Consilierul USR Răzvan Timofciuc cere demisia managerului general al clubului Politehnica Iaşi, după gafa de dinaintea ultimului meci ai echipei ieşene, când jucătorii s-au aşezat greşit pentru a transmite un mesaj împotriva războiului din Ucraina.
Astfel, în loc să reiasă mesajul "Stop war", adică "Opriţi războiul", fotbaliştii ieşeni s-au aşezat greşit, astfel încât prin alăturarea literelor de pe tricouri a reieşit mesajul "Raw pots", ceea ce înseamnă "Oale crude".
Acest lucru s-a întâmplat sâmbătă înaintea meciului din liga a doua pe care Politehnica Iaşi l-a susţinut în Copou împotriva formaţiei Astra Giurgiu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Poli Iaşi este o palidă imagine a ceea ce a fost odată. Un club căpuşat de incompetenţă, interese materiale şi sabotat de paraziţi care urmăresc doar propria căpătuire. În ultimii doi ani, de la bugetul local au fost alocaţi 3.6 milioane euro pentru un club care activează în liga a doua! Doar în şedinţa din luna februarie s-au alocat pentru fotbal aproape două milioane euro. Teoretic, rostul acestor bani este de a transforma acest club într-un ambasador al oraşului nostru. Teoretic, pentru că practic am ajuns cunoscuţi pe tot globul nu datorită performanţelor sportive, ci datorită gafelor", a scris pe Facebook consilierul USR Răzvan Timofciuc.
Totodată, consilierul USR cere demisia managerului general al clubului ieşean, Florin Briaur, consilier local PMP.
"Domnule Florin Briaur de la PMP, numit manager la club doar pentru că îi acordaţi un vot lui Chirica în CL, nu e nevoie să vă plătim cu 5.000 euro pe lună pentru a deveni celebri cu astfel de gafe impardonabile. Pentru o astfel de gafă care a făcut înconjurul globului, informaţia fiind preluată de site-uri din Italia, Marea Britania, Ungaria sau Slovacia, ar trebuie urgent să avem măcar demisia celui care a fost numit pe criterii politice la conducerea clubului: Florin Briaur", a afirmat consilierul USR Iaşi, Răzvan Timofciuc.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.