Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente Toni Greblă a afirmat, referitor la migrarea aleşilor locali pe listele altor partide, în calitate de candidaţi la alegeri, este o decizie de oportunitate politică, nu este de constituţionalitate. „Eu nu vreau să intru în această dezbatere, pentru că, repet AEP se va păstra neutră, echidistanţă şi egală faţă de toţi competitorii politici, indifferent de faptul că sunt mai mari, mai mici, mai de opoziţie, mai de stânga, mai de centru, mai de dreapta, mai de sus, mai de jos, ne vom comporta în mod egal pentru a le asigura o posibilitate egală tuturor să-şi exercite drepturile lor”, a adăugat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Eu am declarat încă de la începutul mandatului meu la Autoritatea Electorală Permanentă că eu şi întreaga Autoritate Electorală Permanentă  va fi străină de disputele politice, nu va intra niciodată în dispute politice. Eu pot să vă spun doar atât  - decizia este de oportunitate politică, nu este de constituţionalitate”, a afirmat Toni Greblă, chestionat despre faptul că OUG privind comasarea alegerilor va da avea liber la migraţie aleşii locali, până la o eventuală decizie a Curţii Constituţionale, dacă va fi atacată la CCR şi dacă decizia va fi ea nefavorabilă, la finalul şedinţei de vineri a Executivului.

El a mai spus că măsura acestei migraţii a aleşilor locali „poate fi considerată constituţională” şi „e o decizie de oportunitate politică care aparţine competitorilor politici”.

„În opinia mea, măsura poate fi considerată constituţională. E o decizie de oportunitate politică care aparţine competitorilor politici. Eu nu vreau să intru în această dezbatere, pentru că, repet AEP se va păstra neutră, echidistanţă şi egală faţă de toţi competitorii politici, indifferent de faptul că sunt mai mari, mai mici, mai de opoziţie, mai de stânga, mai de centru, mai de dreapta, mai de sus, mai de jos, ne vom comporta în mod egal pentru a le asigura o posibilitate egală tuturor să-şi exercite drepturile lor să poată spere că ţinţele pe care şi le-au propus vor fi fost atinse, însă fără să intrăm în niciun fel de dezbatere politică”, a concluzionat Greblă.

Guvernul a adoptat, vineri, ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024, fiind actul normativ care comasează alegerilor europarlamentare cu localele în data de 9 iunie.

Astfel, perioada electorală pentru alegerile din data de 9 iunie va începe la data de 12 martie 2024 şi se va încheia în termen de trei zile de la publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial, prevede OUG.

Preşedintele AEP Toni Greblă a precizat că un element de noutate este pentru votul în străinătate şi anume listele suplimentare care erau consemnate cu pixul sunt acum consemnate electronic, prin Sistemul informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal (SIMPV). Astfel lista suplimentară pentru cetăţenii români din străinătate e generată electronic, ceea ce duce la economisirea timpului şi păstrarea acurateţii, a mai explicat Greblă.

Şeful AEP a mai explicat că a fost dată posibilitatea, în ordonanţa de urgenţă care comasează alegerilor europarlamentare cu cele locale din 9 iunie, aleşilor locali să migreze de la un partid la altul, fără a îşi pierde mandatul, deoarece „este vorba de un decalaj în iunie, atunci când se desfăşoară alegerile şi probabil începutul lunii octombrie, atunci când încep să fie constituite primele consilii locale, respectiv judeţene, iar consilierii validaţi, odată constituit Consiliul, să depună jurământul”.

„Din această cauză s-a optat, este o decizie care a fost asumată în Guvern, pentru a da posibilitatea acestora să candideze în alegeri, altfel s-ar fi putu înţelege că li se restrânge dreptul de a candida, limitând doar la partidul care l-a desemnat acum patru ani de zile”, a mai precizat el.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.