Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a susţinut, la Prima TV, că Emil Boc poate să aleagă: fie va candida pentru un nou mandat de primar la Cluj, fie va deschide lista liberalilor la alegerile europarlamentare. De asemenea, liderul PNL a spus, în contextul listei pentru Bruxelles, că are o relaţie foarte bună cu fostul director al SRI Eduard Hellvig, pentru care ”uşa partidului e deschisă”.
Liderul PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată la Prima TV, cine va deschide lista partidului la alegerile europarlamentare.
”Nu am stabilit. Urmează să pregătim Consiliul politic Naţional, care va avea loc pe data de 18 februarie. Suntem în pregătire şi pentru Congresul Partidului Popular European, care se va desfăşura la Bucureşti. Este un moment de recunoaştere a activităţii PNL în cadrul PPE alegând Bucureştiul pentru desfăşurarea Congresului, moment în care vor fi la Bucureşti 13 şefi de stat şi de guvern”, a răspuns Nicolae Ciucă.
Liderul PNL a fost întrebat dacă fostul director al SRI Eduard Hellvig este o soluţie pentru a fi cap de listă la alegerile europarlamentare.
”Aşa cum am menţionat, nu am stabilit niciun nume. Domnul Hellvig a fost şi un om politic, şi un profesionist care are valenţele sale, are meritele sale, am avut şi avem o colaborare foarte bună. Uşa PNL a fost şi este deschisă - chiar către preşedinţii de filiale fac acest îndemn ca uşa partidului să fie deschisă pentru tot ceea ce înseamnă oameni de valoare, oameni care vor să pună umărul la ceea ce înseamnă politica de centru dreapta, bazată pe valorile noastre fundamentale: familie, credinţă în Dumnezeu, patriotism. Nu trebuie să ne fie ruşine să vorbim despre familie, despre Dumnezeu, despre credinţă. Acestea sunt elementele cele mai importante pentru cei care vor să vină în PNL”, a comentat Ciucă.
De asemenea, liderul PNL a fost întrebat dacă Emil Boc va candida pentru un mandat la Bruxelles sau va rămâne primar la Cluj, funcţie pe care o ocupă de 20 de ani.
”Sunt 20 de ani petrecuţi cu folos în urbea Clujului. Vedem astăzi Clujul ca fiind unul din primele 5 oraşe din Europa din punct de vedere al calităţii nivelului de trai, acolo există o creştere economică într-o dinamică de invidiat. Cluj şi Bucureşti sunt două locaţii care ridică România în ceea ce priveşte dezvoltarea economică. Să recunoaştem că domnul primar Boc a făcut o treabă foarte bună la Cluj şi că domnia sa are dreptul să aleagă ce va face în continuare”, a concluzionat Nicolae Ciucă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.