Premierul Viorica Dăncilă, care participă, marţi, la deschiderea anului universitar la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, a fost aşteptată de câţiva contestatari care au afişat bannere cu mesaje precum ”Nu mai alungaţi tinerii din ţară”. Unul dintre protestatari i-a strigat premierului ”Sfârşitul e aproape”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Viorica Dăncilă a fost aşteptată, la intrarea în UPG Ploieşti, de către prefectul judeţului, Mădălina Lupea, rectorul Universităţii, Mihai Coloja, dar şi de preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader.

Pe trotuarul din faţa sediului universităţii câţiva tineri au afişat pancarte cu mesaje precum ”Nu mai alungaţi tinerii din tară”, iar la intrarea premierului în sediul universităţii o persoană a strigat ”Sfărşitul e aproape!”, iar o alta a huiduit.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Pe parcursul vizitei, premierul a avut-o alături pe Graţiela Gavrilescu, unul dintre liderii ALDE care a fost de acord să revină în Executiv după ce partidul a anunţat că iese din coaliţia de guvernare şi trece în opoziţie.

În discursul ţinut în faţa studenţilor, primul ministru a subilinat ”meritele învăţământului superior românesc”, precum şi ceea ce a făcut Guvernul penyru sprijinirea studenţilor.

”Meritele învăţământului superior românesc sunt incontestabile, dar trebuie să ţinem pasul cu prezentul şi să-i adăugăm şi mai mult valoare. Vă mărturisesc, aşteptările mee enhyru anul niversitar 2019-2020 sunt legate de o confirmare, prin rezultate, a măsurilor pe care le-am luat până acum pentru integrarea absolvenţilor pe piaţa muncii” a spus Dăncilă. 

Aceasta a afirmat că angajatorii au mai multă încredere în tinerii care urmează programe de intership.

”Pentru a-i sprijini şi pentru a-i stimula pe stundeţi şi tinerii absolvenţi am îmbunătăţit  legea internshipului. Guvernul a mărit la 2080 lei brut indemnizaţia lunară oferită fiecărui intern. În plus, de anul acesta perioada de desfăşurare aprogramului de internship este considerată vechime în muncă”, a precizat aceasta.

Premierul a adăugat că Guvernul a dezvoltat programe care să încurajeze anagajarea tinerilor absolvenţi.

Primul ministru a subliniat faptul că în anul 2019 salariile cadrelor didactice universtare au crescut „substanţial”, iar autorităţile s-au implicat financiar în dezvoltarea universităţilor

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.