Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat, luni, că dacă i s-ar permite lui Călin Georgescu să candideze în luna mai, tehnic, Curtea Constituţională ar fi într-o situaţie în care ar fi greu să explice care e motivul anulării procedurii electorale. El a mai spus că există nişte probleme serioase în campania lui Călin Georgescu, pe de o parte problemele apărute în zona online, pe de altă parte problemele de finanţare.
Daniel Fenechiu a fost întrebat în emisiunea România Politică de la Prima News dacă poate Călin Georgescu să treacă de filtrul CCR, pentru a candida la alegerile din mai.
”Eu, sincer, cred că nu, pentru că, tehnic, Curtea Constituţională, dacă i-ar permite să candideze, ar fi într-o situaţie în care ar fi greu să explice care e motivul anulării procedurii electorale”, a arătat Fenechiu. Liberalul a precizat că este cât să poate de evident, şi asta ştie toată lumea, că există nişte probleme serioase în campania lui Călin Georgescu.
”Pe de o parte există problemele apărute în zona online, pe de altă parte sunt problemele de finanţare. Este greu de îngurgitat o aserţiune potrivită căreia unii au făcut campanie domnului Georgescu, fără ca domnul Georgescu să ştie. Singura ipoteză în care Curtea ar putea să îl lase să candideze, ar fi un ipoteză în care toate lucrurile care au fost constatate ca nereguri, s-au întâmplat fără ştiinţa şi fără acceptul domnului Georgescu. Totuşi, noi suntem nişte oameni maturi, nişte oameni sănătoşi la cap, şi mi-e greu să cred că cineva poate să facă o campanie electorală fără să cheltuie niciun ban sau se găsesc unii care să-i facă o campanie media, făcând doar aşa, din simpatie pentru domnul Georgescu”, a arătat Daniel Fenechiu.
”Să nu uităm că doamna Şoşoacă nu i s-a permis să candideze pentru argumente şi pentru motive care, în opinia mea, sunt cu mult sub cele pe care le-am văzut în decizia Curţii de anulare a alegerilor. (..) Eu cred că dacă are exista o consecvenţă a Curţii, soluţia corectă ar fi o soluţie de a nu i se permite. (..) Mi-e greu să cred că domnul Georgescu ar fi mai puţin antisemit sau mai puţin prolegionat decât doamna Şoşoacă”, a explicat senatorul PNL.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.