Cristian Diaconescu a declarat, miercuri, la Iaşi, că nu se va asocia niciodată la un demers care ar presupune distrugerea PMP, precizând că s-a dorit la un moment dat dizolvarea partidului în PNL, dar că fuziunea cu liberalii este exclusă. Totuşi, Diaconescu admite că a avut unele discuţii cu actualul lider liberal, Nicolae Ciucă, privind o posibilă colaborare pe partea dreaptă cu PNL, dar că nu poate fi vorba de o fuziune, cum îşi doresc liberalii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Am venit la Iaşi pentru a discuta cu oameni din organizaţia PMP de la Iaşi, dar şi din zonă. Sunt oameni serioşi politic, care de la bun început au acceptat să mergem înainte pentru a păstra identitatea PMP şi nu pentru a-l dizolva în alt partid. De fapt, aceasta este problema care deocamdată creează probleme de expresie politică în ceea ce priveşte PMP, dar luna viitoare vom reuşi, sper, să trecem de acest impas, iar situaţia din partid să se clarifice. PMP este al treilea partid din punctul de vedere al aleşilor pe ţară. Există şi tentaţia altor partide de a ne desfiinţa şi nu de a coopera cu noi", a declarat pentru News.ro Cristian Diaconescu.

El a afirmat că le-a transmis membrilor PMP care deţin funcţii în administraţie că nu este nevoie să se plaseze în tabere diferite, ci să-şi vadă de mandatul pe care l-au primit din partea comunităţii şi să se ocupe de proiectele judeţului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Problemele se vor rezolva. Tema e una singură: din punctul de vedere al preşedintelui Cristian Diaconescu, statutar, înregistrat în Registrul Partidelor Politice, acest partid îşi păstrează identitatea. Sunt membru fondator încă din timpul Fundaţiei Mişcarea Populară. Nu mă voi asocia niciodată la un demers care ar presupune distrugerea acestui proiect", a spus Cristian Diaconescu.

El consideră că va avea câştig de cauză în procesul cu gruparea Tomac, motivând că "nu există vreun argument judiciar în a se lua o altă decizie".

Totodată, Diaconescu nu vede pericolul unei rupturi în PMP, ci doar posibilitatea "ca unii colegi să plece spre alte partide".

"Avem aceste dileme interne care durează de luni de zile şi după cum vedeţi nu au fost plecări semnificative. O rupere a PMP nu anticipez. A existat un plan de dizolvare a PMP şi înlăturarea acestui partid de pe partea dreaptă. Aşa se consideră în România, dacă nu putem avea o activitate politică pozitivă de cooperare. Este vorba despre PNL, voiau fuziune. Am propus cooperare, inclusiv domnului preşedinte Ciucă. Disponibilitatea dânsului a fost interesantă, dar se pare că partidul în profunzime are altă gândire. Ar fi interesant un proiect de cooperare pe partea dreaptă. Fuziune exclus", a adăugat Cristian Diaconescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.