Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte marţi, de la ora 14.00, la Palatul Parlamentului, pentru a decide cine îl va înlocui pe Valeriu Zgonea la şefia Camerei Deputaţilor, dar şi pentru a discuta despre majorităţile în Consiliile locale şi judeţene, acolo unde negocierile merg mai greu.
Victor Ponta a anunţat luni că se va autopropune în cadrul şedinţei ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, în condiţiile în care, potrivit unor surse News.ro, preşedintele PSD Liviu Dragnea nu l-ar dori în această funcţie.
”I-am spus domnului Dragnea că intenţionez şi mâine la CExN, şi miercuri la grup să-mi depun candidatura. Am discutat cu foarte mulţi colegi care mi-au zis că e bine pentru PSD şi pentru Parlament acest lucru şi o să vedem ce se întâmplă la vot", a spus, luni, Victor Ponta.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Întrebat dacă Liviu Dragnea îl susţine, Ponta a spus că nu a mai vorbit cu el de o lună şi jumătate şi va vedea la vot.
În replică, Liviu Dragnea a comentat, luni, ironic, anunţul fostului premier Victor Ponta privind candidatura la şefia Camerei Deputaţilor, spunând că, dacă deputatul s-a "autopropus" în această funcţie, nici nu mai are rost să fie dat un vot în Comitetul Executiv Naţional.
Potrivit unor surse News.ro, pe lista scurtă a liderului PSD pentru funcţia de preşedinte al Camerei se află Florin Iordache şi Gabriel Vlase, cei doi vicepreşedinţi al acestui for.
Dragnea a mai spus, luni, că este decizia lui cine va fi următorul şef al Camerei şi că unul dintre criteriile după care va fi numit noul preşedinte al Camerei Deputaţilor este acela ca fiecare social-democrat să fie în poziţia în care poate ajuta cel mai bine partidul pentru acest obiectiv.
”Pentru mine cel mai important lucru, pentru că e răspunderea mea, e şi decizia mea, pentru că în orice situaţie rea preşedintele e cel care răspunde, şi aşa e firesc. Din moment ce preşedintele e cel care răspunde, preşedintele e cel care ia şi decizia finală. Aşa cum a fost şi la alegerile locale. (...) Obiectivul meu principal şi al întregului partid, poate cu câteva excepţii, e să câştigăm alegerile parlamentare. În acest caz, fiecare membru de partid care poate aduce un plus în perioada imediat următoare, în perioada de precampanie, de campanie electorală va fi pus acolo unde aduce acest ajutor maxim. Pe planul doi sunt funcţiile. Funcţia mea, a lui Victor Ponta, a lui Marian Neacşu. (...) Decizia privind propunerea pentru preşedinţia Camerei Deputaţilor are în vedere acest obiectiv. Nu alte dorinţe, chiar dacă sunt legitime. (...) Eu îl pun pe fiecare la locul lui. Ca într-o echipă. Dacă eu am nevoie de cineva să meargă cu mine în campanie, să meargă cu mine în campania electorală, nu o să îi pun ciocănelul în mână la Cameră să stea să dea cuvântul la parlamentari”, a mai spus Dragnea.
Tot în cadrul CExN se va discuta despre crearea majorităţilor în Consiliile locale şi judeţene, acolo unde PSD nu a obţinut majoritate nici măcar cu consilierii UNPR sau ALDE şi trebuie să facă alianţei cu alte partide.
”Comiterul Executiv Naţional e chemat pentru majorităţile din judeţe care sunt foarte importante şi foarte tensionate în toate judeţele. (...) Nu reuşeşte să mă dribleze nimeni în PSD, din două motive: ştiu ce se întâmplă în partid şi eu am jucat fotbal de performanţă. Au fost foarte puţini cei care au reuşit să treacă pe lângă mine. Nu s-au făcut negocieri peste capul meu, nici nu aveau cum, în schimb există discuţii pe care le-au făcut aşa cum le-au făcut toţi”, a declarat Dragnea.
Liderul PSD a precizat că există tensiuni în ceea ce priveşte negocierile pentru Consiliul Judeţean Ilfov.
”De exemplu la Ilfov, unde nu mai ştiu ce să mai cred. Au apărut tot felul de zvonuri care mai de care mai năstruşnice, eu sper să nu fie niciunul adevărat, pentru că s-a vorbit de bani, eu sper să nu se fi ajuns aici. Este unul din pericolele pe care le-am invocat la vremea respectivă, când s-a modificat legea. A fost şi principalul motiv pentru care am susţinut ca preşedinţii de CJ să fie aleşi ca şi primarii, pentru a se evita această perioadă care este foarte urâtă. Oamenii au venit la vot, au votat nişte partide politice, după care partidele se aşază la masă şi, practic, negociază voturile. Nu e ceva ilegal, dar nu ştiu cât este de corect. Este o perioadă în care se pierd foarte multe prietenii, se pierd foarte multe înţelegeri”, a mai spus Dragnea.
Valeriu Zgonea a pierdut, luni, funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi membru al Biroului Permanent după ce a fost revocat din funcţie, ca urmare a pierderii sprijinului politic din partea grupului parlamentar al PSD, preşedintele de şedinţă, Florin Iordache luând act de revocarea din funcţie a acestuia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.