PSD şi PNL se contrează la Buzău pe tema proiectelor care ar trebui derulate în Pădurea Crâng, recent intrată în patrimoniul autorităţilor locale. Primarul municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma, anunţă că vrea centru de ştiinţe şi grădină botanică, în timp ce senatorul Vlad Pufu, preşedinte al filialei municipale a PNL, îi cere să facă dezbatere publică pentru ca buzoienii să hotărască cum se va transforma zona. Liberalul acuză că zona este ”un dezastru”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a prezentat, la un post local de televiziune, care sunt proiectele pentru Pădurea Crâng, recent intrată în patrimoniul municipalităţii.
”Această pădure, în primul rând, trebuie să fie regenerată, în al doilea rând, să poată fi vizitată, iar pentru a-i mări atractivitatea se va împodobi şi cu o grădină botanică pe care o vom face împreună cu Banca de Gene a României, care este chiar în Crâng. Vom crea tot aici şi un science center, astfel încât copiii să se îndrepte mai mult spre ştiinţele exacte şi spre tehnologii, astfel încât să dorească la maturitate să fie ingineri şi muncitori înalt calificaţi”, a declarat Constantin Toma.
Primarul mai spune că pădurea trebuie regenerată şi îşi propune să o extindă cu cel puţin 10 hectare pe lângă cele 177,8 preluate marţi şi cele 9,4 hectare de parc existente deja.
”Eu sper ca anul asta să facem acest proiect de transformare a Pădurii Crâng într-o pădure parc, care va deveni una dintre cele mai mari păduri parc din Europa. Eu sper să fie chiar cea mai mare, pentru că în momentul acesta este Tiergarden, pădure urbană, 192 de hectare”, a mai declarat primarul Constantin Toma.
În replică, senatorul liberal Vlad Pufu, preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Buzău, îi cere primarului Toma să lase buzoienii să hotărască ce vor în Crâng.
”I-am propus public domnului primar, pe care îl rog să se responsabilizeze în acest proiect, să pună în dezbatere publică adevărată acest proiect. Să stabilim noi, majoritatea buzoienilor, ce vrem să facem acolo. Dacă dorim să facem pădure şi să replantăm acolo, dacă dorim un parc sau dacă dorim să facem o tarla mare, deşi sper ca asta în niciun caz”, a spus Vlad Pufu, luni, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la sediul PNL Buzău..
De asemenea, liberalul îi solicită primarului să coopteze specialişti care să se ocupe de pădure şi să nu mai iasă cu ”informaţii neverificate la televizor”.
”Nu trebuie luat proiectul pe persoană fizică să lucrăm pompieristic, să avem ego-uri pronunţate şi să ne trezim acolo cu o surpriză cum că cea mai mare pădure din Europa s-a dovedit a nu fi cea mai mare, deoarece este alta la Timişoara şi mai mare (...) Propunerea noastră este să înceapă aceste dezbateri serios, dacă vrem să facem acolo o grădina botanică să o facem cu simţ de răspundere şi să vedem în ce măsură ea poate fi acreditată ştiinţific, pentru că eu doar aşa îi văd rostul”, a mai spus senatorul liberal.
Totodată, Pufu afirmă că pădurea Crâng este un brand al Buzăului care trebuie salvat dar că, din păcate, a ajuns mai mult o tarla.
”Pădurea Crâng, am fost în week-end şi am filmat. Vă spun că pădurea Crâng nu mai este pădurea Crâng. Este un parc şi pe alocuri este tarlaua Crâng. De ce a ajuns aşa... probabil că sunt mulţi alţii, înaintea noastră, care ar trebui să răspundă. Ideea este că noi ne confruntăm în aceşti ani cu acest dezastru natural. Acum, aceasta pădure este a buzoienilor şi este brand-ul Buzăului. Oriunde mergi, oamenii au ca reper pentru Buzău, pădurea Crâng. Deci avem o responsabilitate majoră ca această pădure să poată fi salvată. Să punem ceva în loc atât de viabil aşa cum am găsit noi în aceşti ani”, a mai declarat senatorul Vlad Pufu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.