Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că a fost informat că Executivul lucrează la un pachet de legi pe tema securităţii cibernetice, a terorismului şi a cartelelor preplătite, social-democraţii propunând ca partidele să se implice în acest proces.
"Domnul preşedinte ne-a transmis că prim-ministrul l-a informat că aceste trei legi sunt în lucru la Guvern, urmând să le transmită în dezbatere. (...) Vrem să fim proactivi. Doi colegi de-ai noştri sunt dispuşi să participe efectiv şi la procesul de elaborare pe care Guvernul îl desfăşoară acum pentru aceste legi pentru a câştiga timp. Poate reuşim în această sesiune să adoptăm aceste legi importante", a spus Dragnea, care a precizat că de acest subiect ar urma să se ocupe deputaţii Georgian Pop şi Sorin Grindeanu.
Liderul PSD a explicat că doreşte ca, în momentul în care aceste trei legi ajung în Parlament, partidele să ştie ce se află în acestea şi să aibă deja un punct de vedere formulat. Dragnea a precizat că în acest moment nu ştie ce conţin legile. "Şi noi suntem curioşi (pe ce lucrăm - n.r.). Vrem şi noi să ne implicăm în procesul de elaborare ca să nu ne trezim în Parlament cu ceva despre care nu ştim", a spus acesta.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Liviu Dragnea a afirmat că poziţia PSD în privinţa cartelelor preplătite este ca datele personale ale cetăţenilor să fie protejate.
"Chiar dacă atunci când îşi iau o cartelă trebuie să îşi dea datele persoanele, trebuie să ne asigurăm prin această lege că nu oricine poate să intervină şi să aibă acces la aceste date. Doar în baza unui mandat emis de judecător. (...) Aşa cum este modelul pentru abonamente se poate face şi pentru cartelele prepay.", a spus acesta.
În privinţa securităţii cibernetice, Dragnea a spus că PSD este interesat de un "cadru legal serios şi foarte clar prin care statul român, ţara, să fie protejată împotriva unor atacuri cibernetice, dar şi cetăţenii să poată să fie protejaţi".
Legile antiterorism trebuie şi ele "adaptate la noile realităţi", a spus Dragnea.
La ora transmiterii ştirii, şeful statului a început consultările cu PNL.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.