Preşedintele USR, Elena Lasconi, a declarat după discuţia cu reprezentanţii Executivului, că vor vedea dacă doar s-a mimat o consultare sau dacă Marcel Ciolacu a fost sincer. Lasconi a menţionat că premierul le-a spus că după ce va avea dialog cu toate partidele, s-ar putea să fie încă o întâlnire în care să tragă concluziile. Preşedintele USR a menţionat că formaţiunea susţine respectarea legii şi alegeri la termen, acesta fiind mesajul transmis Guvernului. În plus, a arătat ea, se concentrează toată comunicarea pe data alegerilor când problemele oamenilor sunt foarte mari, menţionând scumpirile care au intrat în vigoare prin majorarea preţului la motorină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Apreciem că am fost chemaţi la dialog. Din punctul de vedere al USR-ului, dialogul este baza democraţiei, şa fel cum ar trebui să fie şi respectarea legii şi legea. Această discuţie, acest dialog, cred că nu îşi avea rostul dacă se înţelegeau între ei dar se pare că se joacă de-a democraţia. O să vedem dacă doar s-a mimat o consultare sau dacă dl Ciolacu a fost sincer. Noi am fost fermi, la fel ca şi declaraţiile dinainte, am spus că respectarea legii şi alegeri la termen. Mi se pare absolut incredibil că de astăzi se scumpesc iarăşi toate şi creşte şi preţul la motorină şi benzină, oamenii sunt îngrijoraţi că veniturile lor au fost grav afectate în ultimii doi ani, sunt îngrijoraţi de scumpiri. România are nevoie de un preşedinte care să fie alături de români şi de un premier care să ia decizii în interesul lor şi nu de a sta la televiziuni şi în dezbateri. De când se întâmplă asta? De două săptămâni, de trei săptămâni toată lumea vorbeşte numai despre asta, de o dată a alegerilor? (..) Mi se pare incredibil”, a spus Elena lasconi la ieşirea de la discuţiile cu reprezentanţii Guvernului. 

Preşedintele USR a arăta că ”doar le-a transmis să nu se mai joace şi să se aplece pe tot ceea ce înseamnă inflaţie şi scumpiri”. 

”Noi stăm aici, în declaraţii şi vorbim despre o dată a alegerilor. Se concentrează toată comunicarea pe data alegerilor când problemele oamenilor sunt foarte mari şi grave”, a completat ea.

Lasconi a fost întrebată şi dacă consultările premierului reprezintă un exerciţiu de imagine.

”Poate fi, dar aş vrea să lăsăm câteva zile să vedem dacă într-adevăr intenţia a fost sinceră sau doar o mimare”, a spus ea.

Elena Lasconi a mai afirmat că a dat ca exemplu situaţia alegerilor din SUA: ”Anul acesta o să fie alegeri prezidenţiale în SUA, de o sută de ani, în a doua zi de marţi din noiembrie au loc alegeri prezidenţiale în SUA, noi nu suntem în stare să respectăm legea. (..) Haideţi să respectăm legislaţia şi democraţia nu să schimbăm legea după cum ne taie capul”, a explicat ea.

Despre când se va lua decizia privind data alegerilor, preşedintele USR a mai arătat că vor face presiune să se hotărască odată, săptămâna aceasta.

”A spus că după ce va avea dialog cu toate partidele pe care le-a invitat la Guvern s-ar putea să avem încă o întâlnire în care să tragem concluziile. Iarăşi povestim despre data alegerilor şi preţul la motorină a crescut cu 40 de bani şi toate se scumpesc”, a menţionat Lasconi. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.