Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, s-a întâlnit joi cu liderul Partidului Creştin-Democrat din Germania, Friedrich Merz, el arătând că au discutat despre cum România şi Germania pot colabora pentru a face Uniunea Europeană mai puternică, mai rezilientă şi mai sigură în contextul global actual.
"Mă bucur că am avut astăzi ocazia să mă întâlnesc cu liderul Partidului Creştin-Democrat din Germania, Friedrich Merz. L-am felicitat pentru victoria importantă din alegerile recente şi am discutat despre cum România şi Germania pot colabora pentru a face Uniunea Europeană mai puternică, mai rezilientă şi mai sigură în contextul global actual”,a scris preşedintele interimar pe Facebook.
”Am vorbit, de asemenea, despre importanţa coordonării eforturilor noastre pentru a asigura securitatea şi despre oportunităţile de a intensifica cooperarea bilaterală, inclusiv în domeniul industriei de apărare”, mai spune Bolojan.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.