Deputatul PNL de Arad Eusebiu Pistru, care a contestat alegerile judeţene din partid câştigate de Gheorghe Falcă şi a obţinut invalidarea acestora, ar fi în negocieri avansate pentru a trece în tabăra social-democraţilor, din cauza tensiunilor pe care le are cu conducerea PNL Arad. Surse din conducerea PSD Arad afirmă că Pistru ar urma să-şi anunţe înscrierea în partid.
Deputatul Eusebiu Pistru ar fi purtat negocieri cu PSD pentru înscrierea în acest partid, în condiţiile în care ar urma să părăsească PNL din cauza neînţelegerilor cu Gheorghe Falcă şi cu alţi lideri ai filialei judeţene Arad, din care face parte.
Surse din conducerea PSD Arad au declarat, marţi, pentru News.ro, că Pistru a purtat negocieri cu lideri centrali ai partidului pentru a trece în tabăra social-democraţilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Au fost discuţii cu domnul Pistru şi ar fi trebuit să-şi anunţe trecerea la PSD în plenul şedinţei de astăzi (marţi - n.r.) a Camerei Deputaţilor. Deocamdată, nu şi-a anunţat oficial această decizie, aşteptăm să o facă”, a spus sursa citată.
Deputatul s-ar fi decis să părăsească PNL după ce Falcă a devenit vicepreşedinte PNL al Regiunii Vest, în urma alegerilor interne.
Pistru nu a putut fi contactat până la ora transmiterii acestei ştiri, însă şi surse din cadrul PNL Arad spun că acesta a purtat negocieri cu PSD şi este posibilă plecarea sa din partid.
Contactat de News.ro, preşedintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, a refuzat să comenteze eventuala plecare din partid a lui Pistru, spunând că decizia îi aparţine. Falcă nu a spus nici ce se va întâmpla dacă deputatul rămâne totuşi în PNL, respectiv dacă e posibilă sancţionarea acestuia.
Eusebiu Pistru este în conflict deschis cu Gheorghe Falcă de câteva luni şi îşi anunţase candidatura pentru preşedinţia PNL Arad, alegerile judeţene interne având loc în 20 aprilie. Cu doar câteva ore înainte de vot, Pistru, care era singurul contracandidat al lui Falcă, şi-a anunţat retragerea. El a acuzat că organizarea alegerilor s-a făcut fără respectarea statutului partidului.
Alegerile au fost câştigate de Falcă, dar Pistru şi alţi cinci lideri PNL Arad, între care senatorul Ioan Cristina, au contestat la Bucureşti organizarea scrutinului, arătând că nu au fost respectate criteriile de stabilire a numărului de delegaţi din fiecare filială. Din organizaţia municipală, favorabilă lui Falcă, ar fi fost aduşi mai mulţi delegaţi decât ar fi fost corect, susţineau contestatarii, iar asfel Pistru nu ar fi avut şanse să câştige alegerile.
La începutul lunii iunie, organizaţia centrală a PNL a anulat alegerile judeţene printr-o decizie a Curţii de Arbitraj, pe care echipa lui Falcă a anunţat că o va contesta.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.