Co-preşedintele alianţei USR PLUS, Dacian Cioloş, a declarat că prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, poate rămâne în funcţie ”câteva săptămâni, încă o lună, două, trei”, până când i se va găsi înlocuitor, funcţia revenind PLUS, potrivit înţelegerii din coaliţia de guvernare. Cioloş a adăugat că recent a aflat că Berbeceanu este membru PNL, totuşi, liberalii au preferat alte prefecturi din ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Vom vedea care va fi decizia luată împreună cu colegii de la Bucureşti, din organizaţia Bucureşti. Chiar o să am o discuţie cu ei. Vom decide împreună, nu avem genul acesta de absolutisme în PLUS. Eu am spus atunci domnului Berbeceanu, care după ce s-a anunţat împărţirea prefecţilor, dânsul îşi lua la revedere. Dânsul e prefect şi va fi prefect până în ultima zi, care poate să însemne câteva săptămâni, încă o lună, două, trei. Suntem în plină pandemie, e nevoie acolo de claritate, e nevoie ca cel care îşi asumă responsabilitatea asta şi de prefect, să ştie că are toate elementele să ia toate deciziile până în ultimul moment. Eu sunt un om care am condus un Guvern, ştiu ce înseamnă şi rolul unui prefect. Am tot respectul pentru  domnul Berbeceanu îşi face treaba şi e important să poată să şi-o facă până în utima zi”, a declarat Dacian Cioloş, duminică, la Prima TV.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cioloş a dezvăluit că recent a aflat că Berbeceanu este membru PNL, însă PNL nu a dorit funcţia de prefect al Capitalei, preferând prefecturi precum Sibiu sau Bihor.
 
”Sunt mai multe elemente care trebuie discutate acolo. Domnu Berbeceanu, ştiu, acum am aflat, săptămâna aceasta, că e membru PNL. Nu e o problemă că asta nu înseamnă că are mai puţine calităţi, dar am luat decizia că funcţia revine PLUS. PNL nu a luat Prefectura Bucureşti, că putea să o ia. A luat prefectura Sibiu, Bihor, a luat alte prefecturi”, a declarat Cioloş.
 
Întrebat când se va lua o decizie în privinţa înlocuirii lui Berbeceanu din funcţie, Cioloş a declarat că acest lucru va fi stabilit în perioada următoare.
 
”Nu ştiu când decidem, o să vedem în perioada următoare cum va fi. Sunt acum alte priorităţi. Lucrurile funcţionează acolo, cât de cât, nu e asta o urgenţă”, a declarat Cioloş.
 
PNL va avea 23 de prefecţi şi 47 de subprefecţi, USR-PLUS va avea 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, iar UDMR va avea 5 prefecţi şi 10 subprefecţi, potrivit negocierilor din cadrul coaliţiei. 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.