Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a comentat, joi, decizia CCR privind Legea 90, care împiedică persoanele condamnate penal să ocupe funcţii în Guvern, afirmând că astfel "se termină cu speculaţiile" că el ar viza funcţia de premier, explicând că susţine Cabinetul Grindeanu pe toată durata mandatului său.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"E o decizie care s-a născut foarte greu, după foarte multe amânări, cu o majoritate strânsă, am înţeles. (...) După această decizie a CCR, cel puţin e un lucru bun, în sensul că se termină cu toate speculaţiile. Eu am spus începând de după instalarea Guvernului Grindeanu că funcţia de prim-ministru nu mai este o opţiune pentru mine. Este Guvern în care am investit încredere, pe care îl susţin şi pe care vreau să-l susţinem până la finalul mandatului dat de Parlament", a spus Dragnea, la Antena 3.

El a subliniat că acum se aşteaptă să "nu mai primească întrebări dacă vizează funcţia de prim ministru".

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Liderul PSD a adăugat că această problemă este închisă "cel puţin cât legea respectivă rămâne în vigoare", subliniind însă că el nu va iniţia niciun fel de modificare.

Curtea Constituţională a respins, joi, ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului la Legea 90, care împiedică persoanele condamnate să ocupe funcţii în Guvern, au declarat pentru News.ro surse din CCR. La ultimele termene nu s-a format o majoritate pentru admiterea sau respingerea sesizării, cauza fiind amânată de patru ori. Curtea Constituţională şi-a explicat decizia, precizând că au fost ridicate probleme de aplicare şi interpretare a legii de către autorităţile publice competente, cât şi aspecte de legiferare ce intră în competenţa Parlamentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.