Candidatul la alegerile prezidenţiale susţinut de coaliţia de guvernare, Crin Antonescu, îi critică şi îi ironizează pe candidaţii care se declară suveranişti. El spune că ”nici măcar suveranişti serioşi, fie ei şi extremişti, nu putem avea în România”, Antonescu catalogându-i pe auto-intitulaţii candidaţi suveranişti drept ”nişte impostori, nişte mahalagii care sunt gata să-şi dea arama pe faţă cu prima ocazie”.
”Precum probabil aţi observat, eu nu am excelat prin atacarea contracandidaţilor, în orice caz nu cu George Simion am avut vreun diferend. Pentru mine George Simion e un caz clasat, e un candidat, e un candidat legitim, are electoratul său, are un partid în spate, îl cunoaştem, cine vrea îl votează, cine nu, nu. Dar, pentru că domnul Simion şi de-alde domnul Simion ne-au împuiat capul câţiva anişori buni cu acest aşa-zis suveranism, cu această aşa-zisă demnitate şi ridicare în picioare a României şi a conducătorilor ei, trebuie să spun astăzi că ceea ce a făcut recent domnul Simion în micul său turneu american este jenant şi este dezgustător. Aceşti pseudo-suveranişti, aceşti impostori, aceşti oameni care încearcă să speculeze ca ultimii şarlatani - nu e vorba numai de domnul Simion - sentimentele patriotice, sentimentele de frustrare, dorinţa fiecărui om, fiecărui român de a fi membru al unei naţiuni mai respectate, mai stimate, mai demne... modul în care ei au speculat această tendinţă firească a eşuat în nişte atitudini cum n-am mai văzut, chiar n-am mai văzut. Deci nu se poate să te duci în Statele Unite, să plăteşti cu banii pe care i-ai luat până la urmă din banii publici, da, din alocaţia pentru partid, din fondurile pentru partid şi să te duci acolo să denigrezi pur şi simplu ţara ta, România”, a afirmat Crin Antonescu, într-o dezbatere electorală organizată, joi seară, la Antena 3.
El i-a catalogat drept ”impostori” şi ”mahalagii” pe candidaţii care mizează pe votul românilor care cred în curentul suveranst.
”Deci unde ne sunt marii suveranişti? Unde ne sunt oamenii care deplângeau linsul clanţelor străine? Cine sunt ei? Păi, domnul Simion care pe cine poate întâlni prin Statele Unite încearcă să păcălească că în România nu mai e democraţie, în România e tiranie, în România se pune la cale chiar un atentat împotriva domniei sale. Înţeleg că face şi ceva demersuri, dacă ajunge unde trebuie, să se prelungească suspendarea Visa Waiver. Sigur, aveam şi pe celălalt suveranist de pomină, domnul Ponta, dar discutăm acum doar de domnul Simion. Astea sunt nişte lucruri absolut jenante şi ne arată, de fapt, că nici măcar suveranişti serioşi, fie ei şi extremişti, nu putem avea în România. Avem nişte impostori, avem nişte mahalagii care sunt gata să-şi dea arama pe faţă cu prima ocazie”, a adăugat Antonescu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.