Liderul senatorilor PNL Daniel Fenechiu i-a întrebat pe colegii de la USR dacă românii i-au votat să susţină o moţiune de cenzură împotriva Guvernului din care au făcut parte şi dacă aceasta este cartea lor de vizită. El a mai întrebat ce soluţii propun, în condiţiile în care „PSD ne spune că vrea anticipate, AUR spune că vrea guvern de tehnocraţi, USR spune că vrea să se întoarcă la guvernare”.
„Constat că s-a creat o coaliţie în Parlament împotriva oamenilor care şi-au asumat guvernarea, care au soluţii şi care vor să facă lucruri. S-a creat o coaliţie între oameni care declară că nu au nimic împreună. Ce soluţii au? PSD ne spune că vrea anticipate, AUR spune că vrea guvern de tehnocraţi, USR spune că vrea să se întoarcă la guvernare. Mă întreb ce îi uneşte pe aceşti oameni. Avem 15.000 de infectaţi pe zi, avem creşteri la energie. Avem probleme. Păi asta e soluţia pe care o propuneţi românilor, să blocaţi ţara, să faceţi alegeri anticipate. Aş fi înţeles dacă spuneaţi noi PSD-USR-AUR venim cu un plan prin care să curgă miere pe străzi, să vadă românii ceva. Pe voi vă uneşte doar ura faţă de Florin Cîţu, pentru că el face lucruri, el a spus România are nevoie de reformă, a pus echipa de guvern la muncă, a tăiat sinecurile, are program ambiţios care taie planurile PSD. Îi întreb pe colegii din USR – cum poţi să votezi o moţiune în contextul în care moţiunea se referă direct la ei. Am 4 capitole din 8 pe zonele de guvernare ale USR”, a afirmat Daniel Fenechiu, marţi în plenul reunit.
„Îmi amintesc pe 10 august erau lângă noi în Piaţă şi manifestau faţă de alte lucruri. Totul s-a stricat pentru că premierul a luat o decizie împotriva unui ministru incompetent. Nu puteaţi veni cu altă propunere de ministru. Puteţi spune românilor că motivul pentru care votaţi moţiunea alături de PSD şi AUR, pe care aţi semnat-o cu PSD şi AUR care este. Credeţi că românii v-au votat ca să susţineţi o moţiune de cenzură cu PSD şi AUR? Asta este cartea voastră de vizită? PNL a acţionat consecvent pentru modernizarea României, e un partid care v-a primit ca aliat, care va respectat, în ciuda unor clinciuri şi discuţii. Eu cred, personal, că nu vă reprezintă această moţiune, cum nu vă reprezintă nici cea pe care aţi semnat-o alături de AUR. Pot înţelege frustrarea. Dar dacă astăzi alegeţi să fiţi de AUR şi PSD e o alegere pe termen lung şi nu cred că vă reprezintă nici pe mulţi dintre voi, nici pe alegătorii voştri. Adoptarea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Cîţu e un act de majoră iresponsabilitate. Nu am văzut nicio opinie publică a celor care vor să îl demită pe Florin Cîţu că vor să guverneze, nu am văzut decât o demagogie pură. Toţi parlamentarii responsabili astăzi vor vota împotriva acestei moţiuni”, a completat Fenechiu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.