Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că afirmaţiile lui Traian Băsescu şi ale Elenei Udrea privind activitatea procurorilor DNA, în contextul cercetărilor în dosarul în care este vizată şi fiica cea mare a fostului preşedinte, Ioana Băsescu, aduc atingere independenţei magistraţilor anticorupţie şi credibilităţii justiţiei.
Verificările în acest caz au fost făcute de Inspecţia Judiciară la solicitarea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii. Raportul Inspecţiei Judiciare a fost însuşit în şedinţa de luni a plenului CSM, care a apreciat că afirmaţiile fostului preşedinte Traian Băsescu şi ale deputatului Elena Udrea, mediatizate de posturile de televiziune RTV News, România TV, B1 TV, Antena 3 TV şi de agenţia de presă Amos News, în 22 septembrie, „au adus atingere independenţei procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei în ansamblul său”.
În contextul citării Ioanei Băsescu la sediul DNA, pentru derularea unor proceduri judiciare, „în încercarea de a o disculpa public, fostul preşedinte a lansat grave acuzaţii privind independenţa şi imparţialitatea procurorului şef şi procurorilor DNA”, arată CSM.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Domnul Băsescu a acreditat ideea că procurorii acestei structuri acţionează în mod nelegal şi incorect, la comanda unor grupuri de interese, în scopul discreditării şi distrugerii familiei sale şi a unor instituţii politice. Acesta a mai susţinut că, din dorinţa de afirmare şi creare a unei imagini favorabile, care să le folosească ulterior în carieră, procurorii DNA iniţiază dosare penale cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor pe care le cercetează”, au apreciat membrii plenului CSM.
În acelaşi registru au fost şi afirmaţiile Elenei Udrea care, referindu-se la cauzele penale în care este inculpată, a apreciat că dosarele penale instrumentate de DNA sunt nefundamentate şi au ca scop distragerea atenţiei opiniei publice de la anumite subiecte de interes public care ar pune într-o lumină defavorabilă activitatea şi conducerea structurii anticorupţie, potrivit sursei citate.
„Inspectorii judiciari au constatat că afirmaţiile menţionate reprezintă o deformare a realităţilor de fapt, de natură să inducă ideea unei funcţionări anormale şi incorecte a sistemului judiciar, pe componenta de exercitare a atribuţiilor de serviciu ce le revin procurorilor din cadrul DNA, parte a mecanismului justitiei. Lansarea în spaţiul public a unor astfel de afirmaţii de către politicieni care se bucură de o anumită cotă de încredere din partea opiniei publice, afectează grav credibilitatea în justiţie, cu consecinţa subminării independenţei, imparţialităţii şi prestigiului acesteia, elemente esenţiale pentru existenţa unui stat de drept”, a stabilit CSM.
Plenul Consiliului a apreciat că afirmaţiile celor doi politicieni au depăşit limitele admisibile ale libertăţii de exprimare şi au adus atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi sistemului judiciar în ansamblul său.
Fostul preşedinte Traian Băsescu declara, în 23 septembrie, după ce Ioana Băsescu a fost pusă sub acuzare pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la spălare de bani în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009, că acest dosar este ”fabricat” şi că sunt câţiva procurori apropiaţi de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, care în discuţii ar fi spus că vor să îl vadă „că cere custodia nepotului”.
Traian Băsescu a spus că, pentru el, Laura Codruţa Kovesi este ”o mare decepţie”. ”Kovesi a făcut un spectacol din activitatea DNA şi vă asigur că acest lucru nu ajută la consolidarea justiţiei, a statului de drept, la evoluţia societăţii”, a spus el.
Întrebat de ce crede că s-ar răzbuna Kovesi pe el, Băsescu a răspuns: ”Nu cred că este o răzbunare, pentru că nu are de ce să se răzbune, dar nu pot să uit interviul în care a spus: «Eu i-am arestat în mod egal şi pe cei care m-au propus, şi pe cei care m-au numit», referindu-se la fratele meu, la... Este un lucru urât şi arată un gol imens de caracter. Şi dacă ai făcut-o cu ţintă, nu trebuie să ai lipsa de decenţă să o spui public. Am înţeles atunci că domnia sa are un obiectiv: oricâţi oameni ar distruge, să se urce în încredere, ceea ce i-a şi reuşit. Şi are un folos necuvenit pentru spectacolul penibil. Din anul 2015 a obţinut ca folos necuvenit o nouă nominalizare. La fel cum domnia sa spune că politicienii care taie o panglică obţin folos necuvenit în voturi”.
Elena Udrea a fost pusă, în 22 septembrie, sub control judiciar de procurorii DNA, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009 a lui Traian Băsescu, fiind acuzată de cinci infracţiuni de spălare de bani.
Ea declara, în 2 octombrie, că este evident că există o implicare a DNA în activitatea politică, doar şi pentru faptul că sunt anchetaţi în preajma campaniei electorale cu precădere cei din opoziţie, partidul lui Traian Băsescu şi este afectat însuşi fostul preşedinte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.