Candidatul alianţei România, Înainte, Crin Antonescu, a transmis sâmbătă, pe Facebook, despre tensiunile dintre Ucraina şi SUA, în urma vizitei lui Volodimir Zelenski la Casa Albă, că în mod conjunctural, pe fondul războiului, am sprijinit și vom sprijini Ucraina şi am fost buni vecini, dar partenerul nostru în această discuție este administrația Trump. Antonescu mai spune că Iîncă un an de război este prea mult pentru noi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ochii la minge. Când plouă cu declarații, trebuie să ne uităm la fapte”, scrie Antonescu pe facebook. Candidatul coaliţiei la prezidenţiale precizează că ”președintele Trump nu îl lasă pe Putin să facă ce vrea e o teză falsă”.

”Președintele Trump își respectă angajamentul față de România, iar asta se vede în noile investiții pe care Statele Unite le vor face la scutul de la Deveselu”, spune Crin Antonescu.

El mai afirmă că negocierile dintre partea americană și cea ucraineană sunt mai mult decât ceea ce se vede în câteva minute filmate ieri, iar acestea ne vizează direct prin prisma faptului că avem nevoie de pace la granițe. ”Acesta este interesul primordial al României”, subliniază Antonescu.

”E momentul perfect ca Europa să arate că este puternică. E nevoie de găsirea unor punţi comune cu partea americană pentru asigurarea unei păci durabile”, arată candidatul la prezidenţiale.

”Partenerul nostru, de 35 de ani, sunt Statele Unite ale Americii. Conjunctural, pe fondul războiului inițiat de Vladimir Putin, am sprijinit și vom sprijini Ucraina. Am ajutat cu tot ce am putut, am fost buni vecini, dar repet și subliniez: partenerul nostru în această discuție este administrația Trump. Încă un an de război este prea mult pentru noi. Pragmatismul este singura opțiune”, apreciază Antonescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.