Bogdan Gheorghiu, propus ministru al Culturii în Cabinetul Orban II, a subliniat marţi, la finalul audierii din comisiile de specialitate ale Parlamentului, care l-au avizat negativ, că are opţiunea de a vota noul Guvern, deşi partidul său vizează ajungerea la alegeri anticipate.
Surprins de avizul negativ primit, Bogdan Gheorghiu a declarat: „O înfrăţire bruscă, o colaborarea foarte fluidă între USR şi PSD, acest lucru m-a suprins şi pe mine. Credeam că există o solidaritate pe partea dreaptă, din păcate, azi am văzut una între USR şi PSD”.
După ce în timpul audierii a răspuns „Singur că da” la întrebarea senatorului Lucian Romaşcanu (PSD) dacă va vota Guvernul Orban II, ministrul demis al Culturii a precizat: „Eu, în momentul în care sunt ministru desemnat, opţiunea mea este să votez. Aceasta este opţiunea mea de moment. Voi avea consultări cu conducerea partidului, dar este o opţiune - aceea de a vota”.
„În momentul în care are o dublă calitate, şi de ministru şi de parlamentar, poate conducerea partidului va avea o derogare pentru acest segment, dar nu exclud nicio variantă în acest moment”, a completat Gheorghiu.
Bogdan Gheorghiu a primit marţi aviz negativ cu 13 la 9 voturi. Au fost înregistrate două abţineri.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...