USR îi cere miercuri preşedintelui Iohannis să explice public, fără întârziere, de ce a absentat de la dineul şefilor de stat ale ţărilor membre NATO şi de ce a lăsat România nereprezentată la un eveniment atât de important.
”Pe 11 iulie, în loc să participe la dineul organizat la Casa Albă la încheierea Summit-ului aniversar NATO, Klaus Iohannis a preferat să se urce în avionul de lux, închiriat pe banii românilor, pentru a merge în vacanţă la Neptun”, scrie USR într-un comunicat.
”Aşteptăm ca preşedintele Iohannis să ne explice de ce a lipsit de la dineul oficial oferit de preşedintele Biden la Casa Albă şi de la ultimele sesiuni NATO, inclusiv de la şedinţa finală. Este obligatoriu să ne spună de ce a lăsat nereprezentată România în SUA. Este timpul ca românii să voteze politicieni harnici, nu politicieni leneşi şi îndrăgostiţi de lux, nu politicieni care consideră că a lucra pentru popor este o corvoadă”, declară Elena Lasconi, preşedinta USR.
Potrivit USR, ”absenţa preşedintelui României de la dineul la care au fost invitaţi toţi şefii de stat ai ţărilor membre NATO reprezintă un nou act de dispreţ faţă de români comis de Klaus Iohannis pe final de mandat”.
”Situaţia a fost adusă în atenţia publicului de deputatul USR Claudiu Năsui, care a prezentat şi traseul avionului privat de lux închiriat din banii cetăţenilor”, spune USR.
„Domnul Iohannis a stat din vacanţă în vacanţă. De la Washington s-a dus direct la Neptun să se mai odihnească puţin. Întrebarea e de la ce să se odihnească? Că abia ne-a umplut de ruşine după ce a lăsat România nereprezentată la dineul şefilor de stat NATO de la Casa Albă. Toate astea pentru că s-a supărat că nu a reuşit să-l prezinte pe domnul Ciucă ca viitorul preşedinte. Evident, s-a plimbat cu un avion de lux pe care nu-l plăteşte din banii lui. Îl închiriază din banii celor care plătesc taxe în România şi cărora li s-au dublat şi chiar triplat taxele în ultimii ani”, afirmă Claudiu Năsui.
”Peste 8 milioane de euro au costat, potrivit estimărilor, deplasările preşedintelui Iohannis în 2023. Estimări pentru că Administraţia Prezidenţială a refuzat să ofere informaţiile de interes public solicitate atât de USR, cât şi de presă. Pentru ca preşedintele Iohannis şi alţi preşedinţi care i-ar putea urma exemplul în viitor să nu-şi poată ascunde cheltuielile cu vacanţele sub umbrela informaţiilor clasificate, USR a depus, în iunie 2023, sub semnătura vicepreşedintelui Ionuţ Moşteanu, şi un proiect de lege, care stabileşte interdicţia de a clasifica, ca secrete de serviciu, informaţiile care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra cheltuirii banilor publici. PSD şi PNL s-au grăbit să respingă proiectul în Senat, după care l-au blocat în Camera Deputaţilor, unde se află din octombrie 2023”, mai spune USR.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.