Senatorul PNL Florin Cîţu îl acuză pe liderul PSD Liviu Dragnea că dezinformează deoarece nu a prezentat cea mai importantă estimare a instituţiilor internaţionale referitoare la România, şi anume deficitul bugetar, care a fost estimat pentru anul acesta între 3,5% şi 4%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Cea mai importantă estimare, deficitul bugetar. Toate aceste instituţii, fără excepţie, estimează un deficit bugetar între 3,5% şi 4% din PIB pentru 2017. Dragnea şi PSD se jură că nu o să fie depăşit deficitul bugetar de 2,99% din PIB. Cu toate aceastea uită să prezinte această comparaţie între cifrele PSD şi instituţiile internaţionale (...) Dragnea şi PSD dezinformează. De data aceasta este vorba despre estimările instituţiilor internaţionale. Dragnea şi PSD prezintă o singură cifră, creşterea economică, şi ignoră celelalte cifre din rapoartele acestor instituţii”, a scris Florin Cîţu pe Facebook.

Senatorul liberal explică faptul că instituţiile internaţionale citate de PSD confirmă un deficit bugetar de peste 4% în 2018 şi o creştere economică în jur de 3,5%, în contradicţie cu cifrele prezentate de Liviu Dragnea, conform căruia deficitul pentru anul viitor va fi de 2,9%, iar creşterea economică de peste 5%. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Acum vedeţi de ce PSD nu spune nimic de alte cifre şi se uită doar la creşterea economică? Instituţiile internaţionale confirmă dezastrul prezentat de mine din primul moment în care am văzut că vor să implementeze programul de guvernare. Mai trebuie spus un lucru. Toate aceste instituţii estimează că în 2017 România intră din nou în procedura de deficit excesiv. Abia am ieşit în 2013 după sacrificii foarte mari. Armele preferate ale PSD, dezinformarea şi propaganda, nu pot să mai mascheze mult timp dezastrul în care au aruncat economia României”, a mai scris Cîţu pe Facebook. 

Liberalul mai spune că demiterea şefului ANAF trebuie urmată de demiterea ministrului Finanţelor şi stoparea implementării programului de guvernare.

PSD a anunţat marţi, într-un comunicat de presă, că agenţiile internaţionale de evaluare financiară şi-au rectificat prognozele privind România, iar social-democraţii constată „cu satisfacţie” că acestea indică cifre foarte apropiate de valorile estimate în programul de guvernare. Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, a subliniat faptul că ţara noastră se va încadra în ţinta de deficit bugetar de maxim 3%, iar măsurile care vor fi luate vor creşte gradul de colectare a veniturilor la bugetul de stat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.