Premierul Nicolae Ciucă a afirmat în discursul rostit marţim în Piaţa Unirii din Iaşi, la manifestările organizate cu ocazia Zilei Unirii Principatelor, că lecţia istorică rămasă peste timp e că prin voinţă, unitate, curaj şi susţinerea cetăţenilor por fi atinse cele mai ambiţioase obiective, Premierul a remarcat că mişcările extremiste încearcă să ne influenţeze societatea, precizând că pot fi recunoscute cu uşurinţă, pentru că în discursurile promovate de liderii lor se promovează ura în locul bunei înţelegeri, frica în locul acţiunii, dezinformarea în locul adevărului, condamnarea în locul justiţiei prin lege. ”Societăţile democratice au însă propriile mecanisme de respingere bazate pe rădăcinile adânci şi lecţiile oferite de istorie”, a subliniat premierul. El s-a referit şi la Autostrada Moldovei şi la cea a Unirii. La începutul discursului său, din mulţime, unde se aflau si câteva sute de simpatizanţi AUR, s-au auzit fluierături şi scandări ”Hoţii!”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Mă bucur să revin la Iaşi, într-o zi cu o semnificaţie specială pentru România. Astăzi sărbătorim împreună Ziua Unirii Principatelor Române - actul fondator prin care naţiunea română a pus bazele modernizării şi  emancipării statului şi a început opera neobosită a unificării poporului nostru. Rădăcinile  României  europene se regăsesc în   Unirea Principatelor Române, act vizionar realizat prin unitatea de voinţă în jurul valorilor şi obiectivelor comune. Unirea Moldovei cu Ţara  Românească nu ar fi fost posibilă fără acţiunile curajoase ale paşoptiştilor, fără munca neobosită a elitei intelectuale din cele două principate, fără demersurile neîntrerupte ale diplomaţiei româneşti pe lângă Cancelariile Marilor Puteri şi, mai ales, fără susţinerea populară a românilor. Aşadar, actul de acum 164 de ani a fost opera de voinţă şi de curaj a întregului popor şi a elitei sale politice”, a afirmat Ciucă.
 
El a a subliniat că lecţia istorică rămasă  peste timp este că prin voinţă, unitate, curaj şi  susţinerea cetăţenilor  noştri putem reuşi cele mai ambiţioase obiective, realizările  recente confirmă acest lucru. iar aderarea României la NATO, obţinerea  statutului de membru al Uniunii Europene sunt exemple grăitoare.
 
”România este astăzi în faţa unei etape importante pentru viitorul nostru. Miza comună  este strâns legată de dezvoltarea în ritm accelerat şi consolidarea locului în rândul statelor dezvoltate ale Europei şi  întregii lumi. Iar acest proces trebuie să meargă mână în mână cu reducerea decalajelor din societate, care, în mod concret înseamnă capacitatea de a oferi o viaţă mai bună fiecărui român, fără a lăsa pe cineva în spatele liniilor de dezvoltare. De a reduce, cât mai rapid cu putinţă, decalajele între sate şi oraşe, între regiunile României.
Guvernul pe care îl  conduc a reuşit progrese semnificative. Pentru că suntem la Iaşi, aş dori să  mă refer la Autostrada Moldovei, A7, un obiectiv aşteptat mulţi ani de cetăţeni şi care, în sfârşit, are perspective certe de realizare. Finanţarea este asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi  Rezilienţă, majoritatea tronsoanelor sunt deja contractate, iar antreprenorii au început  lucrul. Modul în care reuşim să avansăm  acest proiect în perioada scurta în care l-am repus între priorităţi este încă  un exemplu ca împreună  putem pune lucrurile în  mişcare, uniţi de dorinţa  pentru mai bine. A8, Autostrada Unirii, Târgu-Mureş-Iaşi-Ungheni va consolida, prin finanţarea europeană de care beneficiază România, oportunităţile de dezvoltare ale Moldovei”, a declarat şeful Executivului.
 
El a subliniat că aceeaşi mobilizare trebuie să se regăsească  în toate acţiunile  îndreptate spre creşterea  calităţii  vieţii  cetăţenilor,  spre dezvoltarea comunităţilor şi a ţării. 
”În  România  europeană  toţi  cetăţenii  trebuie să aibă  şanse  egale, să se simtă  în  siguranţă  şi  să  aibă  speranţa unui viitor mai bun şi mai prosper”, a explicat Ciucă.
 
Garanţiile de securitate oferite de NATO şi de parteneriatul nostru strategic cu Statele Unite ale Americii, fondurile europene, inclusiv cele pe care le putem accesa prin PNRR, nivelul investiţiilor de la bugetul de stat şi mai ales existenţa unei unităţi de acţiune politică la nivel intern şi extern sunt atuurile dezvoltării noastre.
 
Conform premierului, drumul României către prosperitate este vegheat de valorile şi libertăţile  democratice, respectând, în egală măsură, rădăcinile moştenite de la înaintaşi.
”Asemenea tuturor democraţiilor europene, sub impactul crizelor multiple generate de război, şi în România  mişcări politice extremiste încearcă să ne influenţeze societatea. Le recunoaştem cu uşurinţă, pentru că în discursurile promovate de liderii lor se promovează ura în locul bunei înţelegeri, frica în locul acţiunii, dezinformarea în locul adevărului, condamnarea în locul justiţiei prin lege. Societăţile democratice au însă propriile mecanisme de respingere bazate pe rădăcinile  adânci şi  lecţiile oferite de istorie. În plus, în cazul României, echilibrul şi  înţelepciunea socială, susţinerea  puternică  a valorilor europene şi  euroatlantice acţionează  ca un veritabil catalizator în  jurul libertăţilor democratice. Vă mulţumesc şi am încredere  că împreună  vom menţine  România acolo unde îi este locul de secole – în marea familie a democraţiilor europene şi occidentale!”, a încheiat premierul Ciucă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.