Fostul ministru al Sănătăţii deputatul Nicolae Bănicioiu a anunţat vineri că demisionează din PSD pentru a se alătura partidului lui Victor Ponta, Pro România, acuzând lipsa de consecvenţă şi deprofesionalizarea continuă. PSD Iaşi susţine că deputatul Nicolae Bănicioiu nu a făcut niciodată cinste organizaţiei de Iaşi a partidului şi că a figurat pe listele PSD Iaşi la alegerile trecute doar pentru că este prieten cu Mihai Chirica şi cu Victor Ponta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI PSD Iaşi: Nicolae Bănicioiu nu a făcut niciodată cinste organizaţiei, a fost pe listele filialei doar pentru că este prieten cu Chirica şi Ponta

„Am luat decizia de a fi alături de colegii mei din guvernarea Ponta, guvernare în care noi am făcut multe lucruri bune şi cu care am câştigat alegerie din 2016. Supărarea mea faţă de conducerea partidului este cunoscută, lipsa de consecvenţă şi deprofesionalizarea continuă. Nu mai pot fi părtaş cu toate aceste lucruri pe care le induce domnul Dragnea, distruge PSD, cum unii prevedeau acum ceva vreme", a declarat Bănicioiu la Antena 3.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În opinia sa, stânga românească trebuie să rămână reprezentată de oameni profesionişti.

"Ce se întâmplă acum în PSD nu mai are nicio legătură cu PSD. E doar o mică grupare de la PDL care a pus mâna pe putere.(...) Liviu Dragnea trebuie să înţeleagă că trebuie să termine cu ipocrizia. Suntem foarte mulţi nemulţumiţi”, a afirmat fostul ministru al Sănătăţii.

Fostul ministru al Turismului Mircea Titus Dobre şi deputatul Gabriela Podaşcă au anunţat, miercuri, că au demisionat din PSD şi s-au înscris în ProRomânia, partidul fondat de Victor Ponta. Dobre a spus că un singur om a confiscat Guvernul şi Parlamentul şi realizează legi în interes personal, arătând că nu are ce să reproşeze foştilor colegi din organizaţia de la Constanţa pe care i-a anunţat înainte de a face acest gest, fără a transmite acest lucru însă şi celor din conducerea naţională a partidului. Mircea Titus Dobre a fost ministru al Turismului în guvernele Grindeanu şi Tudose, el fiind totodată şi purtător de cuvânt al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa.

Şi deputatul PSD Marilena-Emilia Meiroşu şi-a anunţat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din grupul parlamentar social-democrat, ea urmând să se alăture partidului lui Ponta.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a vorbit, miercuri seară, la Antena 3, despre "atitudine de şobolan" a doi foşti premieri ai partidului, el afirmând că majoritatea este stabilă şi că "nu se dărâmă casa de la un şobolan sau doi şobolani".

"Nu vor reuşi (n.r. - să ia oameni din PSD). Este vorba de o atitudine de şobolan a doi foşti premieri ai partidului. Dar, ca orice şobolan, rod puţin, până la urmă nu se dărâmă casa de la un şobolan sau doi şobolani. Majoritatea este stabilă, avem suficiente voturi, nici pe departe nu vor strânge voturi pentru a trece moţiunea de cenzură, dar eu vreau să punctez încă o dată - miza finală nu este guvernarea, sunt dispuşi să sacriice orice, inclusiv stabilitatea României, pentru ca acele legi să nu fie aprobate", a declarat Dragnea.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.