Preşedintele Senatului, Florin Cîţu a afirmat, miercuri, după o discuţie cu reprezentanţii producătorilor şi a retailerilor, că a vrut să înţeleagă cum va impacta propunerea de plafonare a preţurilor. ”Mi-au spus oamenii că deja preţurile sunt foarte mici şi dacă mai venim să plafonăm preţurile îi băgăm cu totul în faliment”, a arătat Cîţu, precizând că, şi în cazul măsurilor aşteptate în criza energiei, trebuie să fim atenţi, să nu facem mai mult rău. ”Sunt unele soluţii pe care eu tot le văd aruncate în spaţiul public care după aceea vor distorsiona piaţa, în viitor, nu vor duce la investiţii”, a mai spus liderul liberal.
Preşedintele Senatului a afirmat că a avut o întâlnire cu retailerii şi cu reprezentanţii producătorilor români.
”Am vrut să înţeleg de la producătorii români cum va impacta această propunere de plafonare a preţurilor. Mi-au spus oamenii că deja preţurile sunt foarte mici, nu s-au schimbat preţurile de ani de zile şi dacă mai venim să plafonăm preţurile îi băgăm cu totul în faliment. Deja costurile le-au crescut, este ceea ce şi eu suspectam, că astfel de măsură ar veni exact în detrimentul producătorului român”, a arătat Cîţu, precizând că aceştia au nevoie de o susţinere mai mare.
Despre discuţia cu retailerii, preşedintele Senatului a arătat că ”trebuie găsită o modalitate de a-i ajuta, în sensul de a stimula producţia internă, în condiţiile unei economii de piaţă”.
Întrebat cum ar putea să se materializeze acest ajutor, Cîţu a spus: ”Vom vedea care sunt soluţiile concrete, am început discuţia, ca să nu mai avem tot felul de de subiecte care să fie acaparate politic. Vreau să găsim subiecte pragmatice”, a mai arătat Florin Cîţu, precizând că doreşte să rezolve aceste discuţii între retaileri şi producători, şi că ”diferenţele dintre ei nu sunt foarte mari”.
”Toţi vrem să avem produse de calitate, pentru cetăţenii români şi prezentate în cele mai bune condiţii”, a mai spus Cîţu.
Despre creşterea preţurilor la energie şi gaze, care îi afectează direct, preşedintele Senatului a spus că impactul negativ este asupra întregii economii.
”Până în aprilie, soluţiile sunt deja făcute, aşa cum v-am spus, aşteptăm soluţiile de la Guvern, dacă sunt pentru perioada următoare, care sunt soluţiile şi cum putem să ajutăm economia, dar aici trebuie să fim atenţi, să nu facem mai mult rău, pentru că sunt unele soluţii pe care eu tot le văd aruncate în spaţiul public care după aceea vor distorsiona piaţa, în viitor, nu vor duce la investiţii. Trebuie să găsim acele soluţii care vor menţine investiţiile, să vină în România, să atragem investiţiile, nu să le eliminăm”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.