Preşedintele AUR, George Simion, a declarat în cadrul Forumului oamenilor de afaceri români din diaspora organizat la Bruxelles că pentru AUR este foarte important ca drepturile românilor care locuiesc în străinătate să fie respectate şi apărate cum trebuie. Acesta a afirmat că, până acum, politicienii care ne-au reprezentat la nivel european nu s-au preocupat de drepturile românilor, cum ar fi trebuit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Este foarte important pentru noi, în Italia spre exemplu, să nu se mai interzică numerele maşinilor din România. Este un drept pe care noi îl avem în spaţiul economic comun european. Până acum politicienii noştri nu s-au preocupat de drepturile românilor care locuiesc în străinătate cum ar fi trebuit. Fie că vorbim de numere de înmatriculare, fie că vorbim de dubla cetăţenie în Spania sau dreptul la muncă în Marea Britanie. În primul şi în primul rând de aceea suntem aici: pentru mediul antreprenorial românesc care activează în străinătate şi vă mulţumesc din suflet, fie că aţi venit din Portugalia, din Marea Britanie, Austria sau sunteţi de aici, din Belgia, că participaţi la acest forum”, a spus George Simion. 
Liderul AUR a precizat că, în marja vizitei sale la Bruxelles, va discuta cu Marco Campomenosi, şeful delegaţiei partidului Lega din Italia, despre drepturile românilor din Italia, dar şi cu alţi reprezentanţi ai statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la drepturile cetăţenilor români.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.