Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, în plenul Parlamentului, că şomajul a scăzut în România, dar rămâne ridicat în rândul tinerilor şi a avertizat că este nevoie de continuarea măsurilor de creare de locuri de muncă, altfel sistemul de pensii nu va fi sustenabil, iar un alt pericol este "exacerbarea" pensiilor speciale, care ies în afara sistemului contributiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE 16:55: Cioloş: CE nu a aprobat niciunul din cele 200 de proiecte ale guvernului Ponta pe Planul Juncker, nefiind bine pregătite

Dacian Cioloş i-a răspuns liderului PSD, Liviu Dragnea, care a acuzat că actualul cabinet nu a avut realizări în planul fondurilor europene, în comparaţie cu guvernul Ponta, prim-ministrul afirmând că, dintre cele 200 de proiecte ale fostei guvernări pentru fonduri prin Planul Juncker, nu a fost aprobat niciunul din cauză că au fost prost pregătite.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Da, Guvernul Ponta a trimis o listă cu 200 de proiecte, din care niciunul nu a fost aprobat, pentru că niciunul nu a fost pregătit bine", i-a răspuns Cioloş lui Dragnea.

Cioloş s-a arătat deranjat şi de reluarea temei privind absorbţia zero în domeniul fondurilor europene, afirmând că nu poate răspunde cuiva care "repetă cifre care îi plac" fără bază.

Premierul a afirmat din nou că rata de absorbţie este în acest moment de aproximativ 1%, fiind în media europeană.

UPDATE 16:47: Cioloş: Am ştiut despre modificările propuse de Biriş şi am spus că nu le susţin; le-a pus în dezbatere şi i-am cerut să plece

Premierul Dacian Cioloş a explicat, luni, că a cerut Ministerului de Finanţe propuneri de simplificare a Codului fiscal, primind un proiect de la Gabriel Biriş, pe care a anunţat că nu îl susţine, însă fostul secretar de stat, "în ciuda" solicitărilor premierului, le-a pus în dezbatere publică, astfel încât Cioloş i-a cerut demisia.

Premierul a explicat că proiectul lui Gabriel Biriş a apărut după ce a cerut Ministerului de Finanţe să vină cu "propuneri de simplificare" a Codului fiscal. Printre aceste propuneri a apărut şi una a lui Biriş, care însă nu avea susţinerea sa.

"Au fost mai multe propuneri, dintre care unele au vizat şi anumite modificări care ar fi putut avea impact asupra taxelor şi impozitele. Am ştiut de ele şi am spus foarte clar Ministerului de Finanţe că nu susţin aceste modificări şi nici măcar nu vreau ca ele să fie puse în dezbatere publică", a spus Cioloş.

Prim-ministrul a afirmat că problema a apărut când Biriş a ignorat solicitarea sa şi a pus în dezbatere publică un proiect fără acordul Guvernului. "Acolo a fost un secretar de stat care, în ciuda semnalului pe care eu l-am dat, a pus în dezbatere publică acel text şi i-am cerut să plece. Punct. Atât", a spus Cioloş.

UPDATE 16:40: Cioloş: Nu intenţionăm, până la sfârşitul acestui mandat, să creştem nicio taxă, niciun impozit, să modificăm indemnizaţii

Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, în plenul reunit al Parlamentului că Guvernul nu intenţionează, până la sfârşitul mandatului, să crească nicio taxă şi niciun impozit sau să modifice vreo indemnizaţie.

”Nu intenţionăm, până la sfârşitul acestui mandat, să creştem nicio taxă, nu intenţionăm să creştem niciun impozit, să modificăm nicio indemnizaţie, cum s-a spus. Dimpotrivă”, a spus premierul Dacian Cioloş, arătând că anul acesta s-a redus TVA la 9% pentru agricultură şi, tot pentru a veni în sprijinul mediului agricol, Guvernul intenţionează să vină cu modificări în sensul unui regim de TVA special pentru micii agricultori.

Cioloş a mai anunţat că Guvernul intenţionează să dea decizii privind formarea profesională duală, care să stimuleze nu doar reforma sistemului de învăţământ, ci şi implicarea sectorului economic, prin facilităţi fiscale pentru companiile care investesc bani în formarea profesională.

”Să punem accent pe industrii care crează valoare adăugată, pe corelarea între dezvoltarea sectorului IT şi cel industrial, cum e industria de automobile”, a exemplificat şeful Guvernului.

Dacian Cioloş a mai spus că Executivul este preocupat nu doar de investiţiile în sectorul privat, ci şi în cel public.

”Ne gândim la parteneriate public-private în sănătate, prin cele trei spitale regionale şi alte spitale, în parteneriat public privat, din fondul Juncker, unde avem 1 milion de euro care să pregătească aceste investiţii. Vrem să lăsăm la sfârşitul acestui mandat o viziune pe termen mediu şi lung în infrastructura spitalicească”, a spus premierul

Cioloş s-a referit şi la investiţiile în educaţie, care sunt o prioritate pentru Guvern, precizând că programul de dezvoltare locală prevede ca, până în 2018, să se reabiliteze imobilele care nu au autorizaţie de funcţionare.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE 15:25 - Cioloş: Investiţiile totale în România au crescut cu 7%; statul a cheltuit 12,8 miliarde de lei în primele 7 luni ale anului

Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, în plenul reunit al Parlamentului, că volumul total al investiţiilor din România a crescut cu 7% în primul semestru al anului, faţă de 2015, iar statul a investit 12,8 miliarde de lei până acum în special în ceea ce priveşte infrastructura.

Cioloş a spus că datele economice arată că investiţiile publice, cât şi cele private au crescut în primul semestru al anului, fiind cu peste 7% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Investiţiile publice au crescut cu peste 15%. Aş sublinia în special creşterile investiţiilor cu infrastructura, care faţă de anul trecut au crescut cu 22%", a spus Cioloş. În termeni reali, investiţiile totale au fost de 12,8 miliarde de lei, reprezentând 1,7% din PIB.

În privinţa investiţiilor străine, Cioloş a spus că acestea au crescut cu 2,3 miliarde faţă de anul trecut, creşterea însemnând peste 25%.

UPDATE 15:11 - Cioloş spune că România va avea pentru 2016 o creştere economică de 4,8%, peste estimările iniţiale

Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, în plenul reunit al Parlamentului, că România are o creştere economică previzionată pentru 2016 de 4,8%, peste estimările iniţiale, dar acesta nu este motiv de "prezentare triumfalistă" de date, ci trebuie să ne asigurăm că ne înscriem pe un trend ascendent.

"Chiar dacă bugetul pentru 2016 a fost unul cu o marjă de manevră limitată, ne-am dat ca obiectiv o gestionare înţeleaptă a acestuia. (...) Avem o creştere economică bună, dar nu cred că acesta este un motiv de prezentare triumfalistă a acestui lucru. Mai important decât creşterea înregistrată în acest an este să putem demonstra că ne-am înscris pe un trend ascendent", a spus Cioloş.

Potrivit premierului, în primul semestru al anului creşterea economică a fost de 5,2% din PIB, iar creşterea estimată pentru întregul an 2016, ţinând cont de rezultatele primului trimestru şi "cu luarea în considerare a incertitudinilor externe", este de 4,8%, faţă de numai 4,2% prognoza iniţială, pe care s-a construit bugetul.

UPDATE 15:00 - Cioloş: Exacerbarea pensiilor speciale riscă să pună în pericol sistemul de pensii

"Acolo unde avem pensii contributive avem şi un sistem de pensii durabil. O exacerbare a pensiilor speciale, care ies în afara sistemului contributiv, riscă să pună în pericol sistemul de pensii", a spus premierul.

El a vorbit despre numărul locurilor de muncă din România, care a crescut cu 152.000 faţă de iulie 2015. Aproximativ 140.000 de salariaţi în plus au apărut în sectorul privat, iar alţi 12.000 în sectorul public. Majoritatea noilor angajaţi din sistemul privat sunt din zona serviciilor.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

"Vedem o continuare a tendinţei de scădere a şomajului, la 6,3% în acest prim temestru, faţă de 6,8% în primul semestru al anului trecut. În ciuda acestei scăderi generale a şomajului, şomajul rămâne ridicat, în jur de 20-21% la tineri, şi aici trebuie să ne concentrăm atenţia în anii care vin pentru a stimula crearea de locuri de muncă", a atras atenţia premierul.

Cioloş a spus că, odată cu scăderea şomajului, creşterea economică pe care o înregistrează România a dus şi la creşterea nivelului de salarizare, cu aproximativ 12% faţă de 2015, diferenţele văzându-se în special în sectorul IT şi în industria alimentară şi cea textilă.

În ceea ce priveşte sistemul de asistenţă socială, premierul a afirmat că intenţionează să reaşeze ponderea de la beneficii financiare către servicii sociale, care să încurajeze incluziunea şi crearea de locuri de muncă, pentru ca actuala creştere economică să rămână sustenabilă pe termen lung.

La şedinţă asistă membrii Cabinetului Cioloş.

Premierul Dacian Cioloş prezintă, luni, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, un raport privind situaţia economică a României, invitaţia fiind făcută de grupul parlamentar PSD, care i-a cerut primului-ministru că arate care este situaţia economică reală a ţării, inclusiv nivelul de colectare a taxelor, deficitul bugetar, deficitul de cont curent, deficitul comercial şi creşterea economică estimată care stă la baza execuţiei bugetare.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Decizia privind invitarea premierului Cioloş în Parlament a fost luată de Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, săptămâna trecută, la solicitarea PSD. 

Premierul Dacian Cioloş va avea la dispoziţie 30 de minute pentru a face o prezentare la început, urmând intervenţiile din partea grupurilor parlamentare, iar la final, Cioloş va putea să răspundă întrebărilor. PSD are la dispoziţie 32 de minute pentru intervenţii în plenul comun, PNL - 27 de minute, ALDE -  7 minute, UNPR -  6 minute; UDMR - 4 minute. Minorităţile naţionale au la dispoziţie 3 minute pentru discursuri, iar deputaţii şi senatorii neafiliaţi - 7 minute. 

Recent, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a trimis o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloş în care îi cerea să prezinte ”de urgenţă” în faţa camerelor reunite ale Parlamentului un raport privind situaţia economică reală a ţării, inclusiv nivelul de colectare a taxelor, deficitul bugetar, deficitul de cont curent, deficitul comercial şi creşterea economică estimată care stă la baza execuţiei bugetare.

Întrebat despre scrisoarea lui Liviu Dragnea, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, a spus că iniţiativa preşedintelui PSD ”este foarte bună”, pentru că va da posibilitatea premierului Dacian Cioloş să meargă în Parlament şi să arate că datele economice sunt foarte bune, respectiv creşterea economică şi încasările, care sunt peste program.

”Va da posibilitatea premierului Dacian Cioloş să meargă în Parlament şi să arate că datele economice din acest an sunt foarte bune. E vorba de o creştere economică de 6% în trimestrul doi, sunt încasări peste program, dar detaliile le va spune premierul Dacian Cioloş în Parlament”, a declarat Iolu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai spus că prezenţa premierului în Parlament va fi şi o bună ocazie pentru a atrage atenţia asupra iniţiativelor parlamentarilor care pun presiune pe buget.

”E şi o bună oportunitate de a atrage atenţia în Parlament asupra iniţiativelor legislative care pun presiune pe buget şi, pe cale de consecinţă, pe deficitul aprobat tot de Parlament”, e explicat el.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat că se bucură de prezenţa premierului Dacian Cioloş, luni, în plenul Parlamentului, precizând că acesta trebuie să pună punctul pe ”i” şi să spună ”Oameni buni, asta e dimensiunea, de aici încolo, tot ce faceţi voi dezechilibrează bugetul României şi terminaţi cu tot ce înseamnă pensii speciale”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.