Secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, a demisionat, luni, din funcţie, după rezultatele slabe de la alegerile parlamentare, iar liderul PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a renunţat la rândul său la funcţie, potrivit unor surse liberale. Şi Adriana Săftoiu a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului.
Demisiile celor trei lideri PNL vin în contextul depunerii, tot luni, a mandatului de preşedinte al partidului de către Alina Gorghiu.
În calitate de secretar general al PNL, Ilie Bolojan şi-a asumat scorul dezastruos obţinut de partid la alegerile parlamentare, un rezultat cauzat, mai ales, de mobilizarea slabă a primarilor liberali.
La rândul său, Cristian Buşoi, prim-vicepreşedinte la nivel naţional şi preşedinte al organizaţiei PNL Bucureşti, şi-a depus mandatul după ce filiala pe care o conduce a obţinut cel mai slab rezultat din ţară, dacă nu sunt luate în calcul judeţele Harghita şi Covasna, fiefuri tradiţionale ale UDMR.
Şi Adriana Săftoiu a demisionat din funcţia de prim-vicepreşinte al PNL, alături de Alina Gorghiu, Ilie Bolojan şi Cristian Buşoi. Demisiile celor patru vor fi discutate marţi, în şedinţa BPN, unde liberalii vor trebui să voteze o conducere interimară până la congres.
Nu este exclus, au precizat surse liberale pentru News.ro, ca BPN să decidă ca Alina Gorghiu şi Ilie Bolojan să rămână în continuare în fruntea partidului până la alegerea, anul viitor, a unei noi conduceri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.