stabilită prin lege. Să le spui lor că sunt vinovaţi că au acele pensii mi se pare ridicol!

Matei Udrea: Statul nu le-a spus lucrul ăsta!

Ştefan Dănilă: S-a spus în presă, i s-a spus opiniei publice. Au spus oameni politici! Spunând oameni politici, înseamnă că a spus statul! Oamenii ăştia politici n-au fost în stare să dea legea actuală şi să o modifice sau să facă o altă lege prin care să stabilească nişte principii corecte, dacă astea de acum nu sunt corecte. Legea de cum este făcută tot de oamenii politici, nu este făcută de militari! Că au participat la realizarea drafturilor de lege pentru sistemul de apărare şi militar este altceva! Dar aprobarea legii este atributul Parlamentului! Oamenii politici, dacă au stabilit nişte drepturi, au stabilit un contract cu militarii, trebuie să ţină de cuvânt. Am stabilit nişte parametri la începutul carierei, trebuie să-i respect! Dacă am stabilit o regulă şi vreau să fie corect cel cu care am încheiat contractul, trebuie să fiu şi eu, angajatorul. Pensia militară, în momentul de faţă, a fost denaturată. Ni s-au pus tot felul de etichete şi am ajuns în situaţia în care militarii pensionari, pe lângă faptul că au fost demonizaţi şi consideraţi speciali şi oameni care au băgat mâna în banii statului, au mai trecut prin ceva, o umilire care s-a menţinut de la un guvern la altul, promisiuni făcute şi neacoperite. Li s-a promis că se indexează pensile – nu s-au indexat! Li s-au promis drepturi la fel cu ale militarilor activi – nu le-au primit. Există în momentul de faţă o diferenţă foarte mare între militarii care ies la pensie în funcţie de anul pensionării. Nu este normal! Pentru că nu este diferenţa dată de munca depusă, ci este de anul în care au ieşit la pensie.

Matei Udrea: Eu înţeleg toate nemulţumirile astea şi probabil că nu există categorie socială sau profesională din România care să nu aibă nemulţumiri majore. Să nu uităm, de exemplu, ce li s-a promis profesorilor şi cum au fost trataţi, dar…

Ştefan Dănilă: Aşa este. Pacea socială se realizează greu. Dar asmuţindu-i pe unii contra altora nu înseamnă că au rezolvat problema.

Matei Udrea: Întrebarea este dacă aceasta este cauza sau mai sunt şi altele, mai profunde, având în vedere că o atitudine oarecum ostilă faţă de Occident şi faţă de Statele Unite în rândurile rezerviştilor, nu numai în serviciile secrete, dar şi militare, există de mai multă vreme!

Ştefan Dănilă: Eu zic că atitudinea ostilă la nivelul celor care sunt pensionari militari nu a fost înainte de pandemie! Pandemia a contribuit pentru că s-au format diverse grupuri, au apărut teorii conspiraţioniste, la fel cum au apărut şi în Statele Unite. S-au radicalizat poziţiile şi, pe lângă antivaccinişti, au apărut conspiraţioniştii şi în felul ăsta s-au creat diverse grupuri. Grupurile de foşti lucrători în Ministerul Apărării sau în alte instituţii ale statului, adică în serviciile de informaţii, sunt grupuri poate mai bine organizate decât altele. Şi ele sunt vulnerabile! Sunt vulnerabile pentru că, odată penetrate de cineva care îşi transmite anumite mesaje, ele se vor difuza şi se vor răspândi uşor în rândul membrilor grupului. Deci, grupurile de pensionari militari sunt destul de vulnerabile! De ce? Pentru că există nemulţumiri! Aceste nemulţumiri sunt speculate şi sunt preluate de cineva cu o voce blândă, care vine cu soluţii! Şi soluţiile, de cele mai multe ori, sunt simple şi ating exact părţile sensibile. Cel care reuşeşte să-i preia, cum este domnul Georgescu, cunoaşte aceste sensibilităţi. Poate că în jurul lui sunt şi oameni care au lucrat în Ministerul Apărării şi în serviciile de informaţii. Asta nu trebuie să generalizeze. Am să vă dau un exemplu. Eu am făcut parte dintr-un grup care-l susţinea pe Mircea Geoană pentru a fi ales preşedinte. La un moment dat, consideram noi că majoritatea pensionarilor militari, dar şi cei activi, îl vor aprecia pe domnul Geoană pentru că ştiu cine a fost, ştiu ce a făcut şi consideră că Mircea Geoană este cel mai pregătit pentru a prelua funcţia de preşedinte. Ştiţi cam câţi oameni adunasem în grup?

Matei Udrea: Nu!

Ştefan Dănilă: Nu mai mult de 500!

Matei Udrea: Păi, sunt mulţi 500, după părerea mea!

Ştefan Dănilă: Din peste 170.000 de oameni, noi am reuşit să ne strângem, să comunicăm, doar 500.

Matei Udrea: Ceilalţi erau la Călin Georgescu, probabil…

Ştefan Dănilă: Să nu credeţi că ne-am adunat undeva 500 de oameni! Nu! Comunicam prin mijloace de comunicare...

Matei Udrea: Da, înţeleg. Pe WhatsApp, pe Facebook...

Ştefan Dănilă: Şi faptul că era un responsabil într-o localitate care mai ştia 10, unul care intra în altă localitate şi ştia 5. Ei: noi, ăştia care eram între cei care-l sprijineau pe Mircea Geoană, abia am reuşit să adunăm semnături pentru Mircea Geoană! Au fost şi alţii, în alte categorii, care au ajutat la strângerea semnăturilor, dar vă spuneam doar că atâta reuşisem să ne mobilizăm noi. Dacă în jurul lui Călin Georgescu sunt 10-15-20 de persoane, poate 300 de persoane, nu înseamnă că trebuie să generalizăm, să spunem: „Pensionarii militari sunt cu Călin Georgescu!“. Nu sunt! Majoritatea celor cu care am vorbit eu nu sunt cu el! Şi-şi dau seama, pentru că sunt oameni raţionali, au realizat că vine cu nişte mesaje numai să capteze atenţia şi să-i păcălească.

„O lovitură de forţă din partea Armatei nu e posibilă. Cu toate defecţiunile din partea Direcţiei de Contraspionaj şi de Securitate internă, nu cred că este posibil să se coaguleze forţe care să fie împotriva statului român, să fie de partea lui Călin Georgescu!“

Matei Udrea: Ultima întrebare. În cel puţin două emisiuni, Călin Georgescu a făcut apel la ofiţerii activi. Poate că aţi văzut şi dumneavoastră secvenţele respective. A făcut apel la membrii instituţiilor de forţă. Nu numai din Ministerul de Interne, dar şi din Armată. A spus că aceşti oameni sunt patrioţi, sunt alături de el şi gata să acţioneze şi că-i furnizează informaţii, îi prezintă rapoarte. Credeţi că există acest pericol, ca în Armata Română să se poată produce o lovitură de forţă sau ceva de acest tip în sprijinul lui Călin Georgescu?

Ştefan Dănilă: Nu! O lovitură de forţă, nu! Dar este posibil ca în armată, printre cei activi, să fie şi acolo simpatizanţi. Pentru că, la urma-urmei, şi cei din armată sunt cetăţeni ai României şi au drept de vot.

Matei Udrea: Nu despre vot e vorba. Dânsul a lansat ameninţări. A transmis: „Cei care încă n-aţi trecut de partea mea, băgaţi-vă minţile în cap, că o să plătiţi!“.

Ştefan Dănilă: Ce se întâmplă: legea le interzice celor activi să aibă opinii politice pe care să le exprime public. Dar, pe de altă parte, în casa lor sau la vot pot să voteze pe cine vor.

Matei Udrea: Asta e altceva! Eu vă întreb, în siajul acestor ameninţări pe care Călin Georgescu le-a făcut public, în direct, la televiziune, în prime-time, de cel puţin două ori...

Ştefan Dănilă: Atât timp cât a fost posibil ca un ofiţer în uniformă să iasă la o demonstraţie politică şi să-şi manifeste dezacordul şi revolta, există posibilitatea să fie persoane dintre militarii activi de acord cu Călin Georgescu. Şi, poate, de ce nu, există şi posibilitatea la un moment dat, să vedem în stradă şi una-două uniforme. Atât timp cât presa noastră a spus că este fantastic de bine şi că cel care a demonstrat în piaţă a fost un foarte mare democrat şi a adus democraţia în Armata Română…

Matei Udrea: Ştiţi că presa este de multe feluri şi unii zic aşa, zic altfel.

Ştefan Dănilă: Din păcate, multe etichete puse de presă nu au mai putut fi date jos, la un moment dat. Şi este foarte greu să faci dintr-un erou un vinovat. Este foarte greu, chiar şi pentru un judecător impartial, să pună sub acuzare pe cineva atât timp cât public s-a lansat ideea că respectivul este un erou al democraţiei.  

Matei Udrea: Deci, spuneţi dumneavoastră că nu credeţi în existenţa acestui pericol, ca o parte din forţele armate sau din servicii să se ralieze, pur şi simplu, unui personaj care vrea să dea o lovitură de stat.

Ştefan Dănilă: Cu toate imperfecţiunile şi defecţiunile din partea Direcţiei de Contraspionaj şi de Securitate internă, cu toate aceste defecţiuni pe care eu le-am constatat în ultimul timp, nu cred că este posibil să se coaguleze forţe care să fie împotriva statului român, să fie de partea lui Călin Georgescu! Dar persoane, indivizi care să fie de acord cu el, care să-l voteze, probabil că sunt!

    

  

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.