Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţă că a primit concluziile preliminare ale controlului făcut la Metrorex şi a aflat că 10 din cei 15 membri ai comisiei care a negociat creşterile de salarii făceau parte din sindicat. ”Practic, sindicatul Metrorex a negociat salarii mai mari în plină pandemie cu sine însuşi”, afirmă ministrul. Acesta anunţă că mandatul Corpului de Control a fost să verifice şi contractele pe care compania le are cu firma Sindomet Servcom SRL, deţinută de Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM), al cărui preşedinte este Ion Rădoi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Unii dintre bogaţii tranziţiei au acaparat şi subjugat pentru ei şi interesele lor companiile statului, cum este cazul şi liderilor de sindicat (cartel) de la Metrorex. Vreau să le transmit celor de la sindicat că metroul nu a fost construit pentru ei şi bunăstarea lor si a “famigliilor” lor, ci pentru cetăţenii Capitalei şi a celor care îl folosesc atunci când vin în Bucureşti. Negocierea avantajelor şi privilegiilor pe care şi le-au dobândit prin Contractul Colectiv de Muncă şi pentru care plătesc toţi românii subvenţionarea metroului, trebuie să aibă în centrul atenţiei călătorul, nu nababul de sindicat”, a scris, luni, pe Facebook, Cătălin Drulă. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ministrul anunţă că a primit concluziile preliminare ale anchetei Corpului de Control. 
 
”Aflăm că, la negocierea CCM de anul trecut, când s-au majorat salariile cu 18%, 10 din cei 15 membri din comisia de negociere constituită la nivelul administraţiei Metrorex erau membri de sindicat. Practic, sindicatul Metrorex a negociat salarii mai mari în plină pandemie cu sine însuşi”, a mai scris Drulă. 
 
Ministrul afirmă că în mandatul Corpului de Control este trecută în mod explicit şi verificarea contractelor dintre Metrorex şi firma Sindomet Servcom SRL.
 
”Firma este deţinută în proporţie de 100% de Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM), al cărui preşedinte este domnul Ion Rădoi. Sindomet Servcom SRL a avut două contracte cu Metrorex: unul pentru spaţiile comerciale (expirat în 2018) prin care firma încasa 75% şi Metrorex doar 25% din valorificarea acestora. Şi un contract pentru spaţiile de publicitate (expirat din 2019), din care Sindomet încasa 53%, iar Metrorex doar 47%. S-a încercat prelungirea de facto a acestor contracte, Sindomet încasând în continuare sumele, dar Metrorex refuzând să încaseze partea sa (oricum PREA MICĂ) pentru că nu mai exista contract valabil. Corpul de Control va face lumină şi în această poveste”, a mai scris Drulă. 
 
Potrivit ministrului, Sindomet Servcom SRL a avut, în 2019, o cifră de afaceri de 7.981.344 lei şi un profit de 6.197.855 lei. 
 
”Sindomet Servcom SRL mai deţine şi un complex turistic la Buşteni, care oferă reducere de 99% pentru angajaţii Metrorex, care aleg să îşi petreacă cele 4 zile de recuperare, printre altele, la centrul turistic din Buşteni deţinut de această firmă. Reducerea de 99% este suportată de Metrorex. Fostul deputat PSD, domnul Ion Rădoi, îşi simte ameninţate interesele subterane. Acesta este adevăratul motiv pentru care îl deranjează că, în sfârşit, cineva se uită cu atenţie la ce face cartelul pe care îl conduce. Şi ca să terminăm odată discuţia: câştigul mediu brut lunar per salariat al Metrorex, în anul 2020, era de 9.901 lei”,a mai scris Drulă. 
 
Acesta anunţă că, în propunerea de buget de venituri şi cheltuieli pentru 2021, Metrorex are estimat un câştig mediu brut lunar per salariat de 12.739 lei.
 
”Cel târziu acum sper că este evident că deranjul domnului Rădoi nu e legat de cifre sau de binele oamenilor, ci de afacerile, privilegiile şi beneficiile sindicatului”, a mai scris ministrul Transporturilor. 
 
Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunţat marţi că a semnat mandatul Corpului de Control ca să verifice renegocierea contractului colectiv de muncă la Metrorex, pentru au crescut enorm salariile, iar acest lucru este inacceptabil şi lipsit de solidaritate faţă de milioane de români au fost afectaţi financiar din cauza pandemiei de coronavirus.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.