Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat marţi, la Constanţa, că prerogativa graţierii este una care nu-i pusă fără rost în Constituţie şi pe care, în opinia sa, preşedintele trebuie să o folosească, el dând ca exemple cazuri de oameni necăjiţi, oameni modeşti, mame cu copii acasă, care au infracţiuni minore, nu infracţiuni cu violenţă. ”Mi se pare greu de înţeles că, în 10 ani, ea n-a fost folosită chiar pentru nimeni din ţara asta”, a precizat Antonescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Crin Antonescu a fost întrebat dacă va apela la prerogativa graţierii, în condiţiile în care Victor Ponta a făcut declaraţii pe acest subiect.

”Eu nu-i graţiez pe toţi. Nici domnul Ponta, că nu ajunge preşedinte. Ce pot să vă spun este că prerogativa graţierii este una care nu-i pusă fără rost în Constituţie. Atâta că noi, probabil, când discutăm de graţiere (..) vorbim de personaje politice, politico-mediatice din lumea de business, cu conexiune acolo. Şi mă gândesc la tot felul de oameni necăjiţi, oameni modeşti, mame cu copii acasă, care au infracţiuni minore, nu infracţiuni cu violenţă, şi care, în conformitate, sigur, cu nişte proceduri, că nu ia, aşa, preşedintele de capul lui de prin închisori, pe cine doreşte, după ochi frumoşi”, a spus Antonescu.

”Dacă vor fi cazuri, şi sunt convins că sunt, este o prerogativă pe care preşedintele trebuie să o folosească. Mi se pare greu de înţeles că, în 10 ani, cred, ea n-a fost folosită chiar pentru nimeni din ţara asta”, a completat Antonescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.