Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat despre solicitarea făcută de PSD ca Guvernul să pregătească cât mai repede un act normativ care să suspende temporar importul de cereale că România a ales să respecte cu stricteţe normele europene în materie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a arătat că în continuarea dialogului pe care ministrul agriculturii, Petre Daea, l-a avut ieri, atât cu omologul său ucrainean, cât şi cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Dombrovskis, şi comisarul european al agriculturii, alături de reprezentanţi ai ANSVSA, Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului şi membri ai Cancelariei Prim-Ministrului, în urma acestor dialoguri continuă întâlnirea la nivel de experţi între instituţiile responsabile din România pentru a stabili proceduri mai eficiente şi mai clare de lucru în privinţa importurilor şi a produselor care trec, aflate în tranzit din Ucraina către alte state, urmând ca la finalul acestor discuţii respectivele instituţii să comunice public ce decizii s-au luat.

”Între timp rămâne mesajul, transmis de preşedinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, care a răspuns printr-o scrisoare iniţiativei lansate de şefi de stat şi de guverne, printre care şi prim-ministrul României, în privinţa protejării fermierilor din statele aflate la graniţa ucraineană şi urmează, aşa cum a fost şi anunţat, ca respectivele state, care prin deciziile lor au afectat cumva acest flux, să aibă ocazia de a reveni asupra acestor decizii, astfel încât şi pachetul de ajutor anunţat de Comisia Europeană, cel de 100 de milioane de euro, va veni în plus faţă de cele 56 de milioane de euro deja anunţate în primul pachet de sprijin pentru fermieri”, a spus Dan Cărbunaru.

El a precizat că a fost deja discutată şi aprobată forma de sprijin care dublează cei 10 milioane de euro alocaţi fermierilor români, afectaţi de importul de cereale din Ucraina, cu alte 10 milioane de euro din bugetul naţional, urmând ca aceste sume să fie suplimentate, desigur, el adăugându-se la pachetul de sprijin pentru agricultura românească prin finanţări europene, care în medie anual se ridică la aproape 3 miliarde de euro.

Despre solicitarea PSD ca Guvernul să pregătească cât mai repede un act normativ care să suspende temporar importul de cereale, Cărbunaru a spus că ”există un dialog pe care guvernul îl are cu Comisia Europeană”. ”

Desigur, există acest nivel la care prin intervenţia prim-ministrului Nicolae Ciucă, alături de alţi prim-miniştri din UE şi preşedintele bulgar, prin scrisoarea trimisă preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost semnalată problema cu care se confruntă fermierii din aceste state, ca urmare a importurilor de cereale din Ucraina. Deci tema este deja cunoscută la nivel european”, a arătat el. Cărbunaru a precizat că o primă reacţie la intervenţia preşedintelui României, la intervenţia Guvernului României a fost aceea că Comisia vine cu un al doilea pachet de sprijin de 100 de milioane de euro.

”Asta a rezultat şi din discuţiile pe care domnul ministru Daea le-a avut cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Dombrovskis, ieri, vine cumva în completarea nevoii ca statele care deja au introdus o serie întreagă de restricţii, în privinţa tranzitului de cereale şi a fluxului de cereale din Ucraina pe teritoriul lor, nu este cazul României în acest moment, România a ales să respecte cu stricteţe normele europene în materie şi, am văzut inclusiv şi aseară, dar şi astăzi, în intervenţia domnului ministru Daea, raţionamentele pentru care o ţară ai căror fermieri beneficiază de trei miliarde de euro în fiecare an plăţi directe sau investiţii din banii europeni, desigur, are un motiv în plus să respecte aceste reguli. Pe fondul acestui dialog care se poartă în continuare între Comisia Europeană şi statele care au introdus aceste restricţii care nu respectă cadrul normativ european, aşteptăm cât de curând şi deblocarea măsurilor pe care Comisia Europeană le-a pregătit în acest moment şi le-a şi anunţat public”, a spus Cărbunaru.

PSD solicită ca la nivelul Guvernului României să se elaboreze în regim de urgenţă un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de cereale din Ucraina. În acest sens, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, care gestionează politica de comerţ a României, trebuie să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru redactarea actului normativ, care să fie adoptat în cazul în care problema nu va fi soluţionată în timp util la nivelul Comisiei Europene, a anunţat formaţiunea joi într-un comunicat oficial. Social-democraţii îl acuză pe ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin Daniel Cadariu, că a fugit de responsabilitatea pe care o are în domeniul comerţului exterior şi a lipsit de la întâlnirea cu oficialii Comisiei Europene.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.