USR a reuşit, la solicitarea preşedintelui grupului ALDE din APCE, Iulian Bulai, sesizarea Comisiei de la Veneţia pe legile justiţiei propuse de ministrul Cătălin Predoiu, arată un comunicat de presă al partidului. Formaţiunea cere coaliţiei PSD-PNL-UDMR ca un vot final în „Comisia specială Iordache 2” să nu se dea până la un aviz din partea Comisiei de la Veneţia.
„Comisia de la Veneţia va emite o opinie pe cele trei legi ale justiţiei. Asta am cerut astăzi în Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Solicitarea a fost admisă cu majoritatea voturilor. PSD-PNL ar trebui să nu se grăbească: să aştepte punctul de vedere solicitat şi să-l implementeze în raport cu prevederile MCV şi GRECO”, a afirmat Iulian Bulai, deputat USR şi preşedinte al grupului ALDE de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), potrivit sursei citate.
La rândul său, Stelian Ion a precizat că ministrul Cătălin Predoiu s-a opus obţinerii unui aviz din partea Comisiei de la Veneţia, deşi acest lucru e inclus în angajamentele programului de guvernare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Este bine că vom avea un punct de vedere din partea Comisiei de la Veneţia. În ciuda angajamentelor din programul de guvernare, domnul ministru Predoiu s-a opus din răsputeri obţinerii unui asemenea aviz din partea Comisiei de la Veneţia. Luând în considerare dezbaterile din Comisia specială şi faptul că foarte multe asociaţii profesionale critică aceste proiecte, cu argumente substanţiale, este esenţial să avem la îndemână avizul Comisiei de la Veneţia şi să dăm un vot în cunoştinţă de cauză. Solicităm coaliţiei PSD-PNL-UDMR să fie date rapoarte pe cele trei legi după ce vom vedea argumentele Comisiei de la Veneţia”, a explicat Stelian Ion, deputat USR şi fost ministru al Justiţiei.
Nu o dată, Comisia de la Veneţia a confirmat criticile formulate de USR. S-a întâmplat cu legile justiţiei din epoca Dragnea, s-a întâmplat cu aşa-zisul proiect de desfiinţare a Secţiei Speciale propus de Cătălin Predoiu, mai indică sursa menţionată.
„Fără legi avizate de Comisia de la Veneţia, nu putem avea o justiţie independentă, aşa cum România şi-a asumat în faţa Europei”, mai arată USR.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.