Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidenţiale, este de părere că serviciile de informaţii din România ”parcă s-au retras undeva în cazarmă” şi nu se mai implică în viaţa politică. Totuşi, mai sunt zone în care ”vechiul sistem încă funcţionează”, avertizează Mircea Geoană, cu trimitere la perioada în care Traian Băsescu era preşedintele ţării. Fostul adjunct al NATO susţine că, în cazul în care va ajunge la Cotroceni, îşi propune să înlăture percepţia de fostă Securitate care încă este ataşată de imaginea serviciilor secrete, deşi au trecut 35 de ani de la căderea comunismului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă este de părere că serviciile secrete se implică în viaţa politică din România. 
 
„Cred că s-a întâmplat ceva pozitiv în ultimii ani. Din informaţiile pe care le am, şi am lucrat foarte mult cu structurile de informaţii din toate ţările NATO, şi ceea ce simt ca om experimentat din viaţa publică din România, simt că serviciile noastre de informaţii parcă s-au retras undeva în cazarmă, în sensul bun. Simt asta, da. Ceea ce simt în acelaşi timp este că bucăţi din vechiul sistem, care a fost efectiv folosit şi abuzat în perioada precedentă, înainte de domnul Iohannis -  încă mai sunt zone în care vechiul sistem încă funcţionează, ca un fel de caracatiţă căreia i s-a tăiat un membru şi care încearcă să se reproducă acolo. Mai sunt zone care încă mai am sentimentul că sunt putrede, dar instituţional eu cred că în clipa de faţă România este într-o zonă de stat de drept mai pronunţată decât acum 5 sau 10 ani de zile. Este un lucru bun. Am spus şi în angajamentul meu pentru România: vreau ca serviciile româneşti, de care avem nevoie - uitaţi câte probleme sunt în jurul nostru, avem nevoie de servicii puternice, motivate, patriotice - dacă voi câştiga, voi face tot ce depinde de mine ca percepţia de fostă Securitate, care încă mai este ataşata serviciilor noastre, să dispară”, a  explicat Mircea Geoană.
 
 
El argumentează că au trecut 35 de ani, sunt oameni tineri, sunt oameni care au făcut şcoală în Occident, i-a văzut la NATO cât de bine percepuţi şi cât de apreciaţi sunt.
”Mai sunt unii din vechile structuri care încă mai operează şi trebuie să fim atenţi ca şi aceste reziduuri să fie curăţate şi să avem o ţară în care politicul e politic, iar instituţiile statului să fie instituţiile statului şi să avem o demarcare foarte clară între cele două”, conchide Geoană.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.