Decretul prin care Ludovic Orban a fost desemnat de preşedintele Klaus Iohannis drept candidat la funcţia de premier a fost publicat, marţi, în Monitorul Oficial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Decretul preşedintelui României privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru a fost publicat în Monitorul Oficial de marţi.

"Se desemnează domnul Ludovic Orban în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern, potrivit art. 103 alin (2) din Constituţia României, republicată", se arată în decretul emis de preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, nominalizarea liderului PNL, Ludovic Orban, pentru postul de premier, precizând că guvernul va avea un mandat scurt. Ludovic Orban, prezent alături de preşedinte la declaraţia de presă, a dat asigurări că va pune toată experienţa, toată energia în slujba interesului public. Orban trebuie să prezinte în 10 zile lista Guvernului pentru a obţine votul de învestitură al Parlamentului. La final, preşedintele i-a urat inspiraţie şi succes. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.