Liderul USR, Dan Barna, anunţă că parlamentarii formaţiunii vor vota pentru aprobarea decretului privind instituirea stării de urgenţă, pentru că vor să sprijine instituirea unor măsuri speciale de combatere a crizei de sănătate publică. Barna cere ca măsurile excepţionale să fie adoptate gradual, dar cu fermitate.
”USR va vota în Parlament pentru aprobarea decretului privind instituirea stării de urgenţă. Înţelegem şi sprijinim instituirea unor măsuri speciale de combatere a crizei de sănătate publică. În acelaşi timp, cerem autorităţilor să aplice aceste măsuri proporţional, dar şi cu fermitatea necesară nevoilor reale. Cu o capacitate de testare limitată comparativ cu alte state şi cu un prim set de măsuri oficiale mai degrabă blânde, în acest moment suntem în situaţia de a ne baza în continuare pe buna-credinţă a cetăţenilor în ceea ce priveşte consemnarea voluntară la domiciliu a celor care nu au activităţi critice”, a transmis Dan Barna, luni, pe Facebook.
Potrivit acestuia, distanţarea socială, eliminarea contactelor sociale neobligatorii şi regulile de igienă sunt singurele modalităţi prin care putem limita impactul epidemiei.
”De asemenea, solicităm Guvernului să supravegheze atent achiziţiile publice. Guvernul trebuie să se asigure că achiziţiile vor fi făcute exclusiv pentru a răspunde solicitărilor sistemului medical, iar decretarea stării de urgenţă nu va fi folosită pentru a se încheia contracte care nu au legătură cu obiectul măsurii anunţate de preşedinte”, a mai scris Barna.
Acesta cere ca personalul medical să primească o atenţie specială în aceste zile - atât din punct de vedere al compensării pentru efortul depus, cât şi din punct de vedere al protecţiei de care trebuie să beneficieze.
”Insistăm asupra acestui aspect în contextul tot mai multor mesaje venite de la medici care avertizează că în spitale nu există echipamentele necesare pentru protejarea celor aflaţi în linia întâi a luptei cu COVID-19. Nu este singura criză prin care au trecut românii, dar este cea mai gravă trăită de această generaţie. Solidaritatea şi încrederea în noi înşine ne vor ajuta să trecem şi peste aceste momente respectându-ne şi respectând regulile”, a mai afirmat liderul USR.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că începând de astăzi se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul României pentru 30 de zile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.