Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, va depune jurământul pentru cel de-al doilea mandat, marţi, 12 noiembrie, apoi va convoca şedinţa de Consiliu Local pentru alegerea unui viceprimar de la USR. Cel de-al doilea post de viceprimar rămâne vacant până după alegerile din decembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În Timişoara, prefectul a convocat şedinţa de învestire a consiliului local pentru marţi, 12 noiembrie, la ora 17. Atunci voi depune jurământul în faţa comunităţii şi imediat după voi convoca şi eu o şedinţă extraordinară a CL, probabil pentru ziua de vineri săptămâna viitoare. Voi propune şi eu alegerea unui viceprimar. După discuţiile cu celelalte partide din CL am decis să supun la vot deocamdată un singur viceprimar. Cred că toată lumea vede că USR, partidul cel mai puternic, cu Alianţa Timişoara Unită în CL, va avea un viceprimar. Iar pentru că situaţia politică este mult în mişcare momentan, vom finaliza negocierile şi alegerea celui de-al doilea viceprimar după alegerile din decembrie”, a declarat vineri, Dominic Fritz.

Dominic Fritz a avut o primă discuţie cu Alfred Simonic, preşedintele PSD Timiş, pentru a forma o majoritate în Consiliul Local Timişoara, însă în urma discuţiei nu s-a ajuns la un consens.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Am avut discuţii şi cu preşedintele PNL Timişoara, şi cu Alfred Simonis şi din aceste discuţii tocmai că nu a reieşit o majoritate clară şi stabilă acum, înainte de alegeri, toată lumea - recunosc, inclusiv eu - e curioasă care va fi rezultatul în 1 şi în 7 decembrie şi de aceea există cumva un consens că vom aştepta pentru a lua această decizie.Din punctul meu de vedere, eu cred că şi PNL, şi PSD pot fi un partener minoritar în guvernul local Timişoara. Un partener mai mic. Să aibă o funcţie (n.r, de viceprimar) face parte din negocieri, mai multe variante sunt posibile. E clar că noi căutăm un partener junior pentru conducerea Primăriei Timişoara”, a declarat Fritz. 

Întrebat dacă există varianta să susţină doi viceprimari de la USR, primarul Timişoarei a răspuns: ”Nu exclud niciun fel de variantă. Singura variantă pe care o exclud este un viceprimar de la AUR. Pentru al doilea viceprimar nu exclud niciun scenariu”, a spus Fritz.

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a declarat la rândul său că PSD va vota viceprimarul propus de USR, la Timişoara.

”Avem o colaborare bună şi cu cei de la USR Timiş, cel puţin din punctul nostru de vedere. Ne dorim o colaborare atât la Primăria Timişoara am anunţat că vom vota un viceprimar propus de Dominic Fritz. Mulţumesc pe această cale celor de la USR, de la Forţa Dreptei, dar şi de la PMP care au votat astăzi vicepreşedinţii propuşi de mine. Aşa e normal să se întâmple, alegerile s-au încheiat. E bine ca disputele politice să înceteze, să ne apucăm de administraţie. Apreciez gestul celor de la USR, îl vom întoarce, am şi anunţa în prima şedinţă, aceea în care Dominic Fritz, primarul municipiului Timişoara, va dori să constituie structurile de conducere şi alegerea viceprimarilor. Suntem dispuşi să votăm o echipă care să urmeze acelaşi exemplu pe care l-am urmat noi astăzi la Consiliul Judeţean, şi anume împărţirea puterii între mai multe forţe, pentru că timişoreni, ca şi timişenii, atunci când au votat la alegerile din 9 iunie, nu şi-au dorit ca un singur partid să aibă şi preşedintele, şi primarul, şi ambii vicepreşedinţi, şi ambii viceprimari. Prin urmare, vom vota un viceprimar propus de către Dominic Fritz din partea USR, urmând ca celălalt să se constituie, să se construiască, să reiasă în urma unei discuţii, negocieri politice, aşa cum este firesc”, a declarat Alfred Simonis.

Vineri, la Consiliul Judeţean Timiş, în prima şedinţă convocată din actualul mandat au fost aleşi cei doi vicepreşedinţi: Alexandru Iovescu (PSD) şi Alin Popoviciu (PNL).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.